Reuniune a grupurilor parlamentare ale PNL
Potrivit copreşedintelui PNL, Vasile Blaga, una dintre priorităţi va fi adoptarea unei noi legislaţii electorale.
Articol de Radiojurnal, 01 Februarie 2015, 11:31
Grupurile parlamentare ale PNL se întâlnesc într-o reuniune la care vor stabili priorităţile legislative pentru noua sesiune a parlamentului, care începe mâine.
Potrivit copreşedintelui formaţiunii, Vasile Blaga, una dintre priorităţi va fi adoptarea unei noi legislaţii electorale.
Ieri, Consiliul Naţional al noului PNL a adoptat o rezoluţie potrivit căreia un alt obiectiv principal îl constituie preluarea puterii prin crearea unei noi majorităţi parlamentare. Liberalii au stabilit, totodată, criteriile de unificare în plan local a vechiului PNL cu fostul PDL.