Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Scandalul din fotbalul francez ia amploare

Tensiunile au dus la greva jucătorilor, care au refuzat să se antreneze după ce căpitanul lor a fost trimis acasă pentru că l-a insultat pe antrenor.

Scandalul din fotbalul francez ia amploare
Antrenorul echipei Franţei, Raymond Domenech. Foto: Reuters.

Articol de Roxana Vasile, Paris, 21 Iunie 2010, 16:37

Scandal de proporţii, în fotbalul francez după conflictul iscat la Campionatul Mondial între jucătorii naţionalei şi antrenorul Raymond Domenech.

Mai multe echipe europene şi-au dezamăgit suporterii, cu jocul slab şi riscă să nu se califice în fazele următoare ale competiţiei. Însă în cazul Franţei, tensiunile au dus la greva jucătorilor, care au refuzat să se antreneze, după ce căpitanul lor a fost trimis acasă, pentru că l-a insultat pe antrenor.

Starlete revoltate, mascaradă, psihodramă, răzmeriţă ridicolă, dezertori de râsul lumii, naufragiu colectiv, telenovelă de doi bani, spital de nebuni, circ - sunt doar câteva din apelativele cu care presa din hexagon îi gratulează pe naţionalii francezi şi spectacolul oferit iubitorilor sportului cu balonul rotund.

Totul a început sâmbătă, când - fapt rarissim - Nicolas Anelka a fost eliminat din lot. Motivul - injuriile grosolane, pe care acesta le proferase la adresa selecţionerului Raymond Domenech, în pauza partidei cu reprezentativa Mexicului.

Deşi sunt de nereprodus, cuvintele au fost, totuşi, tipărite cu litere de-o şchioapă, pe prima pagină a cotidianului "L'Equipe". De aici până la un scandal public nu a fost decât un pas. Spre stupoarea generală, din solidaritate cu Anelka fotbaliştii francezi au refuzat să se antreneze.

Raymond Domenech s-a transformat în purtătorul lor de cuvânt, dând citire unui comunciat al echipei.


"Dacă regretăm incidentul din pauza partidei Franţa-Mexic, regretăm de două ori mai mult faptul că un eveniment strict intern, inerent unui grup de cel mai înalt nivel, a fost divulgat în presă. În consecinţă am decis să nu participăm la antrenament” a declarat Raymond Domenech.


Şi pentru că aceasta nu era de ajuns, excedat de situaţie, nr. 2 al Federaţiei Franceze de Fotbal şi-a dat demisia.


"Ceea ce se întâmplă este un adevărat scandal. Un scandal pentru francezi, pentru tineri, un scandal pentru echipă şi pentru federaţie” a declarat Jean-Louis Valentin.


Este o criză majoră. Aşa ceva nu s-a mai văzut niciodată - exclamă la unison presa. Clasa politică - la rândul ei - denunţă spectacolul jalnic, oferit de fotbalişti.

"Când porţi tricoul Franţei, ai responsabilităţi suplimentare, să fii cel mai bun, dar şi să dai un exemplu, pentru că eşti privit, pentru că sunt tineri care practică acea disciplină şi te consideră un exemplu. Dacă se va pune problema ca fotbaliştii noştri să părăsească competiţia, măcar să o facă încercând să-şi salveze onoarea” a declarat ministrul economiei, doamna Christine Lagarde, fostă sportivă de performanţă.

Marţi după-amiază Franţa va juca un meci decisiv cu reprezentativa ţării gazdă, Africa de Sud. Deocamdată important e ca partida să se desfăşoare în condiţii bune.

"Nu este momentul sancţiunilor. Una a fost deja luată de federaţie, prin excluderea lui Nicolas Anelka, dar va veni şi acest moment, cât de curând” a declarat ministrul sportului, doamna Roselyne Bachelot.

Fiestă braziliană la Campionatul Mondial de Fotbal 2010
Sport 20 Iunie 2010, 11:13

Fiestă braziliană la Campionatul Mondial de Fotbal 2010

Brazilia a învins Coasta de Fildeș cu 3-1, în timp ce în celelalte meciuri ale zilei Noua Zeelandă-Italia s-a încheiat la...

Fiestă braziliană la Campionatul Mondial de Fotbal 2010
Îmbolnăvirile care pot fi evitate prin vaccinare
În lume 24 Aprilie 2025, 19:38

Îmbolnăvirile care pot fi evitate prin vaccinare

Serurile au salvat peste 150 de milioane de vieţi în ultimele patru decenii, a subliniat şeful Organizaţiei Mondiale a...

Îmbolnăvirile care pot fi evitate prin vaccinare
50 de şefi de stat şi de guvern şi 10 suverani vor lua parte la funeraliile Papei Francisc
În lume 24 Aprilie 2025, 19:24

50 de şefi de stat şi de guvern şi 10 suverani vor lua parte la funeraliile Papei Francisc

Printre cei care vor veni se numără preşedintele american Donald Trump, cel francez Emmanuel Macron, precum şi regele Felipe...

50 de şefi de stat şi de guvern şi 10 suverani vor lua parte la funeraliile Papei Francisc
Donald Trump: "Nu sunt mulţumit de loviturile ruseşti asupra Kievului"
În lume 24 Aprilie 2025, 18:49

Donald Trump: "Nu sunt mulţumit de loviturile ruseşti asupra Kievului"

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi-a exprimat joi nemulţumirea faţă de loviturile ruseşti de peste noapte asupra...

Donald Trump: "Nu sunt mulţumit de loviturile ruseşti asupra Kievului"
Vatican/ În direct: Un ultim rămas bun de la Papa Francisc
În lume 24 Aprilie 2025, 16:50

Vatican/ În direct: Un ultim rămas bun de la Papa Francisc

Guvernul a declarat zi de doliu național în România pentru sâmbătă, 26 aprilie 2025, când vor avea loc funeraliile Papei...

Vatican/ În direct: Un ultim rămas bun de la Papa Francisc
Zeci de mii de oameni îi aduc un ultim omagiu Papei Francisc
În lume 24 Aprilie 2025, 16:24

Zeci de mii de oameni îi aduc un ultim omagiu Papei Francisc

Până acum, spun autorităţile Sfântului Scaun, au trecut pe la căpătâiul Suveranului Pontif peste 60.000 de credincioşi.

Zeci de mii de oameni îi aduc un ultim omagiu Papei Francisc
AFP: Un poluant foarte răspândit, detectat în vinurile europene, potrivit unui ONG
În lume 24 Aprilie 2025, 15:06

AFP: Un poluant foarte răspândit, detectat în vinurile europene, potrivit unui ONG

Analiza a aproximativ cincizeci de vinuri - roșii, albe și roze din zece țări ale Uniunii Europene, printre care Franța,...

AFP: Un poluant foarte răspândit, detectat în vinurile europene, potrivit unui ONG
9 morți și peste 70 de răniți în urma unui atac rusesc asupra Kievului
În lume 24 Aprilie 2025, 14:37

9 morți și peste 70 de răniți în urma unui atac rusesc asupra Kievului

Un atac combinat cu rachete şi drone ruseşti a declanşat incendii, a distrus noaptea trecută clădiri şi a îngropat locuitorii...

9 morți și peste 70 de răniți în urma unui atac rusesc asupra Kievului