iZbor în parcul Izvor

O româncă – Gabriela Balaşcău – a acumulat cel mai bun punctaj. Pe locul al doilea Steliana Popa şi pe al treilea Ema Şerban... Un podium exclusiv românesc!

Condiţiile meteo nefavorabile, cu rafale de vânt, turbulenţe şi termice neaşteptate au făcut competiţia şi mai dificilă decât era.

Victoria i-a revenit braşovencei Gabriela Balaşcău, care a fost la egalitate de puncte cu Steliana Popa, tot din Braşov. Departajarea s-a făcut la nivelul evoluţiei pe parcursul celor trei sărituri executate de fiecare.

Podiumul a fost completat de Ema Şerban din Bucureşti.

Toate, însă, au încercat în cele trei manşe de concurs să aterizeze cât mai aproape de centrul cercului cu diametrul de 16 centimetri. Săritura s-a realizat de 1500 de metri altitudine, iar viteza atinsă a depăşit 200 de kilometri pe oră.

Concurentele au luptat din răsputeri şi şi-au pus experienţa şi îndemânarea la bătaie. Scopul de a puncta „00”, adică 0 centimetri distanţă de ţintă, nu a fost din păcate atins în competiţie.

Audio: Reportaj paraşutism.

Câştigătoarea a înregistrat „01”, adică 1 centimetru distanţă de ţintă.

"Aterizările mele nu au fost neapărat cele mai bune, dar rezultatele au fost.

"Condiţiile meteo sunt destul de dificile şi e greu! Bate vântul, suntem în centrul oraşului şi e plin de clădiri şi declanşări termice (fluctuaţii de temperatură); e puţin complicat, dar e frumos!

"E foarte liniştite acolo sus! Oricum, astăzi, toate am fost la înălţime!”, mi-a spus Gabriela Balaşcău după ce-a de-a doua săritură.

Ea are 31 ani şi a înregistrat deja 1500 salturi. În 2011, a fost campioană naţională la paraşutism şi face parte din lotul naţional. Primul salt l-a realizat în urmă cu 12 ani, iar altitudinea maximă de la care a sărit a fost de 4.300 metri. În viaţa de zi cu zi, Gabriela este mama a doi copii.

Steliana Popa, ocupanta locului al doilea, este în vârstă de 26 ani şi a contorizat până acum 1.982 de salturi.

Foto: Andreea Marin.

Steliana a câştigat competiţiile dimilare de anul trecut şi de acum trei ani. A câştigat deja Campionatul Naţional de 4 ori şi a câştigat anul trecut locul al 4 lea mondial. Primul salt l-a executat în urmă cu 10 ani, iar viteza sa maximă atinsă în aer a ajuns la 300 de kilometri pe oră. Cea mai mare altitudine de la care a sărit a fost de 4.700 de metri, într-o formaţie de 9. Steliana este de asemenea membră a lotului naţional de paraşutism.

Ema Şerban, clasată pe locul al treilea, are 28 ani şi 489 de salturi, la activ. A obţinut locul al 6 lea la Campionatul European din Rusia anul trecu şi Locul 7 lea la Mondial tot anul trecut şi tot în Rusia, dar pe echipe. Primul salt l-a efectuat în 2007 şi altitudinea maximă de la care a sărit a fost de 4.700 metri. Viteza atină în aer a fost de 260 de kilometri pe oră. Ema Şerban face şi ea parte din lotul naţional de paraşutism.

Un concurs îngreunat de vântul puternic şi turbulenţele foarte mari

După cea de-a doua aterizare am putut să vorbesc pentru câteva clipe şi cu Ani Stamenova, concurenta venită din Bulgaria, pentru acest concurs. O însoţea antrenorul şi soţul, care îi este aproape de 30 de ani.

Aţi ghicit deja, cred, că Ani Stamenova nu face parte dintre tinerele care s-au aflat sâmbătă la start.

Are 50 de ani şi susţine că a venit în Parcul Izvor să zboare alături de colegele ei românce, din pură plăcere. În urmă cu câţiva ani, s-a aflat de multe ori printre campioanele ţării vecine, la această disciplină.

„Pentru mine, ziua de astăzi a fost foarte frumoasă. E adevărat vântul a fost cam puternic, iar turbulenţele din aer destul de mari, cânt să pună probleme oricărei concurente fără prea multă experienţă. În schimb, eu văd zborul ca pe ceva super, chiar dacă sunt puţin cam bătrânică, dar am spus-o de mai multe ori şi o repet că şi la 79 ani voi zbura. Dacă stau bine să mă gândesc, însă, voi practica paraşutism toată viaţa mea”, mi-a mărturist Ani Stamenova.

