5 persoane reținute în județul Vrancea pentru deținere și trafic de droguri de risc și mare risc
Cinci persoane au fost reținute de polițiștii din județul Vrancea pentru deținere și trafic de droguri de risc și mare risc.
Articol de Radio România Actualităţi, 18 Aprilie 2024, 09:24
Cinci persoane au fost reținute de polițiștii din județul Vrancea pentru deținere și trafic de droguri de risc și mare risc. Două dintre acestea au fost chiar prinse în flagrant în timp ce ar fi comercializat și, respectiv, ar fi intermediat vânzarea unor cantități de astfel de substanțe.
Din cercetări a reieșit faptul că, între ianuarie și aprilie anul acesta, cei cinci ar fi procurat, deținut și comercializat droguri către diferiți consumatori, pentru sume cuprinse între 70 și 75 lei gramul de cannabis, respectiv, comprimatul de ecstasy.
Au fost descoperite și ridicate peste 150 de comprimate de ecstasy, un kilogram de cannabis, cântare electronice, bani, telefoane mobile și alte mijloace de probă./editor Florin Lepadatu/