Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Revista editorialelor, 7 ianuarie

Editoriale din Gândul, Adevărul, Evenimentul Zilei şi România Liberă.

Revista editorialelor, 7 ianuarie

Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 07 Ianuarie 2011, 07:53

Sub titlul "Baronii reformei universitare, Raul Florea analizează în GÂNDUL prevederile din noua Lege a educaţiei şi întreabă, citez: "Ce l-a ţinut pe ministrul Daniel Funeriu să vină cu noi criterii pentru promovarea universitară la catedre? Sau cel puţin să facă transparent procesul de acordare a titlurilor, măsură ce putea fi luată prin simplu ordin de ministru? În cazul în care nu dispune de autoritatea necesară, rămâne doar să ne întrebăm ce anume se va întâmpla atunci când legea va ajunge în punctele mult mai sensibile, precum comasarea universităţilor şi desemnarea noilor modele de alegere a rectorilor. Sau poate că schema aleasă va fi tot aceea de a arunca vina pe "denigratorii sistemului" - am încheiat citatul.

Recent anunţata alianţă politică dintre liberali şi consevatori este văzută de Mircea Cărtărescu, în EVENIMENTUL ZILEI drept citez: politică sinucigaşă a lui Crin Antonescu". "A fugi de Băsescu ca să te arunci în braţele lui Voiculescu este una dintre cele mai absurde opţiuni luate în absurditatea vieţii noastre politice postdecembriste." - este opinia lui Mircea Cărtărescu.

În ROMÂNIA LIBERĂ, Cristian Câmpeanu pune şi el sub semnul întrebării crediblitatea alianţei numită de centru-dreapta dintre PNL şi PC, considerând-o drept un act gratuit al preşedintelui liberal. Şi scrie, citez: "Antonescu ar fi avut şanse bune să câştige preşedinţia şi fără acest aranjament. În loc să refacă credibilitatea PNL astfel încât să îl transforme într-un partid onorabil, care să fie capabil să preia steagul dreptei după eventualul dezastru al PDL, Antonescu este pe cale să înece PNL şi apoi să-i dea lovitura de graţie." -am încheiat citatul.

Dan Constantin ne spune cum vede el întâlnirea de ieri, de la Banca Naţională, dintre preşedintele Băsescu, premierul Boc şi guvernatorul Isărescu, citez: "Pentru Băsescu şi Boc, apariţia alături de Mugur Isărescu, reprezintă un câştig de imagine. Prăbuşiţi de ratarea "ţintei" Schengen au forţat audienţa la BNR. Ei l-au obligat pe Isărescu să-şi mai pună încă o dată semnătura (şi obrazul) pentru un nou împrumut de stabilitate. Întâlnirea de la BNR a durat cât un meci de fotbal – 90 de minute. Am aşteptat finalul ei, sperând cu disperarea suporterului Naţionalei, că Băsescu va ieşi de mână cu un alt premier. Croitoru a fost pus pe listă ca titular de două ori pentru Palatul Victoria. N-a fost să fie nici de data asta!" - încheie Dan Constantin.

În editorialul semnat în ADEVĂRUL, Tudor Călin Zarojanu porneşte de la constatarea că "De la Revoluţie încoace, aproape întotdeauna majoritatea românilor au considerat că ţara merge într-o direcţie greşită" şi deplânge faptul că până acum nimeni dintre cei care s-au aflat pe rând la putere nu au avut un proiect integrator care să descrie evoluţia optimă a României. "Dincolo de „democraţie, economie de piaţă, drepturile omului", - adică generalităţi - toate măsurile despre care se vorbeşte, toate legile, toate soluţiile sunt punctuale şi pompieristice. Bune sau rele, ele nu au decât efecte modeste pe termen foarte scurt. Problema României nu e ratarea bunei direcţii, ci absenţa unui proiect naţional." - conchide editorialistul.

Revista editorialelor, 6 ianuarie
Politică 06 Ianuarie 2011, 09:26

Revista editorialelor, 6 ianuarie

Editoriale din Gândul, Evenimentul Zilei şi România Liberă.

Revista editorialelor, 6 ianuarie
La Camera Deputaţilor, se aşteaptă votul asupra moţiunii simple împotriva ministrului de interne, Cătălin Predoiu
Politică 02 Aprilie 2025, 13:16

La Camera Deputaţilor, se aşteaptă votul asupra moţiunii simple împotriva ministrului de interne, Cătălin Predoiu

Semnatarii documentului au declarat că prin acţiunile sale, ministrul ar fi transformat în poliţie politică instituţia pe...

La Camera Deputaţilor, se aşteaptă votul asupra moţiunii simple împotriva ministrului de interne, Cătălin Predoiu
Deputaţii încep miercuri dezbaterile asupra moţiunii simple împotriva ministrului de interne, Cătălin Predoiu
Politică 02 Aprilie 2025, 10:10

Deputaţii încep miercuri dezbaterile asupra moţiunii simple împotriva ministrului de interne, Cătălin Predoiu

Reprezentanţii AUR susţin că prin acţiunile sale, ministrul de interne ar fi transformat Poliţia Română într-o instituţie de...

Deputaţii încep miercuri dezbaterile asupra moţiunii simple împotriva ministrului de interne, Cătălin Predoiu
Instituţiile cu atribuţii în gestionarea campaniei prezidențiale vor monitoriza activităţile candidaţilor
Politică 02 Aprilie 2025, 09:23

Instituţiile cu atribuţii în gestionarea campaniei prezidențiale vor monitoriza activităţile candidaţilor

Reprezentanţii Comisiei pentru Cultură din Senat le recomandă competitorilor politici, care vor intra vineri 4 aprilie în...

Instituţiile cu atribuţii în gestionarea campaniei prezidențiale vor monitoriza activităţile candidaţilor
Moțiune simplă împotriva ministrului de interne, Cătălin Predoiu
Politică 02 Aprilie 2025, 08:26

Moțiune simplă împotriva ministrului de interne, Cătălin Predoiu

Semnatarii cer demiterea acestuia, dar şi o analiză în vederea iniţierii urmăririi penale pentru faptele săvârşite în...

Moțiune simplă împotriva ministrului de interne, Cătălin Predoiu
Marcel Boloș, invitat la Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaților
Politică 01 Aprilie 2025, 08:22

Marcel Boloș, invitat la Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaților

La solicitarea USR, ministrul Marcel Boloș trebuie să prezinte în Comisia parlamentară și măsurile pentru primirea tuturor...

Marcel Boloș, invitat la Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaților
Ghid revizuit de prevenire şi combatere a acţiunilor de dezinformare a alegătorilor
Politică 01 Aprilie 2025, 07:33

Ghid revizuit de prevenire şi combatere a acţiunilor de dezinformare a alegătorilor

Titluri care promit senzaţionalul, ştirile alarmiste sau cu formulări evazive sunt semne că o informaţie publicată pe...

Ghid revizuit de prevenire şi combatere a acţiunilor de dezinformare a alegătorilor
AEP a revizuit Ghidul de prevenire și combatere a acțiunilor de dezinformare a alegătorilor
Politică 31 Martie 2025, 19:08

AEP a revizuit Ghidul de prevenire și combatere a acțiunilor de dezinformare a alegătorilor

În ghid sunt prezentate într-un limbaj accesibil elementele care compun acțiunile de dezinformare și sunt indicate...

AEP a revizuit Ghidul de prevenire și combatere a acțiunilor de dezinformare a alegătorilor