Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Salariile parlamentarilor italieni ar putea fi reduse

În Italia intră în dezbaterile din Camera Deputaţilor un proiect de lege ce vizează reducerea salariilor parlamentarilor cu câte cinci mii de euro.

Salariile parlamentarilor italieni ar putea fi reduse
Parlamentul Italiei. Foto: arhivă.

Articol de Elena Postelnicu, Corespondent RRA în Italia, 31 Ianuarie 2012, 11:41

Deşi Italia se află într-o situaţie financiară foarte delicată, parlamentarii italieni sunt cel mai bine plătiţi politicieni din Europa, salariul lunar al unui deputat sau senator ajungând la peste 16.000 de euro conform unor documente oficiale publicate de curând în presa italiană.

De marţi însă intră în debaterile din Camera Deputaţilor un proiect de lege care are în vedere reducerea salariilor parlamentarilor cu 5000 de euro, iar a preşedinţilor de Cameră cu aproape 1300 de euro.

Dincolo de sumele impresionante, pe care parlamentarii italieni le strâng din salarii, ei beneficiază şi de o serie de privilegii: călătorii gratuite cu avionul sau cu trenul, pensii numai după un singur mandat sau de scutiri de la plata asigurărilor de sănătate.

Ba mai mult parlamentarilor li se permite să-şi păstreze slujbele zilnice, completate cu salarii suplimentare şi pensii private.

Veniturile parlamentarilor n-au mai fost atinse din anul 2006.

Noile măsurile de austeriate bugetară taie însă o serie de drepturi ale politicienilor cum ar fi maşina de serviciu şi anumite servicii gratuite.

În plus, se va introduce şi o reducere de 10% din salariul preşedinţilor de la Cameră şi Senat, vice-preşedinţilor, chestorilor şi preşedinţilor de comisii.

Vor suferi de pe urma acestor măsuri şi senatorii şi deputaţii, ale căror venituri vor fi tăiate cu aproape 5000 de euro.

Astfel în loc de 16.000 -18.000 de euro pe lună, parlamentarul de la Roma trebuie să se mulţumească cu 10.500 de euro.

În contextul în care Parlamentul Italiei îl costă pe cetăţeanul de rând 27,5 euro, de aproape şase ori mai mult decât plăteşte un american pentru salariile politicienilor de la Washington, tot mai mulţi italieni se intreabă dacă nu cumva 630 deputaţi şi 315 senatori nu sunt cam mulţi pentru o ţară cu o populaţie de 60 milioane locuitori.

Germania, de exemplu, se descurcă doar cu 620 parlamentari, iar un deputat din Germania are un salariu de 7.600 euro în medie lunar.

Italia cere ajutorul UE în rezolvarea problemelor economice
În lume 12 Ianuarie 2012, 15:29

Italia cere ajutorul UE în rezolvarea problemelor economice

Premierul Italiei, Mario Monti, a dat asigurări că ţara sa îşi va ţine promisiunile privind asanarea bugetară, dar a atras...

Italia cere ajutorul UE în rezolvarea problemelor economice
Vladimir Putin anunță un "armistițiu unilateral de Paște" în conflictul din Ucraina
În lume 19 Aprilie 2025, 17:27

Vladimir Putin anunță un "armistițiu unilateral de Paște" în conflictul din Ucraina

ACTUALIZARE: Ministrul ucrainean de externe, Andri Sibiha, a declarat că Ucraina nu poate avea încredere în președintele rus...

Vladimir Putin anunță un "armistițiu unilateral de Paște" în conflictul din Ucraina
Roma: JD Vance, întrevedere cu Giorgia Meloni
În lume 19 Aprilie 2025, 11:10

Roma: JD Vance, întrevedere cu Giorgia Meloni

Giorgia Meloni: Sunt mândră să am o relație specială cu Statele Unite și cu această administrație.

Roma: JD Vance, întrevedere cu Giorgia Meloni
Europa se încălzește de două ori mai repede față de restul globului
În lume 19 Aprilie 2025, 11:03

Europa se încălzește de două ori mai repede față de restul globului

2024 a fost pentru 'Bătrânul Continent' cel mai cald din istorie.

Europa se încălzește de două ori mai repede față de restul globului
O româncă a câștigat o etapă importantă dintr-un proces intentat gigantului Tesla
În lume 18 Aprilie 2025, 17:19

O româncă a câștigat o etapă importantă dintr-un proces intentat gigantului Tesla

Faptele datează din anul 2014, când Cristina Bălan era un membru important al echipei Tesla și a semnalat o problemă de...

O româncă a câștigat o etapă importantă dintr-un proces intentat gigantului Tesla
SUA și Iran reiau negocierile privind programul nuclear, la Roma
În lume 18 Aprilie 2025, 13:39

SUA și Iran reiau negocierile privind programul nuclear, la Roma

Directorul AIEA a avertizat că Iranul este deja pe punctul de a obține arma nucleară, motiv pentru care nu ar mai fi mult...

SUA și Iran reiau negocierile privind programul nuclear, la Roma
Președinta BCE a adus în discuție moneda euro digitală
În lume 18 Aprilie 2025, 13:31

Președinta BCE a adus în discuție moneda euro digitală

Christine Lagarde afirmă că este important să se stabilească rapid cadrul legislativ pentru a pregăti terenul pentru...

Președinta BCE a adus în discuție moneda euro digitală
Italia: Patru turiști morți după ce o telecabină s-a prăbușit
În lume 18 Aprilie 2025, 10:01

Italia: Patru turiști morți după ce o telecabină s-a prăbușit

Cablul unei telecabine care traversa o zonă abruptă a muntelui Faito s-a rupt.

Italia: Patru turiști morți după ce o telecabină s-a prăbușit