Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Agenda parlamentară

În atenţia deputaţilor va fi propunerea legislativă pentru abrogarea pensiilor speciale, iar Senatul se va ocupa de moţiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului finanţelor.

Agenda parlamentară
Foto cdep.ro

Articol de Florin Lepădatu, 09 Decembrie 2019, 08:29

În atenţia deputaţilor va fi propunerea legislativă pentru abrogarea pensiilor speciale, iar Senatul se va ocupa de moţiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului finanţelor, Florin Cîţu.

Reporter Cătălin Purcaru: "Propunerea legislativă pentru abrogarea unor categorii de pensii speciale se va afla în dezbaterea deputaţilor din Comisia pentru muncă.

Uniunea Salvaţi România, iniţiatoarea proiectului, propune două excepţii, în cazul militarilor şi magistraţilor, prin menţinerea sistemului de calcul actual, dar plafonarea pensiei speciale la maxim valoarea salariului de bază brut lunar din ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

Tot în calitate de for decizional, plenul Camerei Deputaţilor urmează să se pronunţe şi asupra modificărilor la Legea adopţiei.

Măsurile pentru stimularea adopţiei au primit raport favorabil în Comisia de specialitate.

Deputatul USR, Iulian Bulai, a arătat că în România există peste 2.000 de copii declaraţii greu adoptabili, respinşi deja de cinci ori de către potenţialii adoptatori din ţară.

Iulian Bulai: "Singura lor şansă la o familie ar fi să fie adoptaţi de către cetăţeni străini şi, am spus noi, cu anumite limitări geografice, cetăţeni aparţinând statelor semnatare ale Convenţiei de la Haga."

Fostul ministru al muncii, Olguţa Vasilescu, a afirmat că nu susţine adopţiile internaţionale şi a explicat că în România se realizează monitorizări o dată la trei luni, iar acest lucru ar fi mai greu în afara ţării.

Olguţa Vasilescu: "Având în vedere faptul că această lege vine să aducă îmbunătăţiri, în sensul că familiile adoptatoare primesc şi nişte stimulente financiare, este clar că nu va mai fi necesară o formulă de adopţie internaţională, aşa cum şi-o doreau cei de la USR."

Senatorii vor dezbate şi se vor pronunţa prin vot asupra primei moţiuni simple la adresa unui membru al cabinetului Orban.

PSD a iniţiat demersul împotriva ministrului de finanţe, Florin Cîţu, despre care spune că declaraţiile publice pe care le-a făcut au avut repercusiuni, între care scăderea leului în raport cu euro şi dolarul american.

Senatorii urmează să se pronunţe şi asupra proiectului legislativ aflat în procedură de urgenţă privind continuarea dezvoltării capabilităţii operaţionale aeriene în cadrul Programului Avion Multirol al Forţelor Aeriene.

Proiectul prevede achiziţionarea a încă a cinci aeronave F-16 din Portugalia, care vor avea aceeaşi configuraţie cu cele 12 aflate deja în dotarea Forţelor Aeriene Române şi a unui pachet de bunuri şi servicii care include modernizarea tuturor avioanelor F-16 ale Armatei României la o configuraţie superioară."

Etichete : parlament
PSD, ședință pentru validarea propunerii de premier și listei de ministere
Politică 22 Decembrie 2024, 16:23

PSD, ședință pentru validarea propunerii de premier și listei de ministere

Ședința are loc în urma negocierilor de la Vila Lac cu PNL, UDMR și minoritățile naționale pentru formarea noului Executiv....

PSD, ședință pentru validarea propunerii de premier și listei de ministere
Klaus Iohannis a anunțat când va desemna premierul
Politică 22 Decembrie 2024, 16:10

Klaus Iohannis a anunțat când va desemna premierul

Potrivit șefului statului, există premise ca în foarte scurt timp, în urma negocierilor, să se contureze o formațiune...

Klaus Iohannis a anunțat când va desemna premierul
Plenul Camerei Deputaților a votat componența comisiilor de specialitate
Politică 22 Decembrie 2024, 14:05

Plenul Camerei Deputaților a votat componența comisiilor de specialitate

PSD va conduce șapte comisii permanente, AUR - patru, PNL - patru, USR - trei, UDMR - trei, iar S.O.S. România și POT câte o...

Plenul Camerei Deputaților a votat componența comisiilor de specialitate
VIDEO: Klaus Iohannis amână desemnarea unui prim-ministru
Politică 22 Decembrie 2024, 13:51

VIDEO: Klaus Iohannis amână desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele României a declarat că "imediat după votarea preşedinţilor celor două Camere" va face o desemnare pentru poziţia...

VIDEO: Klaus Iohannis amână desemnarea unui prim-ministru
Coaliția PSD, PNL, UDMR și minorități îl va propune premier pe Marcel Ciolacu
Politică 22 Decembrie 2024, 12:38

Coaliția PSD, PNL, UDMR și minorități îl va propune premier pe Marcel Ciolacu

Liberalii nu vor avea o propunere pentru funcția de prim-ministru la consultările cu șeful statului și susțin varianta...

Coaliția PSD, PNL, UDMR și minorități îl va propune premier pe Marcel Ciolacu
AUR anunță că nu îl recunoaște pe Klaus Iohannis ca președinte legitim
Politică 22 Decembrie 2024, 12:08

AUR anunță că nu îl recunoaște pe Klaus Iohannis ca președinte legitim

Alianța pentru Unirea Românilor precizează că nu îl recunoaște pe Klaus Iohannis ca președinte legitim și "că va acționa în...

AUR anunță că nu îl recunoaște pe Klaus Iohannis ca președinte legitim
PSD merge la Cotroceni cu propunerea ca Marcel Ciolacu sa fie premier
Politică 22 Decembrie 2024, 11:36

PSD merge la Cotroceni cu propunerea ca Marcel Ciolacu sa fie premier

PSD are și varianta de a susține un guvern minoritar format din PNL și UDMR, la care social-democrații să nu participe.

PSD merge la Cotroceni cu propunerea ca Marcel Ciolacu sa fie premier
Senatul și Camera Deputaților au validat mandatele noilor parlamentari
Politică 21 Decembrie 2024, 17:00

Senatul și Camera Deputaților au validat mandatele noilor parlamentari

Senatorii și deputații au adoptat cu unanimitate de voturi rapoartele comisiilor de validare a mandatelor celor 465 de...

Senatul și Camera Deputaților au validat mandatele noilor parlamentari