Ascultă Radio România Actualitaţi Live

PSD şi PNL, "pe liste separate la alegerile europarlamentare"

Liderii USL au anunţat că PSD şi PNL vor candida separat la alegerile parlamentare însă îşi vor armoniza poziţia în domeniul politicilor europene.

PSD şi PNL, "pe liste separate la alegerile europarlamentare"
Foto: Arhivă.

Articol de Radiojurnal, 13 Ianuarie 2014, 18:55

Liberalii şi social-democraţii vor merge pe liste separate la alegerile europarlamentare, dar vor avea un program politic comun, pentru a se situa pe aceleaşi poziţii în domeniul politicilor europene, au mai anunţat astăzi liderii USL.

Victor Ponta a vorbit şi despre un pachet de relansare a Uniunii din punct de vedere politic, cu soluţionarea tuturor subiectelor de discuţii, controverse sau chiar de neîncredere în interiorul alianţei.

Protocolul de funcţionare a USL se va modifica astfel încât să prevadă clar susţinerea lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale, spune Victor Ponta.

"USL nu a uitat niciun moment nici adversarul nostru comun, regimul Traian Băsescu, nici obligaţiile pe care le avem faţă de oamenii care ne-au votat, într-o majoritate covârşitoare.

"Precizăm foarte clar că, în baza deciziilor congreselor noastre, candidatul la prezidenţiale este dl Antonescu, funcţia de prim-ministru este ocupată de către reprezentantul PSD. Aplicarea prevederilor actuale din Acordul USL privind activitatea la nivel local: evident, alianţele cu PDL sunt interzise prin acordul dintre noi", spune Victor Ponta.

Cei doi preşedinţi ai USL vor rezolvarea tuturor neînţelegerilor din teritoriu. Pentru mâine este programată o întâlnire cu reprezentanţii PSD, PNL, PC, UNPR din judeţul Ilfov, pentru a rezolva situaţia apărută acolo.

Victor Ponta a spus astăzi că nu a acceptat demisia senatoarei Gabriela Vrânceanu Firea şi a admis că mai există probleme şi în alte judeţe.

Parlamentul, iluminat în culorile drapelelor României și Germaniei
Politică 22 Aprilie 2025, 12:14

Parlamentul, iluminat în culorile drapelelor României și Germaniei

E marcată astfel „Ziua Prieteniei” dintre cele două țări.

Parlamentul, iluminat în culorile drapelelor României și Germaniei
”România este şi va rămâne un pilon al coeziunii transatlantice pe flancul estic al NATO”
Politică 16 Aprilie 2025, 07:42

”România este şi va rămâne un pilon al coeziunii transatlantice pe flancul estic al NATO”

În cadrul discuţiilor, a fost evidenţiat angajamentul ferm al Guvernului de a apăra democraţia, orientarea euroatlantică a...

”România este şi va rămâne un pilon al coeziunii transatlantice pe flancul estic al NATO”
O delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii în vizită la Bucureşti
Politică 15 Aprilie 2025, 07:31

O delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii în vizită la Bucureşti

O delegaţie formată din opt membri ai Congresului Statelor Unite ale Americii, democraţi şi republicani, se va întâlni marți,...

O delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii în vizită la Bucureşti
Bolojan, întrevedere cu europarlamentarii români
Politică 14 Aprilie 2025, 12:39

Bolojan, întrevedere cu europarlamentarii români

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a avut o întrevedere cu europarlamentarii români.

Bolojan, întrevedere cu europarlamentarii români
Obligație pentru demnitari
Politică 14 Aprilie 2025, 12:28

Obligație pentru demnitari

Demnitarii cu funcţii în administraţia centrală vor fi obligaţi să se înscrie în Registrul Unic al Transparenţei Intereselor.

Obligație pentru demnitari
O delegaţie a Congresului american soseşte, luni, într-o vizită în România
Politică 14 Aprilie 2025, 07:22

O delegaţie a Congresului american soseşte, luni, într-o vizită în România

Pe agendă se află consolidarea relaţiilor bilaterale şi teme strategice, inclusiv securitatea la Marea Neagră.

O delegaţie a Congresului american soseşte, luni, într-o vizită în România
MAE, mai multe secții de votare în străinătate la prezidențiale
Politică 10 Aprilie 2025, 18:43

MAE, mai multe secții de votare în străinătate la prezidențiale

MAE a propus pentru alegerile prezidențiale de luna viitoare un număr mai mare de secții de votare în străinătate.

MAE, mai multe secții de votare în străinătate la prezidențiale
DNA i-a interzis primarului din Târgu Mureș să-și exercite atribuțiile pentru 60 de zile
Politică 07 Aprilie 2025, 22:09

DNA i-a interzis primarului din Târgu Mureș să-și exercite atribuțiile pentru 60 de zile

Măsura a fost dispusă într-un dosar de corupție, analizat deja de instanță.

DNA i-a interzis primarului din Târgu Mureș să-și exercite atribuțiile pentru 60 de zile