Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Şapte zile de doliu în Venezuela după moartea lui Hugo Chavez

Ministrul venezuelean de externe Elias Jaua a anunţat că funeraliile naţionale pentru fostul preşedinte venezuelean vor avea loc vineri.

Şapte zile de doliu în Venezuela după moartea lui Hugo Chavez
Fostul preşedinte venezuelean Hugo Chavez a murit de cancer. Foto: Arhivă Reuters.

06 Martie 2013, 14:21

Trupul neînsufleţit al preşedintelui Hugo Chavez, care a decedat marţi, va fi expus începând de miercuri în holul Academiei Militare din Caracas, scrie France Presse.

Funeraliile naţionale sunt prevăzute pentru vineri, după cum a anunţat ministrul venezuelean de externe Elias Jaua.

"Funeraliile şi omagiul postum în camera mortuară din holul Academiei Militare vor avea loc miercuri, joi şi vineri. "Vineri, la ora 10 dimineaţa, vom organiza o ceremonie oficială", a declarat Elias Jaua, fără a preciza unde va fi "mormântul creştin" al defunctului.

Totoodată, ministrul a anunţat că în Venezuela vor fi convocate alegeri prezidenţiale anticipate în "următoarele 30 de zile".

Interimatul va fi asigurat de vicepreşedintele Nicolas Maduro.

"Acum, vicepreşedintele Republicii îşi va asuma funcţia de preşedinte şi vor fi convocate alegeri în următoarele 30 de zile. Acesta este mandatul pe care ni l-a dat comandantul preşedinte Hugo Chavez", a spus Elias Jaua.

Între timp, guvernul a decretat "şapte zile de doliu oficial" şi suspendarea tuturor activităţilor publice şi private miercuri şi vineri.

Hugo Chavez, "solidar faţă de ţările latinoamericane"

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, i-a adus un omagiu preşedintelui venezuelean Hugo Chavez.

El a spus că acesta a încercat să "răspundă aspiraţiilor şi provocărilor persoanelor cele mai vulnerabile" din ţara sa.

Potrivit lui Ban Ki-moon, Hugo Chavez "a oferit un elan decisiv unor noi curente de integrare regională, bazându-se pe o viziune eminamente latinoamericană, dând totodată dovadă de solidaritate faţă de celelalte naţiuni din emisferă", a remarcat Ban.

El a salutat de asemenea "contribuţia esenţială a preşedintelui Chavez" la negocierile de pace din Columbia dintre guvern şi FARC.

În urma morţii preşedintelui Hugo Chavez, preşedintele american Barack Obama a reafirmat sprijinul Statelor Unite pentru poporul venezuelan şi interesul de a dezvolta o relaţie constructivă cu Venezuela.

"În acest moment dificil, după moartea preşedintelui Hugo Chavez, Statele Unite reafirmă susţinerea pentru poporul din Venezuela şi interesul dezvoltării unor relaţii constructive cu Guvernul de la Caracas", a spus Barack Obama.

Video: Reacţii ale liderilor din ţările latinoamericane la decesul lui Hugo Chavez

Preşedintele francez Francois Hollande a afirmat că liderul venezuelean a "marcat profund istoria" ţării sale, notează France Presse.

Preşedintele rus Vladimir Putin a adresat profunde condoleanţe vicepreşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, precum şi poporului Venezuelei.

El l-a descris pe Hugo Chavez drept un "lider şi un conducător remarcabil şi un prieten foarte apropiat al Rusiei".

"A fost un om extraordinar şi puternic, care privea spre viitor şi a ţinut întotdeauna ştacheta ridicată la un nivel înalt", se afirmă în mesajul de condoleanţe al şefului statului rus, postat pe site-ul oficial al Kremlinului.

Hugo Chavez, "profund angajat în integrarea Americii Latine"


Cuba a anunţat că Fidel Castro este foarte trist de moartea unui bărbat care i-a fost ca un fiu.

Preşedintele Argentinei, Cristina Fernández de Kirchner, şi-a anulat toate întâlnirile după anunţul privind moartea preşedintelui Hugo Chavez.

În Peru, Congresul a ţinut un moment de reculegere în memoria lui Hugo Chavez, iar preşedintele Boliviei, Evo Morales, a anunţat că va pleca imediat la Caracas.

În Columbia, ministrul de externe şi-a exprimat ''profunda tristeţe'' ca urmare a încetării din viaţă, a preşedintelui venezuelean.

