84 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2
84 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 11.300 de teste.
Articol de Florin Lepădatu, 26 Iulie 2021, 13:11
84 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 11.300 de teste, a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică.
Până luni, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.082.376 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.047.291 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 8.627.966 teste RT-PCR şi 1.765.016 de teste rapide antigenice.
În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 4.087 de teste RT-PCR (1.678 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.409 la cerere) şi 7.289 de teste rapide antigenice.