Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Trump, în defensivă la apariţia unei noi cărţi a lui Bob Woodward

Volumul lui Woodward intitulat "Frica. Trump la Casa Albă" este deja pe primul loc în topul listei Bestseller a Amazon.

Trump, în defensivă la apariţia unei noi cărţi a lui Bob Woodward
Bob Woodward şi Donald Trump (dreapta). Foto: Mandel NGAN, Jim WATSON / AFP.

Articol de Doina Saiciuc, 06 Septembrie 2018, 10:11

În SUA, apropiata lansare a unei cărţi despre funcţionarea administraţiei Donald Trump, semnată de celebrul jurnalist de investigaţie Bob Woodward, obligă Casa Albă, dar şi pe preşedintele american să adopte atitudini defensive.

The Washington Post şi CNN au publicat extrase din carte care relevă nu doar presupusa ignoranţă a lui Trump în afacerile internaţionale, dar şi un comportament adesea protector al apropiaţilor săi, nevoiţi să-şi încalce obligaţiile profesionale pentru a limita daunele provocate de acţiunile preşedintelui.

Volumul lui Woodward intitulat "Frica. Trump la Casa Albă" urmează să apară pe 11 septembrie.

Noul volum al lui Bob Woodward, celebrul reporter de investigaţii al cotidianului The Washington Post, care a făcut istorie cu informaţiile cu care a venit în scandalul Watergate, ce a condus la căderea preşedintelui Richard Nixon, este deja pe primul loc în topul listei Bestseller a Amazon.

Bob Woodward descrie o Casă Albă cu nesfârşite lupte interne şi cu o cultură a muncii toxică şi volatilă, în care cei mai înalţi consilieri ai preşedintelui îl descriu drept instabil şi neinformat.

Investigaţia privind interferenţa Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016 este o sursă constantă de anxietate pentru Donald Trump şi consilierii săi, după cum implică volumul lui Woodward.

Acesta spune că, la sfârşitul lunii ianuarie, domnul Trump şi John Dowd, un avocat din afara Casei Albe care îl consilia pe preşedinte cu privire la interacţiunile sale cu procurorul special Robert Mueller, au simulat un interviu între preşedinte şi domnul Mueller.

În timpul interviului simulat, Donald Trump a minţit şi s-a contrazis în repetate rânduri, l-a insultat pe fostul director FBI, James Comey, după care a explodat în furie, repetând minute în şir că investigaţia este o farsă.

Până în luna martie puţin progres a fost făcut în legătură cu domnul Mueller.

La 5 martie, domnul Dowd s-a întâlnit cu procurorul special şi cu unul din adjuncţii săi şi le-a explicat de ce încearcă să îl ţină departe de ei pe preşedinte: "Nu am de gând să stau şi să îl las să arate ca un idiot".

Mai târziu, în aceeaşi lună, Dowd i-ar fi spus preşedintelui: "Ori asta, ori în costum portocaliu (de închisoare adică)".

Bob Woodword povesteşte câteva întâlniri pe teme de apărare pentru a ilustra lipsa de înţelegere a politicilor propriei administraţii.

Într-o reuniune a Consiliului Naţional de Securitate, preşedintele a întrebat de ce cheltuiesc SUA atât de mult pe Peninsula Coreeană.

Secretarul apărării, Jim Mattis, a replicat că Administraţia americană încearcă să prevină un al treilea război mondial. După ce preşedintele a părăsit camera, Jim Mattis le-a spus asociaţilor săi apropiaţi că preşedintele a înţeles problema ca un elev de clasa a V-a sau a VI-a.

Iar fostul director al Consiliului Economic Naţional, Gary Cohn, ar fi furat de pe biroul preşedintelui o scrisoare pe care acesta plănuia să o semneze, prin care retrăgea SUA dintr-un acord comercial cu Coreea de Sud.

Bob Woodward scrie că domnul Cohn a spus unui coleg că a trebuit sa acţioneze astfel pentru a proteja America.

