Alocaţiile de creştere a copiilor ar urma să fie dublate
Copiii până la 2 ani şi cei cu handicap ar urma să beneficieze de 600 de lei, faţă de 300 cât primesc în prezent, iar cei de peste 2 ani de 300 de lei, a decis Comisia de muncă.
Articol de Cătălin Purcaru, 17 Decembrie 2019, 18:51
Comisia de muncă din Camera Deputaţilor a votat pentru dublarea alocaţiilor de creştere a copiilor, la propunerea preşedintelui Comisiei, social-democratul Adrian Solomon.
Copiii până la doi ani şi cei cu handicap ar urma să beneficieze de 600 de lei, faţă de 300 cât primesc în prezent, iar cei de peste doi ani 300 de lei.
Iniţiativă va intra miercuri, 18 decembrie, în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.