''Suntem cuprinşi de o profundă tristeţe. Am colaborat bine cu preşedintele Chavez. Cred că în ultimii doi ani au existat relaţii foarte bune, am avansat mult'', a declarat Maria Angela Holguin, într-un comunicat.

Preşedintele Republicii Chile, Sebastian Pinera, l-a calificat pe Hugo Chavez drept un ''lider profund angajat în integrarea Americii Latine'', relatează AFP.

''Au existat diferenţe între noi, dar am ştiut întotdeauna să apreciez forţa, angajarea cu care preşedintele Chavez lupta pentru ideile sale'', a declarat Sebastian Pinera, care a transmis condoleanţe familiei preşedintelui decedat şi întregii ţări.

Preşedintele Republicii Chile a atras atenţia asupra rolului jucat de către preşedintele venezuelean în crearea Comunităţii statelor latinoamericane şi caraibiene, entitate regională înfiinţată la summitul de la Caracas din decembrie 2011, la îndemnul lui Hugo Chavez, şi a cărui primă reuniune la vârf a avut loc la Santiago de Chile pe 28 ianuarie, în absenţa lui Chavez.

La Magdeburg, în Germania, un automobil a intrat în mulţimea aflată la târgul de Crăciun
În lume 20 Decembrie 2024, 22:27

La Magdeburg, în Germania, un automobil a intrat în mulţimea aflată la târgul de Crăciun

Potrivit unui purtător de cuvânt al guvernului Saxonia-Anhalt, ar fi vorba despre un atentat.

La Magdeburg, în Germania, un automobil a intrat în mulţimea aflată la târgul de Crăciun
Vicepremierul italian Matteo Salvini ar putea fi condamnat la şase ani de închisoare
În lume 20 Decembrie 2024, 20:06

Vicepremierul italian Matteo Salvini ar putea fi condamnat la şase ani de închisoare

Acuzația este sechestrare de persoane.

Vicepremierul italian Matteo Salvini ar putea fi condamnat la şase ani de închisoare
Comunitatea internaţională intensifică legăturile cu noua putere de la Damasc
În lume 20 Decembrie 2024, 18:51

Comunitatea internaţională intensifică legăturile cu noua putere de la Damasc

La aproape două săptămâni de la căderea regimului Bashar al-Assad în Siria, comunitatea internaţională intensifică legăturile...

Comunitatea internaţională intensifică legăturile cu noua putere de la Damasc
Oficiali ai Ministerului de Interne din Georgia, sancționați de Occident, vor fi decorați
În lume 20 Decembrie 2024, 18:40

Oficiali ai Ministerului de Interne din Georgia, sancționați de Occident, vor fi decorați

Cinci oficiali ai Ministerului de Interne din Georgia, care au fost sancționați de Occident pentru rolul lor în reprimarea...

Oficiali ai Ministerului de Interne din Georgia, sancționați de Occident, vor fi decorați
Donald Trump îndeamnă UE să crească importurile energetice din SUA pentru a nu se confrunta cu taxe vamale
În lume 20 Decembrie 2024, 17:51

Donald Trump îndeamnă UE să crească importurile energetice din SUA pentru a nu se confrunta cu taxe vamale

Donald Trump a promis să impună tarife pentru majoritatea importurilor, dacă nu pentru toate, și a declarat că Europa va...

Donald Trump îndeamnă UE să crească importurile energetice din SUA pentru a nu se confrunta cu taxe vamale
Milano: Fumatul interzis la mai puţin de 10 metri de alte persoane
În lume 20 Decembrie 2024, 16:34

Milano: Fumatul interzis la mai puţin de 10 metri de alte persoane

Măsura se va aplica de la 1 ianuarie pentru fumatul în aer liber.

Milano: Fumatul interzis la mai puţin de 10 metri de alte persoane
Noi operaţiuni de căutare a zborului MH370
În lume 20 Decembrie 2024, 16:16

Noi operaţiuni de căutare a zborului MH370

Guvernul malaezian a agreat de principiu să reia căutările unui avion de pasageri care a dispărut în urmă cu zece ani...

Noi operaţiuni de căutare a zborului MH370
În Italia, vicepremierul Matteo Salvini ar putea fi condamnat pentru sechestrare de persoane
În lume 20 Decembrie 2024, 13:59

În Italia, vicepremierul Matteo Salvini ar putea fi condamnat pentru sechestrare de persoane

Vicepremierul italian Matteo Salvini ar putea fi condamnat, în primă instanță, la şase ani de închisoare pentru...

În Italia, vicepremierul Matteo Salvini ar putea fi condamnat pentru sechestrare de persoane