Foto: Andreea Marin.

„Sportul nostru se practică de regulă înafara oraşului şi niciodată n-am avut ocazia să văd atâţia oameni prezenţi care să comenteze pe marginea evoluţiilor concurenţilor şi cu atât mai mult să-i ovaţineze, pentru că au nevoie. Competiţia de astăzi a fost foarte dificilă şi între noi chiar am glumit că nu e făcută pentru bărbaţi. Pe Ani Stamenova am întâlnit-o în 1983 când făcea parte din lotul naţional şi suntem împreună de mai mult de 30 de ani. Nu este greu să lucrezi cu ea, pentru că de felul ei este disciplinată şi foarte sigură pe ea”, mi-a explicat soţul şi antrenorul lui Ani Stamenova.

Misiunea Aeroclubului României este de-a lăsa ceva în urmă

Organizatorii s-au confruntat şi ei cu problemele meteorologice, dar au contat la fiecare zbor pe priceperea pilotului, care a trebui să aleagă locul optim de lansare.

Alexandru Ion, comandantul Aeroclubului Clinceni mi-a declarat după prima aterizare că provocările sprotivelor au fost foarte mari din acest motiv.

Pe de altă parte, el a recunoscut valoarea româncelor din competiţie, întrucât regulile sunt foarte stricte şi fără experienţă nu se apoate atinge un punctaj bun.

Cele 12 paraşutiste trebuiau să aterizeze pe o saltea cu latura de aproximativ 4 metri, atingând un disc al cărui diametru nu-l depăşea pe cel al unei monede de 10 bani.

„Trebuie să luăm în calcul, însă, şi că aterizarea s-a produs în mijlocul capitalei, o zonă destul de obstaculată. Atât vegetaţia cât şi clădirile au creat foarte mari turbulenţe mecanice. Discul electronic de punctaj are diamentrul de aproximativ 2 de centimetri, iar sportiva trebuia să puncteze cu călcâiul unuia dintre picioare cât mai aproape de centru. În funcţie de distanţa la care s-a aflat de centrul de 0, a acumulat puncte de penalizare. Fetele din România sunt foarte pregătite, pentru că ţara noastră este o ţară cu tradiţie în sportul aviatic, cu precădere în paraşutism.

"Să nu uităm că acest concurs se numeşte Ordinul Smaranda după pioniera Smaranda Brăescu, realizatoare a unor recorduri senzaţionale care sunt de neînvins şi în zilele noastre. Eu înainte de toate sunt pilot, însă şi am onoarea de a fi pilot-instrucor în cadrul Aeroclubului României. Datoria mea morală este de a lăsa ceva în urmă aşa cum generaţiile anterioare au lăsat. Trebuie să formăm pentru viitor piloţi buni şi foarte buni, pentru a duce mai departe această legendă vie şi frumoasă numită Aeroclubul României. Este o luptă cu tine însuţi, de fapt, pentru că apar foarte mulţi factori când eşti într-o demonstraţie aeriană - de exemplu!”, mi-a mai spus Alexandru Ion, comandantul Aeroclubului Clinceni.

Fără emoţii, dar cu multă concentrare!

Competiţia a fost organizată în centrul oraşului – după cum mi-a precizat George Rotaru, preşedintele Aeroclubului României, pentru a populariza acest sport, în încercarea de-a atrage cât mai mulţi tineri către paraşutism şi în general către aviaţia sportivă.

Aeroclubul României gestionează mai multe discipline, printre care paraşutismul, planorismul, avioanele uşoare şi ultra-uşoare, balonul cu aer cald şi pentru fiecare dintre ele organizează câte un eveniment. În comparaţie cu alte sporturi românii se dovesc – potrivit aceluiaşi George Rotaru – foarte deschişi faţă de paraşutism, pentru că ştiu că este un sport cu mare consum de adrenalină, prin care se pot obţine foarte repede nişte senzaţii extrem de puternice.

Foto: Andreea Marin.

