Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Sindicatele franceze se pregătesc de proteste

Guvernul francez este inflexibil cu creşterea vârstei de pensionare, dar sindicatele şi-au propus să scoată în stradă mai mulţi oameni decât la protestul din 7 septembrie.

Sindicatele franceze se pregătesc de proteste
Sindicaliştii nu sunt de acord cu intenţia guvernului de a prelungi vârsta legală de pensionare, în prezent de 60 ani. Foto: Reuters

Articol de Roxana Vasile, Paris, 23 Septembrie 2010, 14:13

Acum aproximativ două săptămâni, potrivit sindicatelor, 2,7 milioane de manifestanţi au participat la cele 213 marşuri şi mitinguri organizate.

Joi vor avea loc 231, prin urmare, cu 18 mai mult. Perturbările s-au făcut simţite încă de aseară pe căile ferate, trenurile de noapte fiind anulate. În grevă au fost chemaţi să intre şi funcţionarii publici.

Mobilizarea s-a sunat, de asemenea, în rândul angajaţilor din justiţie, din aviaţia civilă, din transportul public în comun, din şcoli, facultăţi, spitale, industrie, bănci, în rândul agenţilor comerciali şi al personalului dim mass media publice.

Astfel, au fost depuse preavize de grevă la France Television şi la Radio France, perturbări importante ale programelor fiind, de pildă, anticipate la cunoscutele posturi France Inter sau France Info.

Alte sectoare care pot fi afectate de grevă: poşta, telecomunicaţiile şi muzeele.

Nu facem sindicalism de salon, avem răspunderea de a creea toate condiţiile pentru a fi auziţi, declară lideri sindicali, care afirmă că trei francezi din patru nu sunt de acord cu reformarea sistemului de pensii.

Sindicaliştii vor să demonstreze şi că sunt capabili să mobilizeze la fel de mulţi oameni ca acum două săptămâni, deşi proiectul de lege a fost deja votat în Adunarea Naţională. P

Puterea, însă, chiar dacă este deschisă pentru negocieri punctuale, nu are în vedere să dea înapoi de la o reformă pe care o consideră inevitabilă pentru acoperirea deficitului din sistem.

Proteste sindicale de amploare în Franţa
În lume 24 Iunie 2010, 19:43

Proteste sindicale de amploare în Franţa

Francezii au organizat în întrega ţară peste 200 de marşuri şi mitinguri, arătându-şi nemulţumirea faţă de măsura guvernului...

Proteste sindicale de amploare în Franţa
FMI: reluarea creşterii economice a Franţei rămâne fragilă
În lume 19 Iunie 2010, 09:14

FMI: reluarea creşterii economice a Franţei rămâne fragilă

Raportul economic al FMI pentru Franţa şi specialiştii Institutului Naţional de Statistică de la Paris apreciază că o parte...

FMI: reluarea creşterii economice a Franţei rămâne fragilă
Vladimir Putin anunță un "armistițiu unilateral de Paște" în conflictul din Ucraina
În lume 19 Aprilie 2025, 17:27

Vladimir Putin anunță un "armistițiu unilateral de Paște" în conflictul din Ucraina

Putin a afirmat că se așteaptă ca și Ucraina să urmeze exemplul Rusiei.

Vladimir Putin anunță un "armistițiu unilateral de Paște" în conflictul din Ucraina
Roma: JD Vance, întrevedere cu Giorgia Meloni
În lume 19 Aprilie 2025, 11:10

Roma: JD Vance, întrevedere cu Giorgia Meloni

Giorgia Meloni: Sunt mândră să am o relație specială cu Statele Unite și cu această administrație.

Roma: JD Vance, întrevedere cu Giorgia Meloni
Europa se încălzește de două ori mai repede față de restul globului
În lume 19 Aprilie 2025, 11:03

Europa se încălzește de două ori mai repede față de restul globului

2024 a fost pentru 'Bătrânul Continent' cel mai cald din istorie.

Europa se încălzește de două ori mai repede față de restul globului
O româncă a câștigat o etapă importantă dintr-un proces intentat gigantului Tesla
În lume 18 Aprilie 2025, 17:19

O româncă a câștigat o etapă importantă dintr-un proces intentat gigantului Tesla

Faptele datează din anul 2014, când Cristina Bălan era un membru important al echipei Tesla și a semnalat o problemă de...

O româncă a câștigat o etapă importantă dintr-un proces intentat gigantului Tesla
SUA și Iran reiau negocierile privind programul nuclear, la Roma
În lume 18 Aprilie 2025, 13:39

SUA și Iran reiau negocierile privind programul nuclear, la Roma

Directorul AIEA a avertizat că Iranul este deja pe punctul de a obține arma nucleară, motiv pentru care nu ar mai fi mult...

SUA și Iran reiau negocierile privind programul nuclear, la Roma
Președinta BCE a adus în discuție moneda euro digitală
În lume 18 Aprilie 2025, 13:31

Președinta BCE a adus în discuție moneda euro digitală

Christine Lagarde afirmă că este important să se stabilească rapid cadrul legislativ pentru a pregăti terenul pentru...

Președinta BCE a adus în discuție moneda euro digitală