Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Radu Stroe câştigă alegerile

Liberalul Radu Stroe a câştigat alegerile pentru un loc de deputat din Colegiul 1.

Radu Stroe câştigă alegerile
Noul deputat din Colegiul 1, Radu Stroe.

Articol de Valentin Necşescu, 18 Ianuarie 2010, 08:19

Secretarul general al PNL, Radu Stroe, a câştigat alegerile parţiale din Colegiul uninominal 1 pentru Camera Deputaţilor, potrivit numărătorii paralele a PNL. Liberalul a obţinut 4.058 de voturi, adică 68,8%, î n timp ce democrat-liberalul Honorius Prigoana a obtinut 1.841 de voturi, adica 31,2%.


Într-o conferinţă de presă, Radu Stroe a declarat: "Această bătălie este un test prin care noi, liberalii, şi cei din PSD din sectorul 1, am încercat să demonstrăm că în această ţară nu se poate face orice".

Candidatul PD-L, Honorius Prigoană, l-a felicitat pe rivalul său liberal, spunând însă că se consideră câştigătorul acestei lupte electorale, întrucât s-a luptat cu trei partide şi cu Primăria sectorului 1.

În urma centralizării voturilor de la cele 14 secţii de votare, s-a constatat că, din cei 22.733 alegători înscrişi în listele electorale permanente, s-au prezentat la urne un număr de 5.988 alegători (16,34%).

Parlamentul, iluminat în culorile drapelelor României și Germaniei
Politică 22 Aprilie 2025, 12:14

Parlamentul, iluminat în culorile drapelelor României și Germaniei

E marcată astfel „Ziua Prieteniei” dintre cele două țări.

Parlamentul, iluminat în culorile drapelelor României și Germaniei
”România este şi va rămâne un pilon al coeziunii transatlantice pe flancul estic al NATO”
Politică 16 Aprilie 2025, 07:42

”România este şi va rămâne un pilon al coeziunii transatlantice pe flancul estic al NATO”

În cadrul discuţiilor, a fost evidenţiat angajamentul ferm al Guvernului de a apăra democraţia, orientarea euroatlantică a...

”România este şi va rămâne un pilon al coeziunii transatlantice pe flancul estic al NATO”
O delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii în vizită la Bucureşti
Politică 15 Aprilie 2025, 07:31

O delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii în vizită la Bucureşti

O delegaţie formată din opt membri ai Congresului Statelor Unite ale Americii, democraţi şi republicani, se va întâlni marți,...

O delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii în vizită la Bucureşti
Bolojan, întrevedere cu europarlamentarii români
Politică 14 Aprilie 2025, 12:39

Bolojan, întrevedere cu europarlamentarii români

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a avut o întrevedere cu europarlamentarii români.

Bolojan, întrevedere cu europarlamentarii români
Obligație pentru demnitari
Politică 14 Aprilie 2025, 12:28

Obligație pentru demnitari

Demnitarii cu funcţii în administraţia centrală vor fi obligaţi să se înscrie în Registrul Unic al Transparenţei Intereselor.

Obligație pentru demnitari
O delegaţie a Congresului american soseşte, luni, într-o vizită în România
Politică 14 Aprilie 2025, 07:22

O delegaţie a Congresului american soseşte, luni, într-o vizită în România

Pe agendă se află consolidarea relaţiilor bilaterale şi teme strategice, inclusiv securitatea la Marea Neagră.

O delegaţie a Congresului american soseşte, luni, într-o vizită în România
MAE, mai multe secții de votare în străinătate la prezidențiale
Politică 10 Aprilie 2025, 18:43

MAE, mai multe secții de votare în străinătate la prezidențiale

MAE a propus pentru alegerile prezidențiale de luna viitoare un număr mai mare de secții de votare în străinătate.

MAE, mai multe secții de votare în străinătate la prezidențiale
DNA i-a interzis primarului din Târgu Mureș să-și exercite atribuțiile pentru 60 de zile
Politică 07 Aprilie 2025, 22:09

DNA i-a interzis primarului din Târgu Mureș să-și exercite atribuțiile pentru 60 de zile

Măsura a fost dispusă într-un dosar de corupție, analizat deja de instanță.

DNA i-a interzis primarului din Târgu Mureș să-și exercite atribuțiile pentru 60 de zile