Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Rusia şi Ucraina refuză un posibil compromis în privinţa gazelor

Negocierile ruso-ucrainene pentru gazele naturale, mediate de Comisia Europeană, care durează de mai multe săptămâni, au intrat în impas.

Rusia şi Ucraina refuză un posibil compromis în privinţa gazelor
Foto: Arhivă

16 Iunie 2014, 23:25

Negocierile ruso-ucrainene pentru gazele naturale, mediate de Comisia Europeană, care durează de mai multe săptămâni, au intrat în impas.

Luni, Rusia şi Ucraina au apelat fiecare la Curtea de Arbitraj de la Stockholm.

Rusia a revendicat datoria Ucrainei, apreciată la aproape 2 miliarde de dolari, iar Ucraina a revendicat 6 miliarde, care reprezintă sume pe care le-ar fi plătit nejustificat, şi contravaloarea resurselor din Crimeea, la care nu mai are acces. Dar procedura este de durată.

De asemenea, Rusia a încetat livrările de gaze către Ucraina. Acestea vor putea fi reluate, conform condiţiilor Moscovei, numai după ce Ucraina îşi plăteşte datoria şi achită în avans plata pentru gazele pe care vrea să le cumpere pentru luna următoare.

Reporter: Situaţia, în momentul de faţă, se prezintă ca un blocaj total, pentru că poziţiile celor două părţi sunt ireconciliabile; cel puţin declaraţiile făcute la nivel oficial, la nivel de premieri, exclud, în acest moment, un posibil compromis.

Luni, Gazprom a încetat să mai livreze gaze Ucrainei, ca urmare a neachitării datoriei de 2 miliarde de dolari, dintr-un total de 4,5 - această ultimă sumă este de fapt obiectul litigiului plângerii înaintate de Gazprom la Curtea de la Stockholm.

Ca urmare a neachitării acestei datorii de 2 miliarde de dolari, a intrat în funcţiune sistemul plăţii în avans. Întrucât Ucraina nu a plătit nimic în avans, livrările au fost sistate.

Deocamdată, după cum a declarat şeful Gazprom, Alexei Miller, până la scurgerea gazelor de pe conductă, de la graniţă rusă la cea europeană, nu se poate constata dacă există sau nu şi o scădere a tranzitului prin Ucraina spre Europa Occidentală.

Ucraina "nu a acceptat condiţiile"

Situaţia s-a agravat după ce duminică, la ora 1:30, ora locală, s-au încheiat, fără rezultat, ultimele convorbiri, a 8-a rundă de convorbiri de la Kiev, Gazprom şi Naftogaz Ucraina neajungând la niciun rezultat.

Premierul rus, Dmitri Medvedev, i-a primit luni pe Alexei Miller, şeful Gazprom, şi pe ministrul rus al Energiei, Aleksandr Novak.

"Le-au fost propuse condiţii superpreferenţiale, chiar şi în comparaţie cu perioada cooperării în domeniul gazelor, cu fosta Preşedinţie ucraineană. Cu toate acestea, ei nu au acceptat condiţiile şi au creat în mod artificial o criză a gazelor.

"Este profund regretabil şi, într-adevăr, miroase a şantaj, însă cred că, în ultimă instanţă, va lovi interesele economiei ucrainene", a spus Dmitri Medvedev.

Despre ce este voba, de fapt, în această propunere: Gazprom a oferit Naftogaz Ucraina o propunere-pachet, adică un preţ de 385 de dolari, care reprezintă o reducere cu 100 de dolari a preţului actual contractual, cu garantarea acestei reduceri până în 2019, când expiră contractul semnat în 2009.

De asemenea, Gazprom a propus, pentru prima dată de la semnarea contractului, pe durata acestui an, dată fiind situaţia dificilă a economiei ucrainene, renunţarea la principiul 'take or pay' ('ia sau plăteşte'), conform căruia Ucraina ar trebui să plătească cantităţile contractate indiferent de volumul importat.

De asemenea, Gazprom a acceptat o serie de facilităţi legate de posibile relaxări în cadrul următoarelor negocieri, adică posibilitatea de a continua discuţiile cu privire la alte aspecte ale relaţiilor în domeniul gazelor, inclusiv în ceea ce priveşte stocarea de gaze în depozitele subterane ucrainene.

Ucraina "a blocat negocierea"

La conferinţa de presă susţinută luni, Alexei Miller l-a acuzat direct pe premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, de respingerea acestei oferte şi blocarea practic a negocierilor.

Oficialii ruşi subliniază ca reluarea livrărilor, ca şi a negocierilor, de altfel, va fi posibilă numai după ce Naftogaz Ucraina va achita întreaga datorie plus avansul pe oerioada următoare.

Miller a subliniat că situaţia s-a schimbat faţă de ceea ce era luni dimineaţă, şi anume, dacă pentru evitarea introducerii sistemului plăţii în avans Ucraina trebuia să plătească 2 miliarde de dolari din cele 4,5 datorate Gazpromului.

