Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Apel matinal - invitat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR

Textul integral.

Apel matinal - invitat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR

Articol de Radio România Actualităţi, 31 Martie 2020, 10:01

Realizator: Cătălin Cârnu: Avem precizările de la guvern privind actul normativ care va da posibilitatea românilor să-și amâne, dacă au nevoie, plata ratelor la credite.

Ordonanța de Urgență permite amânarea cu până la nouă luni a plăților, iar perioada în care clienții pot cere băncilor suspendarea plății ratelor este prelungită - 45 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței.

În plus, persoanele cu restanțe vor putea și ele solicita amânarea - după cum a precizat ministrul finanțelor, Florin Cîțu - dar trebuie să-și aducă ratele la zi şi cel mai important lucru este că nu vor exista dobânzi suplimentare.

Aflăm mai multe amănunte de la invitatul "Apelului matinal" de astăzi, Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Băncii Naționale. Bună dimineața


Adrian Vasilescu: Bună dimineaţa!


Realizator: Înainte de toate, în startul discuției, de fapt, au fost risipite ultimele dileme. Nu va exista așa-numita 'dobândă la dobândă'?


Adrian Vasilescu: Dobândă la dobândă - nici nu este un termen...


Realizator: Corect, dumneavoastră sunteţi specialistul, dar lumea cam aşa a receptat mesajul.


Adrian Vasilescu: Mesajul a fost inexact perceput, în sensul că.., plecând de la un adevăr, în orice credit primele luni, pe urmă primii ani, dobânda este mare în primele luni. Rata care se plăteşte la bancă dobânda reprezintă până la 70%, iar rata de bază este.., reprezintă restul şi dobânda scade, scade pe timp ce trece vremea. Ei bine, de aici a plecat ideea că această dobândă mare la început, pentru cei care au credite noi, va fi apăsătoare. Guvernul..., problema păsuirii şi duratei păsuirii şi problema dobânzii este în sarcina guvernului. De fapt, moratoriul acesta pentru amânarea ratelor are două componente, componenta Băncii Naţioale cu două tipuri de păsuiţi şi componenta guvernamentală care a stabilit numărul de luni în care se pot amâna ratele şi unele subvenţii pe care le acordă guvernul, de pildă, acea subvenţie de sută la sută pentru dobânda în cadrul celor două rate, de 5 miliarde şi 5 miliarde, prin care guvernul garantează unele credite.


Realizator: Cine poate beneficia de această perioadă de amânare? Nu se pune problema vârstei, de exemplu.


Adrian Vasilescu: Nu, problema vârstei nu se pune. Ai un credit îl ai! De altfel, băncile s-au îngrijit să nu dea credite dincolo de vârsta de pensionare şi aici intervine, în privinţa repartizării dobânzii la creditele viitoare să nu depăşească vârsta de pensionare, 65 de ani. Dar, în rest, oricine are un credit şi este afectat şi posibilitatea de a plăti ratele este afectată de acţiunea acestui virus, cu care suntem în război acum, iată că toţi cei care au asemenea situaţii pot să ceară amânarea ratelor până la 9 luni, de la 1 la 9 luni.


Realizator: De ce credeți că s-a folosit sintagma "dacă au nevoie"?


Adrian Vasilescu: "Dacă au nevoie" e o atenționare. Dacă n-ai nevoie, plătește-ţi ratele, nu veni să le amâni, pentru că tot tu le vei plăti, până la urmă.


Realizator: Corect. Dar, de exemplu, e posibil ca băncile, sau vreo bancă, să refuze o astfel de solicitare?


Adrian Vasilescu: Băncile sunt obligate să facă analize corecte și, dacă se încadrează, dacă cel care are un credit și nu poate să-şi plătească ratele şi vine la bancă cu dovezi certe, băncile n-au cum să refuze această amânare.


Apoi, mai este ceva: și băncile sunt interesate să recurgă la asemenea amânări, pentru că dacă nu-i amână ratele și omul nu mai poate să le mai plătească, acest credit devine pentru bancă neperformant. Iar în cazul creditelor neperformante băncile sunt obligate să calculeze provizioane, provizioane care mănâncă zdravăn din profit sau, până la urmă, pot să ducă și la pierderi.