„Eu sunt pilot şi am şi un salt cu paraşuta, dar prefer să fac acrobaţie. Eu nu mai stau acum să mă minunez de propiul meu consum de adrenalină, pentru că am deja foarte multe ore de antrenament la activ. Zbor de cel puţin 15 ani de zile şi fac parte din formaţia „Şoimii României”. Acolo în aer nu mai îmi permit să am emoţii ca la început, pentru că trebuie să mă concentrez să iasă figura cât mai corect, cât mai frumos, cât mai bine încadrat faţă de public, sau dacă sunt la o competiţie să obţin cel mai bun rezultat. Prima dată, însă, când am sărit cu paraşuta, am avut un instructor în tandem. Este extrem de deosebit de pilotaj şi merită să îţi dedici timpul liber şi tot ceea ce poţi pentru a practica acest sport”, a conchis George Rotaru, preşedintele Aeroclubului României.

Oamenii veniţi să vadă competiţia vroiau şi ei să zboare

Oamenii s-au adunat încă de dimineaţă în Parcul Izvor din Capitală pentru a urmări singura competiţie de paraşutism care s-a desfăşurat în oraş, vreodată.

Spectatorii au avut parte şi de demonstraţii ale grupului de Lucru Relativ pe Cupolă, şi-au admirat de aproape un planor. În pauze, doritorii au fost învăţaţi să facă avioane din hârtie într-un workshop de origami.

„Este foarte interesat şi prima oară când vin la un astfel de eveniment. Am venit în principal pentru balon, dar am aflat că nu va mai fi o asemenea demonstaţie, din cauza vântului foarte puternic. Despre paraşutiste şi concursul la care ele participă nu ştiu nimic. De aceea rămân aici... ca să descopăr lumea lor! Îmi închipui doar că la atâția metri altitudine poate este frig, dar nu pot să spun cu siguranță pentru că nu am zburat niciodată cu nimic, nici măcar cu avionul, dar cred că-i foarte frumos”, crede un bucureştean foarte tânăr venit sâmbătă în Parcul Izvor din Capitală.

Foto: Andreea Marin.

„Mi se pare ceva extraordinar ceea ce a făcut cu această competiţie Aeroclubul Român. Am venit ca să-mi mulţumesc sufletul măcar privind zborul – o dorinţă ancestrală a omului dintotdeauna! Dacă aş mai fi fost tânără, eu însămi aş fi sărit cu paraşuta, pentru a-mi satisface această nevoie de a mă desprinde întru-câtva de Terra. Cred că acolo, în aer, este o senzaţie deosebită de eliberare şi provocare de a merge cât mai sus; de a privi totul de acolo! ... Dacă stau să mă gândesc bine, cred că este vorba şi de ruperea de cotidian”, spune o doamnă mai în vârstă şi foarte cochetă.

Alături de ea, soţul, care a ţinut să felicite toate concurentele pentru curajul lor şi mai ales pentru ceea ce a numit dovada „că de fapt ele sunt partea puternică a omenirii. Mă uit cu invidie la cei care mai pot face aşa ceva, pentru că mie anii nu-mi mai permit. ( Râde) Instinctul meu de conservare este mult mai puternic acum decât la orice tânăr. Dacă, însă, acum aş mai fi fost mic, cred că m-aş fi făcut ceva între paraşutist şi Icar, dar mai mult spre Icar, pentru că toţi copiii vor să zboare. Am trecut demult de etapa asta, dar parcă şi acum aş vrea .... dar nu se mai poate! Rămâne totuşi visul care ne face să mergem din ce în ce mai departe.”

În Parcul Izvor din Capitală am întâlnit sămbătă şi foarte mulţi copii. Toţi şi-au programat parcă să se facă paraşutişti ... dar, se-nţelege, doar pentru o zi. De duminică în colo, planurile lor se schimbau într-o oarecare măsură, pentru că-şi doreau să devină mai întâi piloţi, apoi aviatori – toate conectate, aşa cum spunea şi domnul mai în vârstă, cu zborul. Costumaţi sportiv, fiecare cu câte o şăpcuţă pe cap, dar invariabil cu ditamai cesoiul la mână, copiid parcă iamginea imortalizată în fotografii a marilor aviatori, îşi pironiseră ochii mari pe cer şi-şi întrebau neîncetat însoţitorii dacă-i lasă şi pe ei să „să se ducă acolo”. Am întâlnit o singură mămică deschisă la o asemena propunere şi ulterior am şi aflat de ce: „L-aş lăsa însoţit, pentru că şi eu mi-am dorit să practic acest sport, dar la vremea aceea nu s-a putut!”

