Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Audieri pentru şefia Parchetului General, DNA şi DIICOT

Audierile lui Tiberiu Niţu şi Bogdan Licu au deschis seria interviurilor pentru funcţiile cheie din domeniul justiţiei.

Audieri pentru şefia Parchetului General, DNA şi DIICOT
Şedinţă CSM. Foto: Arhivă

Articol de Mădălina Verman, 08 Mai 2013, 16:38

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a început audierile în cadrul procesului de desemnare a noilor conduceri de la Parchetul General, DNA şi DIICOT, cu cei nominalizaţi pentru funcţia de procuror general şi pentru cele de adjuncţi.

Tiberiu Niţu s-a prezentat pentru a doua oară în postura de candidat la conducerea Parchetului General, după ce a fost propus de fostul ministru al justiţiei Mona Pivniceru să ocupe această poziţie şi în toamna anului trecut, când a primit aviz negativ.

El consideră că este pregătit pentru a prelua şefia instituţiei, şi-a prezentat proiectul managerial şi a răspuns întrebărilor colegilor din CSM interesaţi, printre altele, ce consideră că s-a schimbat în proiectele şi prestaţia sa de la ultima audiere.

"Am îmbunătăţit şi proiectul managerial pe care l-am prezentat. Am dovedit receptivitate la întrebările şi răspunsurile pe care dvs, ca membri ai Secţiei pentru procurori, mi le-aţi adresat la interviul anterior, am ţinut cont de proiectele pe care dvs, ca secţie a CSM, le dezvoltaţi în sistem şi mi le-am însuşit în proiect şi voi încerca să le dezvolt dacă voi fi numit în funcţie împreună cu dvs.

Nu propun nimic de unul singur. Unu, pentru că eu, ca individ, v-am spus, sunt un om care adopt un spirit participativ şi un stil de muncă participativ şi, doi, pentru că efectiv în sistemul justiţiei nimeni nu poate face ceva de unul singur. Totul se desfăşoară în echipă, mai restrânsă, mai largă. Până la urmă să ştiţi că toţi procurorii din România sunt o echipă, suntem o echipă", a spus Tiberiu Niţă, în cadrul audierilor.

Ministrul justiţiei a declarat la finalul audierii că la conducerea Parchetului General este nevoie de un om onest, cu multă experienţă şi cu o capacitate de a coagula în jurul său o echipă.

Robert Cazanciuc crede că Tiberiu Niţu corespunde acestui portret şi are maturitatea de a colabora cu CSM şi cu celelalte instituţii.

Surse judiciare vorbesc despre o prestaţie ceva mai bună a candidatului în faţa Secţiei pentru procurori, faţă de audierea anterioară, când a primit aviz negativ, dar consideră că Tiberiu Niţu nu a atins standardele cerute de funcţia pentru care candidează.

Şefii parchetelor "ar trebui să monitorizeze mai atent procurorii din subordine"

Bogdan Licu, propus pentru funcţia de prim-adjunct al procurorului general al României, a declarat miercuri, în timpul interviului susţinut la CSM, că şefii parchetelor ar trebui să monitorizeze mai atent procurorii din subordine, care "brusc" au un stil de viaţă "luxos", ca o măsură de a preîntâmpina cazurile de corupţie şi lipsă de integritate.

"Din nefericire şi magistraţii sunt oameni şi orice pădure are uscături. Cred că ar trebui o monitorizare mai atentă, o monitorizare în sens pozitiv a colegilor, care prezintă susceptibilităţi de a cădea pradă unor asemenea practici.

Acest lucru se observă cel mai uşor de către conducătorii parchetelor, care ar trebui să sesizeze anumite anomalii în activitatea unor colegi, în comportament, în stilul de viaţă, care brusc la unii devine luxos, inexplicabil, anomalii în relaţiile cu colegii, cu justiţiabilii, cu avocaţii", a spus Bogdan Licu.

El a enumerat câteva "puncte tari" ale sistemului parchetelor: statutul de magistrat al procurorului şi independenţa stabilită prin lege, iar printre "punctele slabe": cazurile de lipsă de integritate şi de corupţie.

Bogdan Licu consideră că o altă problemă care trebuie rezolvată se referă la ocuparea posturilor vacante din parchete.

Audierile continuă cu Codruţ Olaru, care candidează pentru funcţia de adjunct al procurorului general.

Un exerciţiu amplu de simulare a unui cutremur va avea loc la Bucureşti în iunie
România 04 Martie 2025, 19:38

Un exerciţiu amplu de simulare a unui cutremur va avea loc la Bucureşti în iunie

Timp de cinci zile, în a doua parte a lunii iunie, se va testa capacitatea de reacţie a populaţiei şi de intervenţie...

Un exerciţiu amplu de simulare a unui cutremur va avea loc la Bucureşti în iunie
Procurorii analizează posibila implicare a unor ţări străine în alegerile prezidenţiale din 2024
România 04 Martie 2025, 18:07

Procurorii analizează posibila implicare a unor ţări străine în alegerile prezidenţiale din 2024

Procurorul general a explicat că se verifică noile date apărute în spaţiul public.

Procurorii analizează posibila implicare a unor ţări străine în alegerile prezidenţiale din 2024
Teste gratuite pentru depistarea osteoporozei
România 04 Martie 2025, 17:54

Teste gratuite pentru depistarea osteoporozei

Măsurarea densităţii osoase se poate face miercuri şi joi, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială sector 2.

Teste gratuite pentru depistarea osteoporozei
Peste 70 de hectare de plajă disponibile pentru închiriere
România 04 Martie 2025, 17:25

Peste 70 de hectare de plajă disponibile pentru închiriere

Administraţia Naţională "Apele Române" organizează licitaţie publică pentru închirierea de plaje în staţiunile Năvodari,...

Peste 70 de hectare de plajă disponibile pentru închiriere
No, hai la Cluj!
România 04 Martie 2025, 16:28

No, hai la Cluj!

Vineri, 7 martie 2025, ne auzim și ne vedem la Cluj-Napoca. Matinal #live la #RRA de la Casa de Cultură a Studenților din...

No, hai la Cluj!
Legea bibliotecilor, aprobată de Comisia pentru cultură din Camera Deputaţilor
România 04 Martie 2025, 16:19

Legea bibliotecilor, aprobată de Comisia pentru cultură din Camera Deputaţilor

Documentul reglementează cadrul general de organizare şi funcţionare a sistemului naţional de biblioteci.

Legea bibliotecilor, aprobată de Comisia pentru cultură din Camera Deputaţilor
România 04 Martie 2025, 15:19

Fosta atletă Felicia Țilea Moldovan a încetat din viață la 57 de ani

Felicia Țilea Moldovan a fost medaliată cu argint la Mondialele din 1995, iar pe plan intern a fost de 12 ori campioană...

Fosta atletă Felicia Țilea Moldovan a încetat din viață la 57 de ani
Restricții de circulație în zona barajului Siriu, județul Buzău
România 04 Martie 2025, 14:50

Restricții de circulație în zona barajului Siriu, județul Buzău

Se estimează că lucrările vor dura opt luni.

Restricții de circulație în zona barajului Siriu, județul Buzău