Şeful de Staff al Casei Albe, John Kelly, în legătură cu care există de mult timp zvonuri că ar fi pregătit să demisioneze, l-ar fi calificat odată pe domnul Trump drept idiot şi a spus că personalul Casei Albe operează într-un loc nebun.

"Nu are sens să încerci să îl convingi de ceva" - ar fi spus, potrivit lui Woodword, John Kelly.

Acesta a negat, aseară, că l-ar fi calificat pe preşedinte drept idiot.

În ce-l priveşte, preşedintele Trump a acuzat pe Twitter că poveştile şi citatele din volumul lui Woodword sunt minciuni şi înşelări ale publicului.

Vorbind reporterilor, la Casa Albă, purtătoarea de cuvânt, Sarah Huckabee Sanders, a respins, şi ea, informaţiile şi poveştile din volumul lui Woodward.

"Nu cred că putem avea tipul de succes pe care îl avem în Casa Albă sub acest preşedinte dacă acea carte ar fi o reflectare corectă a celor ce se întâmplă în Casa Albă", a spus ea.

Bob Woodward îşi susţine poziţia: "Poveştile şi citatele sunt adevărate".

Iar şeful Administraţiei americane a comentat: "Încă o carte proastă".

Etichete : woodward trump carte
Vinurile italiene nu mai sunt exportate către SUA de câteva zile
În lume 02 Aprilie 2025, 13:27

Vinurile italiene nu mai sunt exportate către SUA de câteva zile

Potenţialele noi taxe vamale ale Administraţiei Trump îi îngrijorează pe producătorii italieni.

Vinurile italiene nu mai sunt exportate către SUA de câteva zile
Atacuri ruseşti asupra unor instalaţii de energie
În lume 02 Aprilie 2025, 13:07

Atacuri ruseşti asupra unor instalaţii de energie

Atacurile ruseşti au avariat instalaţii de energie din regiunile ucrainene Sumi şi Dnipropetrovsk, a declarat miercuri...

Atacuri ruseşti asupra unor instalaţii de energie
Politica socială a UE şi strategia de combatere a discriminării
În lume 02 Aprilie 2025, 10:21

Politica socială a UE şi strategia de combatere a discriminării

Eurodeputaţii dezbat, miercuri, în sesiunea plenară de la Strasbourg, politica socială a Uniunii şi strategia de combatere a...

Politica socială a UE şi strategia de combatere a discriminării
Ploi abundente, însoţite de vânt puternic şi grindină în Grecia
În lume 02 Aprilie 2025, 09:20

Ploi abundente, însoţite de vânt puternic şi grindină în Grecia

Ministerul de Externe avertizează că, în Grecia, este miercuri în vigoare o atenţionare de ploi abundente, însoţite de vânt...

Ploi abundente, însoţite de vânt puternic şi grindină în Grecia
Bilanţul cutremurului devastator din Myanmar depășește 2.800 de morţi
În lume 02 Aprilie 2025, 09:08

Bilanţul cutremurului devastator din Myanmar depășește 2.800 de morţi

Peste 2.800 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului din Myanmar.

Bilanţul cutremurului devastator din Myanmar depășește 2.800 de morţi
Parlamentul European va vota două documente privind apărarea şi securitatea
În lume 02 Aprilie 2025, 08:28

Parlamentul European va vota două documente privind apărarea şi securitatea

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, votează miercuri două documente privind apărarea şi...

Parlamentul European va vota două documente privind apărarea şi securitatea
Autorizaţia electronică de călătorie, necesară pentru intrarea în Marea Britanie
În lume 02 Aprilie 2025, 08:04

Autorizaţia electronică de călătorie, necesară pentru intrarea în Marea Britanie

Cetăţenii Uniunii Europene, inclusiv românii, nu mai pot intra de miercuri în Marea Britanie decât în baza unei autorizaţii...

Autorizaţia electronică de călătorie, necesară pentru intrarea în Marea Britanie
Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, vizită în Republica Moldova
În lume 02 Aprilie 2025, 07:49

Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, vizită în Republica Moldova

Şefa diplomaţiei germane se va afla miercuri în Republica Moldova, potrivit Radio Chişinău.

Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, vizită în Republica Moldova