Românii din străinătate care vor să voteze la alegerile parlamentare trebuie să se înscrie începând de vineri în Registrul...
Deputaţii din Comisia juridică au stabilit în ce condiţii vor primi indemnizaţii speciale aleşii locali.
Introducerea noului sistem informatic de monitorizare a prezenţei la vot a fost necesară pentru a elimina pericolul fraudării.
Deputatul Sebastian Ghiţă nu poate fi nici reţinut, nici plasat în arest preventiv, aşa cum cerea DNA. Colegii lui de la...
Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat legea care prevede eliminarea plafonului indemnizaţiei pentru...
PNL a început de astăzi să strângă semnături pentru schimbarea lui Călin Popescu Tăriceanu din funcţia de preşedinte al...
Traian Băsescu a fost ales preşedinte al Partidului Mişcarea Populară cu unanimitate de voturi.
Valeriu Steriu a precizat că, de luni, conducerea UNPR va analiza protocolul cu PSD privind alegerile locale.
Bombonica Prodana, fosta soţie a lui Liviu Dragnea, este urmărită penal de procurorii DNA pentru abuz în serviciu.
Campania electorală va începe pe data de 6 mai şi se va încheia pe 4 iunie la ora 7:00.
Alina Gorghiu a explicat că eliminarea programului "Prima casă" din lege va aduce mai multă siguranţă cetăţenilor care au...
Senatoarea PSD Gabriela Firea a fost validată, în unanimitate, de Comitetul Executiv Naţional, candidat al acestei formaţiuni...
Militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, cu vechime cumulatã de cel puţin 25 de ani, vor beneficia de...
Cererea DNA pentru încuviinţarea reţinerii a fost aprobată de plenul Camerei Deputaţilor cu 141 de voturi pentru şi 114...
Liviu Dragnea a anunţat că va discuta cu liderul interimar al UNPR, Neculai Onţanu, despre proiectele comune.
Fostul ministru de interne îşi face cunoscută şi opţiunea pentru viitorul preşedinte al UNPR funcţie pentru care îl recomandă...
Proiectul legislativ care propune eliminarea taxei radio-tv achitate de persoanele fizice şi juridice a fost respins pe...
Deputaţii din Comisia pentru muncă au dat aviz favorabil proiectului de lege al senatorului PSD Georgică Severin.
Grupul parlamentar al PNL continuă seria dezbaterilor pe acest subiect cu ONG-uri, specialişti de mediu şi cadre medicale.
Sinteza activității Senatului în săptămâna 22 – 28 februarie.
Proiectul de lege care incrimina defăimarea socială, a fost retrimis la comisia de specialitate. Liberalii anunţă cî dacă va...
Partidul Social Democrat va sprijini toate demersurile pentru identificarea cauzei care a dus la îmbolnăvirea bebeluşilor din...
Instanţa Supremă a revocat definitiv măsura controlului judiciar instituit asupra deputatului PSD Mădălin Voicu.
Senatul a votat pentru încuviinţarea cererii DNA de reţinere şi arestare preventivă a senatoarei PNL Doina Tudor.
Senatorul UNPR Gabriel Oprea poate fi urmărit penal, au decis colegii săi. El este cercetat pentru abuz în serviciu, într-un...
Legea pentru prevenţia în sănătate este necesară şi obligatorie, este una din concluziile dezbaterii organizată de Partidul...
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, va cere retrimiterea la comisia de specialitate a proiectului său de lege privind toleranţa.
Gabriela Firea rămâne în continuarea prima opţiune a PSD pentru Primăria generală a capitalei - susţine liderul...
Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut că prezenţa unei diaspore puternice poate deveni o importanta resursa pentru...
Preşedintele Klaus Iohannis s-a adresat astăzi plenului reunit al parlamentului pentru prima oară anul acesta.
PNL a decis ca Ludovic Orban să fie candidatul partidului la primăria capitalei în locul lui Cristian Buşoi, care s-a retras...
În discursul său, el va transmite un mesaj pe teme de politică internă.
Președintele Iohannis a respins acuzațiile că ar fi "mai puțin atașat de statul de drept".
Preşedintele CSM critică declaraţiile unor demnitari după ce reprezentanţii Fiscului au notificat trustul Intact să evacueze...
Ea este anchetată în dosarul în care fostul său soţ, Daniel George Tudor, a fost reţinut azi pentru luare de mită.
Preşedintele Klaus Iohannis consideră că alegerile locale în două tururi sunt mai potrivite, dar se pronunţă pentru o analiză...
Legea iniţiată de preşedintele PSD Liviu Dragnea, care într-o primă variantă incrimina defăimarea, a căzut la vot în Plenul...
UPDATE: Plenul Camerei Deputaţilor a votat "împotrivă" şi în cazul cererii DNA de încuviinţare a arestării deputatului...
Proiectul nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat de plenul Camerei Deputaţilor.
Plenul a votat pe articole documentul din care au fost eliminate toate sancţiunile prevăzute iniţial , precum şi referirile...
Senatorii îi solicită premierului Cioloş să prezinte în Senat, la ora 10.30, o informare în legătură cu decizia de evacuare a...
Iniţiativa legislativă a liderului PSD Liviu Dragnea privind defăimarea a fost retrimisă comisiilor de specialitate.
PSD este de acord că programele de prevenţie în sănătate sunt foarte importante, dar nu susţine proiectul de lege iniţiat în...
Sinteză activității la Senat, săptămâna 08 – 12 februarie.
Liberalii vor ataca în instanţă hotărârea guvernului privind organizarea alegerilor locale la 5 iunie.
Deputatul ALDE Varujan Vosganian respinge propunerea legislativă a PNL privind prevenţia în sănătate.
Senatorul social-democrat Mihai Fifor a fost ales astăzi preşedinte al Consilului Naţional al PSD.
Deputaţii PNL anunţă că vor respinge în plen proiectul de lege privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de...
Premierul Dacian Cioloş dă asigurări că organizarea corectă a alegerilor locale şi parlamentare reprezintă una dintre...
Liderul deputaţilor liberali, Eugen Nicolăescu, aşteaptă explicaţii privind realizarea democraţiei reale fără respectarea...
Preşedintele formaţiunii, Traian Băsescu, a declarat că cei mai mulţi dintre candidaţii partidului sunt oameni tineri, care...
Primul suveran pontif latino-american avea 88 de ani.
Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române spune că a primit cu adâncă tristețe vestea trecerii din această lume a Papei...
Părintele Francisc Doboș a rostit câteva cuvinte despre pierderea uriașă pe care au suferit-o Biserica Catolică și întreaga...
Papa Francisc a încetat din viață în această dimineață la reședința sa de la Vatican.
Papa Francisc a decedat în această dimineață, la vârsta de 88 de ani, în a doua zi de Paște. Liga italiană a anunţat că...
La Sighetu Marmației are loc Festivalul Satelor Maramureșene, un eveniment care îmbină tradițiile pascale cu obiceiurile de...