Administraţia Fondului pentru Mediu precizează că banii se pot utiliza doar în acest an pentru asigurarea fondurilor necesare...
Toţi pasagerii au reuşit să se evacueze şi nu s-au înregistrat victime.
Ministrul energiei, Virgil Popescu, va asigura interimatul în funcţia de ministru al cercetării şi digitalizării.
Guvernul a aprobat majorarea alocaţiei de stat pentru copii şi a punctului de pensie de la 1 ianuarie anul viitor.
Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi Ordonanţa de Urgenţă privind implementarea formularului de intrare în țară pentru...
Declarație de presă susținută înaintea participării la Summitul Parteneriatului Estic, la Bruxelles.
Vicepreşedintele ANRE, Zoltan Nagy, spune că legea nu este bună nici din perspectiva clienţilor, dar nici a producătorilor.
Liberalul Florin Roman şi-a înaintat astăzi demisia din funcţia de ministru al cercetării, pe fondul controverselor legate de...
Este vorba despre două femei în vârstă de 41 de ani, respectiv 39 de ani, din Bucureşti.
GCS a anunțat și că s-au raportat alte 88 de decese asociate, dintre care 17 mai vechi.
În cadrul reuniunii urmează să fie adoptată o declarație comună care va stabili viziunea strategică pentru perioada post 2020...
Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri, 15 decembrie, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, majorarea punctului de pensie...
Ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, va prezenta în şedinţa de guvern clarificări privind certificatul COVID.
Guvernul României condamnă cu fermitate orice acţiune de intimidare a jurnaliștilor sau de obstrucționare a dreptului la...
35.178 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre...
Guvernul Ciucă ar putea adopta două ordonanțe de urgență ce vizează creșterea alocațiilor pentru copii și a valorii punctului...
Proteste ale sindicatelor din poliție au avut loc în mai multe orașe din țară.
Opt cazuri de COVID cu noua variantă a coronavirusului au fost confirmate.
Proiectul de lege prin care vor fi transferate 46 hectare de teren de la Romexpo către Camera de Comerț a primit aviz favorabil.
Crește numărul celor care au nevoie de ajutor de la stat pentru încălzirea locuinţei faţă de anul trecut.
Măsuri pentru reducerea timpului necesar verificării documentelor sanitare la intrarea în ţară.
Aglomeraţie la Aeroportul Otopeni.
Rata de incidenţă COVID calculată la 14 zile pentru Bucureşti este de 0,85 cazuri la mia de locuitori.
În cea mai mare parte, modernizarea va fi făcută de partea norvegiană în următorii doi ani., a declarat ministrul apărării,...
Ieftinirea energiei nu va fi atât de mare, având în vedere consecinţele tranziţiei la energia verde, a precizat Bogdan...
Traditional, înainte de Sărbătorile de iarnă foarte multi români care lucrează în Occident revin în ţară si acum trebuie să...
Vizate sunt persoane care ar fi achiziționat mașini second hand din spațiul intracomunitar, fără ca operațiunile să fie...
De asemenea, au fost raportate 106 de decese, dintre care 17 anterioare, a informat Grupul de Comunicare Strategică.
Liderii coaliţiei de guvernare vor continua discuţiile asupra proiectului legii bugetului de stat pe anul viitor şi asupra...
CFR Infrastructură a semnat contractul pentru moderizarea segmentului Roşiori - Craiova, de pe linia Bucureşti - Craiova.
Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, a fost invitatul rubricii Apel Matinal, de la Radio România Actualități.
Măsura convenită aseară, în coaliţia de guvernare, va suţine 2 milioane şi jumătate de pensionari, care vor avea, doar în...
În vama Siret, care face legătura cu Ucraina, timpul de aşteptare ajunge la două ore.
Coordonatorului campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a participat alături de ministrul sănătății și de șeful...
Preşedintele Asociaţiei Fermierilor, Daniel Botănoiu, atrage atenția că exportăm produse agricole sub formă de materie primă...
Excluderea a avut loc în urma unei acțiuni disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară pentru postări ale acestuia pe...
Sunt şcoli în care testele vor putea fi predate părinţilor abia în cursul acestei zile.
În această săptămână testarea se face cu o zi întârziere faţă de termenele stabilite iniţial.
Mîrza Daniela Cristina are 12 ani, 1,64 m înălțime, corpolență atletică, ochii negrii, parul șaten. Avea blugi albaștri, o...
Ficatul şi rinichii săi au fost transplantaţi unor pacienţi din Bucureşti şi Cluj-Napoca.
Comuna Dumbrăviţa din Judeţul Timiş are procentul cel mai mare de persoane vaccinate, de aproape 63%.
Unitatea va putea accesa un ajutor de stat care îi va permite continuarea activităţii pentru următorii zece ani.
Legea a fost adoptată cu vot unanim în Senat, ca for decizional, şi va fi înaintat preşedintelui spre promulgare.
Din prima tranşă pentru şcoli s-a putut face testarea elevilor doar săptămâna trecută, iar cele mai multe unităţi de...
2,5 milioane de pensionari cu venituri mai mici de 1.600 de lei ar urma să primească un ajutor în luna ianuarie pentru plata...
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM a decis, luni, excluderea din magistratură a judecătorului Cristi...
Aglomeraţie în vămi pe sensul de intrare în ţară.
De marţi, la Aeroportul Otopeni, personalul care verifică declaraţiile pasagerilor care sosesc în ţară va fi dublat.
32.703 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre...
De miercuri de dimineață, peste 55.000 persoane au adus un ultim omagiu Papei Francisc.
În memoria Papei Francisc, toate instituțiile și autoritățile publice vor arbora drapelul României în bernă.
Guvernul se reuneşte joi pentru a aproba, între altele, deblocarea a peste 62.000 de posturi didactice din învăţământ,...
Noutatea constă în majorarea valorii ecotichetului pentru mașinile electrice la aproximativ 7.500 de euro.
Un atac combinat cu rachete şi drone ruseşti a declanşat incendii, a distrus noaptea trecută clădiri şi a îngropat locuitorii...
Vizita face parte din consultările efectuate de Comisia Europeană înainte de prezentarea următorului buget pe termen lung al...