Potrivit ISU, au fost avariate două autoturisme, iar un arbore a căzut peste gardul unei biserici.
Membrii Sindicatului Unit Tarom vor o creştere a salariilor cu 35% pentru personalul navigant.
Un grup de cadre universitare dorește prelungirea dezbaterilor pe legile educaţiei.
La nivel european, vânzările de maşini electrice au fost singurele care şi-au continuat creşterea în trimestrul al doilea al...
Codul portocaliu este valabil până mâine, la prânz, pentru mai multe cursuri de apă din judeţe precum Alba, Sibiu, Hunedoara,...
Aproape toată țara, cu excepția câtorva județe din extremitatea estică și cea vestică, este sub avertizări de ploi torențiale...
La domiciliul unui bărbat de 33 de ani polițiștii au găsit mai multe arme letale cu seriile șterse, arme pe care nu avea...
Guvernul vrea să majoreze cu 50% premiile în bani pentru sportivii care cuceresc medalii la competițiile internaționale.
Încă un accident grav, în care o persoană a decedat, iar alte șase, între care trei copii, au fost rănite, a avut loc în...
O ceremonie dedicată sportivilor români care au obținut recent performanțe la mai multe competiții internaționale este...
Județele Alba, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Argeș și Dâmbovița se află până marți seară la ora 22:00 sub cod portocaliu de furtuni.
Părintele Florian Gui:Acest pelerinaj îi cinsteşte şi pe cei care au suferit în perioada comunistă şi nu numai,care au apărat...
Nu se recoltează resurse naturale: lemn, fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale. Nu se practică vânătoarea.
Şi în alte zone din judeţul Hunedoara vijeliile au dus la ruperea unor arbori şi la inundarea mai multor gospodării.
Debitul fluviului rămâne sub media multianuală a lunii august.
Pompierii din trei judeţe intervin în aceste momente cu şase autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit în...
În spitale sunt peste 3.800 de pacienţi, mai mulţi decât ieri, dar în continuare la un nivel destul de scăzut de ocupare.
Noua Lege a educaţiei ar trebui să includă "Istoria comunismului în România" în categoria disciplinelor obligatorii pentru...
Două coduri sunt în vigoare deja și vizează aproape toată țara, cu excepția județelor Timiș, Arad, Botoșani și Iași.
Autorităţile prezintă proiectul "Strategiei Naţionale pentru Păduri 2030", la Braşov, la Universitatea Transilvania.
De la începutul anului, poliţiştii rutieri au identificat în trafic 23 de conducători auto sub influenţa substanţelor...
Constructor este o firmă din Italia care a încheiat recent un lot al autostrăzii A10 Sebeș-Turda, finalizat cu mare întârziere.
Astăzi și mâine au loc probele orale de evaluare a competențelor lingvistice la Limba Română și la cea maternă.
Apel Matinal, la RRA: Directorul general al Poștei Române, Valentin Ștefan, despre proiectele de relansare și de modernizare...
Hidrologii au emis în această dimineață o nouă avertizare de inundații, care vizează râuri din județele Dâmbovița și Argeș.
Pentru a combate creșterea prețurilor la energie și la gazele naturale, Guvernul vrea să investească noi proiecte de...
Un cod portocaliu este valabil până la prânz, vizează în special bazinele hidrografice Desnăţui şi Fântânele, din judeţele...
De săptămâna viitoare, pe 28 august, începe programul social 'Litoralul pentru toți', iar tarifele vor scădea cu până la 75 %...
Cele mai multe sunt la București și în județele Maramureș, Constanța și Ilfov.
Pasajul a fost închis traficului rutier pe 19 iunie şi va fi primul din ţara noastră cu semnal GSM şi sistem de ventilaţie...
Ordonanţa de Urgenţă care prevede majorarea salariului pentru personalul plătit din fonduri publice ar putea fi adoptată de...
Deşi masca nu mai este obligatorie, medicii o recomandă în spaţiile aglomerate, mai ales pentru persoanele vulnerabile în...
Mai mult de jumătate din harta României este acum colorată în galben şi portocaliu.
Persoanele care deţin terenuri pe care creşte ambrozia sunt obligate să ia măsuri pentru eliminarea ei.
Rusia spune că va răspunde "în mod adecvat" declarării persona non grata a unui angajat al ambasadei sale în România.
Pentru luna decembrie se prognozează o inflaţie anuală de 13,9 la sută, peste valoarea de 12,5 procente, cât se estimase...
În cartierul Rahova, remedierea este anunţată abia peste două săptămâni.
Pompierii au reuşit să stingă rapid un incendiu de vegetaţie izbucnit în Parcul I.O.R din Bucureşti.
Cei care călătoresc cu autoturismele au cel mai mult de aşteptat la graniţa de vest, către Ungaria.
Cele mai multe cazuri sunt la București - 680 și în județele Timiș, Cluj și Prahova.
Prețurile se mențin ridicate și în acest sfârșit de săptămână, dar plajele, falezele și terasele sunt aproape pline peste tot.
Intră în vigoare un cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată pentru Banat, Oltenia, sudul Crişanei şi...
14 persoane au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT pentru trafic de droguri în Bucureşti
Un număr de 25 de judeţe şi Municipiul Bucureşti sunt vizate, sâmbătă, de o avertizare Cod galben de caniculă.
Pentru autoturisme, amenda, care acum e stabilită între 250 și 500 de lei, va ajunge să fie cuprinsă între 275 și 550 de lei.
Aproximativ 200 de camioane încărcate în special cu cereale din Ucraina așteaptă ore întregi pentru efectuarea formalităților...
România s-a angajat prin PNRR ca până în 2026 să caseze aproximativ 250.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani.
De aseară, iubitorii de rock au intrat în atmosfera festivalului Living Rock, care are loc pe plaja din Tuzla.
Medicii spun că starea pacientului este stabilă şi că a ajuns la timp la spital, deoarece malaria poate da complicaţii grave.
Noile prevederi vor permite cumpărarea de autovehicule electrice şi hibride şi pentru transportul de mărfuri şi persoane.
Structurile Ministerului de Interne vor fi dublu solicitate la sfârșitul săptămânii, când, pe lângă minivacanța de 1 Mai, va avea loc și primul tur al alegerilor prezidențiale, programat duminică, 4 mai.
O angajată civilă și-a pierdut viața.
Potrivit inițiativei, scrutinul prezidențial va fi organizat cu cel puțin 75 de zile înainte de expirarea mandatului...
Patriot poate detecta şi doborî o gamă largă de ameninţări cu rachete balistice şi aeropurtate, iar această achiziţie va...
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a participat la summitului Iniţiativei celor Trei Mări, de la Varşovia.
99,5% din teritoriul spaniol are curent electric furnizat la parametri normali; aceeași situație este și în Portugalia.