312 cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus în România
312 cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate în România de la ultima informare, ajungându-se astfel la 14.811 de îmbolnăviri.
Articol de Florin Lepădatu, 08 Mai 2020, 12:57
312 cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate în România de la ultima informare, ajungându-se astfel la 14.811 de îmbolnăviri, a anunţat, vineri, Grupul de Comunicare Strategică.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 6.423 au fost declarate vindecate şi externate.
La terapie intensivă sunt internaţi 232 de pacienţi.
Până acum, 898 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat.