26 aprilie - Zi de doliu în România în memoria Papei Francisc
În memoria Papei Francisc, toate instituțiile și autoritățile publice vor arbora drapelul României în bernă.

Articol de Petruţa Obrejan, 24 Aprilie 2025, 09:20
Mai multe măsuri care vizează sistemul de învăţământ şi sprijinirea mamelor din mediile defavorizate figurează pe agenda şedinţei de guvern de joi.
În atenţia executivului se mai află reorganizarea Ministerului Dezvoltării, dar şi simplificarea procedurilor în domeniul urbanismului, construcţiilor şi accelerarea investiţiilor.
Tot joi, guvernul intenţionează să propună ca sâmbătă, 26 aprilie, să fie zi de doliu în România în memoria Papei Francisc.
În memoria Sanctității Sale Papa Francisc, ziua de sâmbătă, 26 aprilie, va fi decretată zi de doliu național și toate instituțiile și autoritățile publice - centrale și locale - vor arbora drapelul României în bernă.
La fel și la sediile partidelor politice, instituțiilor de învățământ, de cultură, dar și la sediile misiunilor diplomatice ale României.
Drapelul în bernă va fi arborat, de asemenea, la punctele de trecere a frontierei, pe navele sub pavilion național, iar posturile de radio și televiziune, precum și instituțiile de cultură trebuie să își adapteze programul în mod corespunzător.
Anunțul decesului Sanctității Sale Papa Francisc a stârnit o profundă întristare atât în rândul credincioșilor Bisericii Creștine, dar și pentru credincioșii și liderii spirituali de pretutindeni.
A fost o personalitate profundă, apreciată de poporul român, lucru vizibil cu ocazia vizitei sale din 2019, cea mai extinsă vizită, de altfel, efectuată de Sanctitatea Sa într-o țară majoritar ortodoxă.