Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ministrul de externe,Teodor Baconschi, criticat de opoziţie

Opoziţia a criticat printr-o moţiune simplă activitatea ministrului Teodor Baconschi, pe care îl acuză că a eşuat în reprezentarea, cu succes, a României, în plan european şi internaţional.

Ministrul de externe,Teodor Baconschi, criticat de opoziţie
Foto: MAE

Articol de Carmen Gavrilă, 23 Mai 2011, 19:50

Moţiunea simplă a opoziţiei, pe tema politicii externe, a fost respinsă, de Senat.

În favoarea moţiunii, s-au pronunţat 60 de senatori şi, împotriva ei, 67.

Textul moţiunii, care critică activitatea ministrului Baconschi, a fost citit de senatorul PNL, Raymond Luca:

"În tot mandatul său de ministru, Teodor Baconschi a eşuat în reprezentarea, cu succes, a României, în plan european şi internaţional, a ştirbit prestigiul instituţiei pe care o conduce, prin manifestările sale politice, penibile, şi prin declaraţii iresponsabile", se arată în textul moţiunii.

În replică, ministrul Teodor Baconschi a respins acuzaţiile aduse de semnatarii moţiunii, declarând că documentul conţine neadevăruri şi calomnii.

"Trebuie să acceptăm cu toţii că, din moţiunea dvs, domnilor, o singură frază este adevărată, şi acea frază este adevărată, pentru că este axiomatică. Într-adevăr, politica externă a României nu este a PD-L, este a României", a declarat Teodor Baconschi.

Teodor Baconschi, acuzat de "falimentul politicii externe a României"

Lista nemulţumirilor, aşa cum reiese din textul moţiunii, include ceea ce senatorii USL numesc falimentul politicii externe a României, o serie de eşecuri şi gafe politice, politizarea şi utilizarea diplomaţilor români în scopuri de promovare a PDL şi deteriorarea relaţiilor cu Franţa, dar reproşul major cuprins în moţiune este la adresa proiectului de lege propus de ministerul de externe, condus de Teodor Baconschi, pivind votul prin corespondenţă pentru românii din străinătate, despre care senatorii USL susţin că este o tentativă de fraudă.

Ministrul Teodor Baconschi a respins acuzaţia, argumentând că românii din străinătate au acelaşi drept la vot ca cei din ţară şi că opoziţia ar trebui să-şi facă griji nu în legătură cu proiectul, ci să devină suficient de atractivă pentru a obţine voturile românilor din străinătate.

"Orice partid politic are în vocaţia şi în efortul lui zilnic obiectivul de a atrage voturile electoratului. Orice partid politic trebuie să ia în calcul ca pe o parte însemnată a naţiunii romane şi pe cei trei milioane de români care n-au plecat din România de bine, în ultimii 20 de ani, ci goniţi de incompetenţa, jaful şi corupţia instaurate în aşa-numita tranziţie dominată pe larg de forţe neocomuniste şi de mentalităţi specifice vechiului regim", a afirmat Teodor Baconschi.

Reproşurile senatorilor USL s-au extins dincolo de chestiunea votului prin corespondenţă, la tipul de politică externă dus de putere, acuzată că a ratat intrarea în Spaţiul Schengen şi că nu a reacţionat ferm la ceea ce senatorii USL numesc revizionismul din unele declaraţii ale unor oficiali ungari.

Teodor Baconshi a explicat că amânarea aderării la Spaţiul Schengen a ţinut de cauze fără legătură cu România, adică de fluxul de imigraţie care a lovit Europa şi de nesiguranţa de la graniţele externe.

Teodor Baconschi a precizat că amânarea nu are nimic extraordinar, pentru că şi aderarea Greciei sau Austriei la Spaţiul Schengen a fost amânată, la un moment dat.

Activitatea ministrului Teodor Baconschi este vizată şi de o comisie de achetă, ce urmează să fie înfiinţată la Camera Deputaţilor, potrivit unui proiect adoptat pe articole.

Iniţiativa opoziţiei urmează declaraţiilor făcute de şeful diplomaţiei, referitoare la beneficiile pe care le-ar putea avea PDL, în urma votului prin corespondenţă.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a convocat şedinţa CSAT
Politică 23 Aprilie 2025, 15:23

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a convocat şedinţa CSAT

Pe agendă ar urma să se afle participarea României la Planul de Răspuns European, proiectul Legii apărării naţionale şi...

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a convocat şedinţa CSAT
Dezbaterea proiectului de modificare a prevederilor privind pensionarea magistraților
Politică 22 Aprilie 2025, 18:16

Dezbaterea proiectului de modificare a prevederilor privind pensionarea magistraților

La Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților este în desfășurare dezbaterea asupra proiectului de modificare a prevederilor...

Dezbaterea proiectului de modificare a prevederilor privind pensionarea magistraților
Parlamentul, iluminat în culorile drapelelor României și Germaniei
Politică 22 Aprilie 2025, 12:14

Parlamentul, iluminat în culorile drapelelor României și Germaniei

E marcată astfel „Ziua Prieteniei” dintre cele două țări.

Parlamentul, iluminat în culorile drapelelor României și Germaniei
”România este şi va rămâne un pilon al coeziunii transatlantice pe flancul estic al NATO”
Politică 16 Aprilie 2025, 07:42

”România este şi va rămâne un pilon al coeziunii transatlantice pe flancul estic al NATO”

În cadrul discuţiilor, a fost evidenţiat angajamentul ferm al Guvernului de a apăra democraţia, orientarea euroatlantică a...

”România este şi va rămâne un pilon al coeziunii transatlantice pe flancul estic al NATO”
O delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii în vizită la Bucureşti
Politică 15 Aprilie 2025, 07:31

O delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii în vizită la Bucureşti

O delegaţie formată din opt membri ai Congresului Statelor Unite ale Americii, democraţi şi republicani, se va întâlni marți,...

O delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii în vizită la Bucureşti
Bolojan, întrevedere cu europarlamentarii români
Politică 14 Aprilie 2025, 12:39

Bolojan, întrevedere cu europarlamentarii români

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a avut o întrevedere cu europarlamentarii români.

Bolojan, întrevedere cu europarlamentarii români
Obligație pentru demnitari
Politică 14 Aprilie 2025, 12:28

Obligație pentru demnitari

Demnitarii cu funcţii în administraţia centrală vor fi obligaţi să se înscrie în Registrul Unic al Transparenţei Intereselor.

Obligație pentru demnitari
O delegaţie a Congresului american soseşte, luni, într-o vizită în România
Politică 14 Aprilie 2025, 07:22

O delegaţie a Congresului american soseşte, luni, într-o vizită în România

Pe agendă se află consolidarea relaţiilor bilaterale şi teme strategice, inclusiv securitatea la Marea Neagră.

O delegaţie a Congresului american soseşte, luni, într-o vizită în România