Proiectile neexplodate descoperite în zona șantierului autostrăzii A7
44 de elemente de muniție au fost descoperite de echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea în zona șantierului autostrăzii A7 din preajma localității Garoafa.

29 Aprilie 2025, 19:28
Muncitorii au sunat la 112 după ce au găsit un proiectil îngropat în pământul excavat. Tot pe șantierul A7, în urmă cu doi ani, echipa pirotehnică a descoperit aproximativ 1000 de proiectile neexplodate. Corespondentul nostru Gabriel Sava a stat de vorbă cu maiorul Florin Olaru, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.
Florin Olaru: Muniția a fost preluată și transportată în condiții de siguranță la depozitul special amenajat în vederea distrugerii. Reamintim cetățenilor că, pentru prevenirea accidentelor, în cazul descoperirii de muniție neexplodată, au obligația să asigure zona fără a o atinge, deoarece aceasta prezintă încă pericol de explozie și să anunțe imediat evenimentul la numărul unic de urgență 112.