Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Agenda parlamentară a săptămânii

Deputaţii votează legea pensiilor, premierul Viorica Dăncilă va prezenta, miercuri, în Parlament, forma finală a programului preşedinţiei rotative a Consiliului UE

Agenda parlamentară a săptămânii

Articol de Angela Matei, 10 Decembrie 2018, 03:32

Pe agenda parlamentarilor se află noua lege a pensiilor, care ar urma să intre astăzi, în dezbaterea comisiilor de specialitate, iar miercuri să primească votul decisiv în plenul Camerei Deputaţilor. Proiectul a trecut de Senat fără modificări importante faţă de forma propusă de guvern, astfel, potrivit prevederilor acestuia, punctul de pensie va creşte etapizat până în 2021. Stagiul minim de cotizare rămâne de 15 ani, iar masteratul şi doctoratul sunt introduse ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare. În proiect se precizează totodată că nici o pensie în plată nu va scădea. În cazurile în care în urma recalculării va rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată atunci se va acorda pensia mai mare.

În cealaltă cameră a Parlamentului, la Senat, revin în dezbaterea plenului modificările aduse Codului de Procedură Penală, după ce judecătorii CCR au declarat neconstituţionale 64 de articole, între acestea cel privind condiţiile în care se pune în mişcare acţiunea de urmărire penală, iar membrii Comisiei Speciale au decis în cadrul reexaminării că se poate face acest lucru doar dacă există probe din care să rezulte fapta. O altă modificare se referă la condiţiile în care se dispune procedura de emitere a mandatului de percheziţie domiciliară. În acest caz, cererea procurorului trebuie să cuprindă indicii temeinice privind existenţa sau posibilitatea transferării probelor.

Preşedintele Comisiei Speciale privind legile justiţiei, deputatul PSD Florin Iordache susţine că în această formă proiectul ţine cont de recomandările Curţii Constituţionale.

Florin Iordache: "Fie că discutăm de eliminarea în cazul articolelor care au fost declarate neconstituţionale, fie că discutăm de o reformulare în cazul articolelor asupra cărora Curtea Constituţională a stabilit că trebuie puse în concordanţă cu alte legi sau trebuiesc puse în concordanţă cu alte decizii ale Curţii Constituţionale".

Opoziţia este însă nemulţumită de ritmul de dezbatere, iar deputatul PNL Ioan Cupşa afirmă că modificările aduse documentului favorizează infractorii.

Ioan Cupşa: "Modificările la care lucrăm de peste un an de zile au în centru doar în exclusivitate cel care are probleme cu legea penală, adică infractorul. Nici unul dintre textele pe care le-au propus nu urmăreşte în vreun fel să ducă mai binele şi în casa celui care este parte vătămată, care este victima acestor infracţiuni".

Într-o şedinţă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor premierul Viorica Dăncilă va prezenta, miercuri, programul pentru perioada în care ţara noastră va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

Tot în această săptămână, la Senat este aşteptat raportul Comisiei juridice asupra cererii DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu-Tăriceanu. Acuzat că ar fi luat mită în perioada în care era premier, acesta a respins toate acuzaţiile şi a menţionat că DNA îl acuză fără probe. Potrivit unor surse politice, votul în plenul Senatului cu privire la această cerere va fi dat cel mai probabil în următoarea sesiune parlamentară.

La sfârşitul săptămânii va ajunge în Parlament pentru dezbatere şi aprobare proiectul bugetului de stat pentru 2019.

În judeţul Mureş, urşii îşi fac tot mai des apariţia pe traseele turistice
România 22 Aprilie 2025, 21:46

În judeţul Mureş, urşii îşi fac tot mai des apariţia pe traseele turistice

Iubitorii de drumeţii sunt îndemnaţi să respecte câteva sfaturi care reduc riscurile confruntării cu urşii.

În judeţul Mureş, urşii îşi fac tot mai des apariţia pe traseele turistice
Bisericile romano-catolice din Iași organizează liturghii în amintirea Papei Francisc
România 22 Aprilie 2025, 20:46

Bisericile romano-catolice din Iași organizează liturghii în amintirea Papei Francisc

Toate bisericile romano-catolice din Iași organizează în această perioadă liturghii în amintirea Papei Francisc, iar începând...

Bisericile romano-catolice din Iași organizează liturghii în amintirea Papei Francisc
Ziua Pământului
România 22 Aprilie 2025, 20:10

Ziua Pământului

Toți oamenii sunt încurajați, de Ziua Pământului, să se angajeze în valorificarea energiei regerabile.

Ziua Pământului
Toate focarele incendiului din localitatea Cetăţeni au fost lichidate
România 22 Aprilie 2025, 20:08

Toate focarele incendiului din localitatea Cetăţeni au fost lichidate

O țigară aruncată în pădure este cauza probabilă care a dus la incendiul de vegetație.

Toate focarele incendiului din localitatea Cetăţeni au fost lichidate
CE: TikTok s-a pregătit suplimentar pentru a gestiona mai bine momentul alegerilor din mai.
România 22 Aprilie 2025, 18:54

CE: TikTok s-a pregătit suplimentar pentru a gestiona mai bine momentul alegerilor din mai.

Executivul european şi reprezentanţii TikTok au testat modul în care este gestionat conţinutul în cadrul reţelei de socializare.

CE: TikTok s-a pregătit suplimentar pentru a gestiona mai bine momentul alegerilor din mai.
Manifestări de comemorare a eroilor români căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial
România 22 Aprilie 2025, 18:24

Manifestări de comemorare a eroilor români căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial

Ministerul Apărării Naţionale îi comemorează pe eroii români căzuţi pe frontul de vest, la 80 de ani de la finalul celui...

Manifestări de comemorare a eroilor români căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial
Sesiune specială a Bacalaureatului
România 22 Aprilie 2025, 18:10

Sesiune specială a Bacalaureatului

Elevii din ultimul an de liceu, participanți la loturile olimpice, la competițiile sportive și artistice internaționale se...

Sesiune specială a Bacalaureatului
Proiectul de modificare a regulilor de pensionare pentru magistrați, aviz favorabil
România 22 Aprilie 2025, 16:14

Proiectul de modificare a regulilor de pensionare pentru magistrați, aviz favorabil

Documentul prevede creșterea treptată a vârstei de pensionare a magistraților până în anul 2045, când va ajunge la 65 de ani.

Proiectul de modificare a regulilor de pensionare pentru magistrați, aviz favorabil