Realizator: Da. Poate că dumneavoastră sau, în general, specialiștii, cei care înțeleg situația, zâmbesc. Dar e bine să le reamintim ascultătorilor că această prevedere nu vă este o ștergere a ratelor pe distanța de nouă luni, ci doar o amânare.


Adrian Vasilescu: Documentul spune clar: "amânare a plății ratelor". De fapt, este vorba de un moratoriu, și moratoriul, în instituția dreptului civil, asta înseamnă: amânarea plăților într-un contract de datorie.


Realizator: Cum ar trebui să procedeze cei care vor să ia o asemenea decizie? Ce i-ați sfătui, de fapt? Cum ar trebui să-și calculeze...?


Adrian Vasilescu: În primul rând, să-și adune probele - probele că sunt afectați de pandemia care ne-a lovit. Adică pot să fie afectați ajungând în șomaj, poate că a încetat activitatea întreprinderii sau sunt în șomaj tehnic... Multe alte situații pot să intervină care să le dea dreptul să acceseze această amânare a ratelor.


Realizator: Vă mulțumesc pentru precizări!


Adrian Vasilescu: Zi bună!

(RS)

A fost aprobat bugetul pe 2025 al Administrației Fondului pentru Mediu
România 24 Aprilie 2025, 22:38

A fost aprobat bugetul pe 2025 al Administrației Fondului pentru Mediu

Decizia permite derularea mai multor scheme de finanțare foarte așteptate de populație.

A fost aprobat bugetul pe 2025 al Administrației Fondului pentru Mediu
CFR Călători va suplimenta numărul trenurilor spre litoral în minivacanța de 1 mai
România 24 Aprilie 2025, 22:11

CFR Călători va suplimenta numărul trenurilor spre litoral în minivacanța de 1 mai

CFR va monitoriza traficul de pasageri și, în funcție de dinamica cererii de transport, va suplimenta cu vagoane trenurile...

CFR Călători va suplimenta numărul trenurilor spre litoral în minivacanța de 1 mai
Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, contestată
România 24 Aprilie 2025, 21:02

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, contestată

Ministrul justiției, Radu Marinescu, precizează că legislația din România nu prevede căi de atac în contencios administrativ...

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, contestată
Carierele de piatră din judeţul Tulcea obligate să se adapteze unor norme de mediu
România 24 Aprilie 2025, 19:20

Carierele de piatră din judeţul Tulcea obligate să se adapteze unor norme de mediu

Cele 11 cariere nu vor mai executa, timp de două-trei luni, explozii, lucrări de sfărâmare a pietrei sau alte activităţi care...

Carierele de piatră din judeţul Tulcea obligate să se adapteze unor norme de mediu
Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate
România 24 Aprilie 2025, 19:16

Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate

Ministerul Afacerilor Interne şi autorităţile locale din Capitală caută să suplimenteze numărul de ghişee pentru preluarea...

Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate
30 de scări de bloc din municipiul Giurgiu au fost debranşate de la apă pentru restanțe
România 24 Aprilie 2025, 19:10

30 de scări de bloc din municipiul Giurgiu au fost debranşate de la apă pentru restanțe

Zeci de scări de bloc din oraşul Giurgiu au acumulat restanţe uriaşe la serviciile de apă şi canalizare.

30 de scări de bloc din municipiul Giurgiu au fost debranşate de la apă pentru restanțe
Acte normative aflate pe agenda executivului
România 24 Aprilie 2025, 19:00

Acte normative aflate pe agenda executivului

A fost stabilit cadrul legal pentru organizarea concursului de titularizare şi urmează să se facă angajări pentru peste...

Acte normative aflate pe agenda executivului
Bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, majorat cu 18%
România 24 Aprilie 2025, 18:45

Bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, majorat cu 18%

Ca noutăţi în acest an, Ministrul Mediului a menţionat un program aflat în lucru, denumit "Rabla pentru termopane".

Bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, majorat cu 18%