Accident de muncă la o firmă din municipiul Dej
Articol de Claudiu Pădurean, 30 Iulie 2024, 09:32
Un bărbat a căzut de la înălţime cu un lift de marfă în incinta unui agent economic din municipiul Dej.
La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de descarcerare, iar victima a fost preluată de un echipaj de la Ambulanţă. Bărbatul, de aproximativ 45 de ani, este semiconştient şi a fost transportat la spital.
Potrivit Ministerului Muncii, în primul trimestru al acestui an s-au înregistrat cu aproape 23% mai puţine victime ale accidentelor de muncă, comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2023. 12 oameni şi-au pierdut viaţa în urma unor astfel de evenimente.