Un planor şi un balon cu aer cald pentru Zburători

Aeroclubul României şi-a deplasat în teren sâmbătă şi un planor, pentru ca oamenii să-l poată vedea mai de aproape.

Ştefan Panait, pilot al Aeroclubului României, mi-a spus că aparatul de zbor este unul dintre cele mai performante din lume.

„Eu sunt pilot doar de avion, nu şi de planor, dar colegii mei, instructori de planor sunt prezenţi pentru orice detaliu care poate fi cerut de doritori. În privinţa unui avion, însă, nu este greu să-l pilotezi, dar doar dacă urmezi toţi paşii şcolii. Fiecare şcoală de pilotaj din ţara noastră are un anumit program care se poate parcurge şi graţie căreia se deprinde cunoştiinţe teoretice, dar şi practice de zbor.”

Video: Lansare eşuată a balonului cu aer cald. Sursa: Andreea Marin.

Evenimentul trebuia, potrivit programării iniţiale să cuprindă şi un zbor cu balonul cu aer cald, dar din cauza vremii foarte capricioase balonul a fost doar umflat şi a rămas la sol.

O mână de oameni au încercat din greu să-l stabilizeze de-a lungul întregii operaţiuni. Cândva, singurul mijloc de zbor al omului, balonul era orientat de vând într-o direcţie sau alta spre o mai mare sârguinţă a celor din nacelă care gestionau flacăra de aproape 2 metri pentru umflat balonul şi deliciul copiilor care alergau ascunzându-se de umbra sa.

Câştigătoarea Competiţiei de sămbătă „Ordinul Smaranda” din Parcul Izvor, din Capitală a primit din partea organizatorilor echipament specific în valoare de câteva sute de euro. Un astfel de echipament complet , cu paraşută cu tot, poate să ajungă la 7.000 -8.000 de eruo.

Cine este Smaranda Brăescu?

Concursul îi poartă numele Smarandei Brăescu şi este astfel un omagiu adus celei care a fost prima femeie pilot din România, prima femeie paraşutist cu brevet din România, campioană europeană la paraşutism în 1931 şi campioană mondială la Sacramento, în Statele Unite ale Americii, în 1932, la aceeaşi disciplină, cu recordul de 7.400 de metri.

Proprietară a două avioane, un biplan de tip Pevuez şi un bimotor de tip Milles Hawk, Smaranda Brăescu a stabilit cu cel de-al doilea primul record de traversare a Mării Mediterane, în 6 ore şi 10 minute, străbătând distanța de 1.100 de kilometri, între Roma şi Tripoli. În acealaşi an (1932), la 19 mai, a devenit şi campioană mondială la paraşutism, în urma unui salt realizat cu o paraşută de construcție românească, de la înălțimea de 7.400 de metri şi durata de 25 de minute.

Acest record a fost depăşit cu doar câțiva metri, abia peste 20 de ani. Recordul Smarandei Brăescu a fost omologat de Aeroclubul din Washington.

De altfel, Smaranda Brăescu a fost una dintre puținii instructori de paraşutişti militari. A activat ca instructoare la Batalionul 1 de paraşutişti de la Băneasa, iar în timpul războiului a fost activă ca pilot în celebra „Escadrilă Albă” de avioane sanitare, pe frontul de Răsărit.

Smaranda Brăescu a semnat alături de alte 11 personalități, între care generalul Aldea şi profesorul universitar doctor Grigore T. Popa, un memoriu prin care se condamna falsificarea alegerilor din noiembrie 1946, un document înaintat Comisiei Aliate de Control şi ajuns în urma unei trădări la cel sovietic. A fost ulterior condamnată de comunişti la închisoare în contumacie, întrucât nu a fost găsită niciodată.

O versiune acceptată, în general, este că a decedat în data de 2 februarie 1948.

Potrivit cercetărilor întreprinse de profesorul Neculai Staicu - dar încă neconfirmate - mormântul ei s-ar afla în Cimitirul Central din Cluj, unde ar fi fost îngropată sub numele de Maria Popescu la o poziție concesionată în anul 1970 unei alte persoane.

În prezent, o stradă din Bucureşti îi poartă numele. În decembrie 2010 a fost lansat şi „Jurnalul celebrei Smaranda Brăescu”, volum semnat de Ana Maria Sireteanu şi Tudor Sireteanu, strănepoți ai renumitei paraşutiste românce.