Este vorba de livrările neachitate pe noiembrie, decembrie, aprilie şi mai - după introducerea plăţii în avans, Naftogaz trebuie să plătească toate cele 4,5 miliarde, plus avansul pentru care doreşte să primească cantitatea respectivă de gaz.

Distrugerea Ucrainei, "planul general al Rusiei"

Kievul a reacţionat, după cum era de aşteptat, într-o cheie foarte dură, mai ales că situaţia este agravată de conflictul general ruso-ucrainean, pe care oficialii ucraineni îl prezintă ca o stare de război.

Şi, exact în aceşti termeni, premierul Arseni Iaţeniuk a descris situaţia în şedinţa de astăzi a cabinetului său.

"Este planul general al Rusiei, de distrugere a Ucrainei. Este încă o etapă a agresiunii ruse împotriva statului ucrainean şi a independenţei ucrainene.

"Ucrainenii nu vor scoate din buzunare 5 miliarde de dolari SUA, pe an, pentru ca Rusia să cumpere cu aceşţi bani arme, tancuri, avioane şi să bombardeze teritoriul ucrainean", a spus Arseni Iaţeniuk.

În perspectiva apropiată şi medie, şi Rusia pierde, pentru că nu livrează gaze, pentru că folosirea depozitelor subterane din Occident este discutabilă.

Miller a declarat luni că Gazprom pierde, are profituri pe care nu le realizează şi, pe de altă parte, Gazprom este îngrijorat şi de soarta livrărilor pentru Europa Occidentală, pentru că, a spus el, deşi în cadrul ultimelor convorbiri partea ucraineană a dat asigurări că va garanta 100% tranzitul de gaze ruseşti prin Ucraina spre Europa, iar Gazpromul, la rândul său, a declarat că aceste livrări continuă la nivelul contractat, Miller a spus că există riscul ca, pe perioada iernii, Ucraina să nu poată să îşi asigure cantitatea necesară pentru consumul intern.

Depozitele subterane ucrainene nu sunt pline în acest moment, şi ar putea să recurgă la prelevări neautorizate din conductele de tranzit, deci, practic, să preia gazele care vin spre Occident destinate Europei.

Vladimir Putin anunță un "armistițiu unilateral de Paște" în conflictul din Ucraina
În lume 19 Aprilie 2025, 17:27

Vladimir Putin anunță un "armistițiu unilateral de Paște" în conflictul din Ucraina

Putin a afirmat că se așteaptă ca și Ucraina să urmeze exemplul Rusiei.

Vladimir Putin anunță un "armistițiu unilateral de Paște" în conflictul din Ucraina
Roma: JD Vance, întrevedere cu Giorgia Meloni
În lume 19 Aprilie 2025, 11:10

Roma: JD Vance, întrevedere cu Giorgia Meloni

Giorgia Meloni: Sunt mândră să am o relație specială cu Statele Unite și cu această administrație.

Roma: JD Vance, întrevedere cu Giorgia Meloni
Europa se încălzește de două ori mai repede față de restul globului
În lume 19 Aprilie 2025, 11:03

Europa se încălzește de două ori mai repede față de restul globului

2024 a fost pentru 'Bătrânul Continent' cel mai cald din istorie.

Europa se încălzește de două ori mai repede față de restul globului
O româncă a câștigat o etapă importantă dintr-un proces intentat gigantului Tesla
În lume 18 Aprilie 2025, 17:19

O româncă a câștigat o etapă importantă dintr-un proces intentat gigantului Tesla

Faptele datează din anul 2014, când Cristina Bălan era un membru important al echipei Tesla și a semnalat o problemă de...

O româncă a câștigat o etapă importantă dintr-un proces intentat gigantului Tesla
SUA și Iran reiau negocierile privind programul nuclear, la Roma
În lume 18 Aprilie 2025, 13:39

SUA și Iran reiau negocierile privind programul nuclear, la Roma

Directorul AIEA a avertizat că Iranul este deja pe punctul de a obține arma nucleară, motiv pentru care nu ar mai fi mult...

SUA și Iran reiau negocierile privind programul nuclear, la Roma
Președinta BCE a adus în discuție moneda euro digitală
În lume 18 Aprilie 2025, 13:31

Președinta BCE a adus în discuție moneda euro digitală

Christine Lagarde afirmă că este important să se stabilească rapid cadrul legislativ pentru a pregăti terenul pentru...

Președinta BCE a adus în discuție moneda euro digitală
Italia: Patru turiști morți după ce o telecabină s-a prăbușit
În lume 18 Aprilie 2025, 10:01

Italia: Patru turiști morți după ce o telecabină s-a prăbușit

Cablul unei telecabine care traversa o zonă abruptă a muntelui Faito s-a rupt.

Italia: Patru turiști morți după ce o telecabină s-a prăbușit
Paris: Negocieri pentru pace în Ucraina
În lume 18 Aprilie 2025, 09:56

Paris: Negocieri pentru pace în Ucraina

Președintele Emmanuel Macron a prezidat o reuniune lărgită cu ocazii vizitei secretarului de stat american, Marco Rubio, la...

Paris: Negocieri pentru pace în Ucraina