"Războiul pe mare este esențial pentru supraviețuirea Ucrainei"

Concentrarea opiniei publice asupra războiului ruso-ucrainean rămâne axată pe operațiunile terestre ale conflictului. Acest lucru este rezonabil, având în vedere imaginile înspăimântătoare ale atacurilor aeriene rusești în toată Ucraina, brutalitatea rușilor la Bucea, Mariupol și în alte părți și lupta în derulare pentru regiunea Donbas.

Cu toate acestea, situația strategică pe termen lung sugerează că echilibrul naval va decide războiul și, la rândul său, viitoarea poziție a Rusiei în Europa de Est. Pe măsură ce oferă asistență militară Ucrainei, SUA și aliații lor trebuie să se asigure că va câștiga Kyivul războiul pe mare.

Ofensiva inițială a Rusiei a eșuat într-un aspect fundamental, și anume în încercarea sa de a teroriza psihologic sistemul militar și politic al Ucrainei nu a funcționat. Rezistența ucraineană nu s-a prăbușit; unitățile ucrainene s-au retras în zonele urbane și au însângerat forțele Rusiei când acestea au încercat să le ocupe, în timp ce atacul aerian nejustificat de puternic al Rusiei împotriva localității Hostomel nu a deschis un drum către Kyiv.

Cel mai important este faptul că președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cabinetul său și parlamentul ucrainean nu au fugit. După câteva săptămâni de lupte continue, Ucraina a contraatacat decisiv, forțând Rusia să abandoneze asaltul Kyivului, căci altfel ar fi riscat încercuirea forțelor sale.

În schimb, Rusia s-a reorientat asupra Donbasului, încercând să învăluie corpul principal al forțelor ucrainene într-un triunghi între Izium, Severodonețk și Horlivka și conducându-le către granițele districtelor Donețk și Lugansk ale Ucrainei. Rusia și-a lansat ofensiva fără pregătire suficientă, aruncând unități epuizate în atacuri frontale brutale și sperând că masa sa de artilerie avea să spargă liniile ucrainene.

Rusia a atacat fără pregătire, în parte din motive politice, dar și din motive militare. Pe măsură ce proviziile de la NATO au sporit, la fel a crescut și puterea de luptă a Ucrainei. Artileria furnizată de Occident va crește capacitatea letală ucraineană și îi va permite să contraatace din nou. Rusia a sperat să prevină acest lucru și s-a mutat prea devreme; din nou, a eșuat.

În ultimele două săptămâni, Ucraina s-a consolidat în jurul Harkovului și a rezistat între Severodonețk și Izium. La începutul săptămânii trecute, a început să contraatace la nord de Harkov și acum este în poziție pentru o ofensivă mai largă împotriva liniilor de comunicație și aprovizionare ale Rusiei la Izium. Dacă Ucraina presează cu acest atac, poate reduce aproximativ 40.000 de soldați ruși, eveniment care poate declanșa un colaps operațional sau cel puțin o repoziționare strategică.

Cu toate acestea, succesele Ucrainei pe uscat au mascat poziția strategică relativ puternică a Rusiei în teatrul de avansare. Presupunând că Rusia poate răspunde la contraatacul Ucrainei, capacitate pe care o are dacă reduce ritmul ofensivei sale în Donbas, poate consolida o linie în estul Ucrainei și o poate menține în timpul verii. În spatele acestei linii își poate mobiliza populația, echipând și antrenând alți 100.000 sau mai mulți recruți pentru o ofensivă reînnoită în toamnă și iarnă.

În plus, poziția Rusiei în sud îi conferă un avantaj strategic pe termen lung. Cu excepția Odesei, deține toate porturile majore de la Marea Neagră și Marea Azov - Mariupol, Berdiansk, Herson. Cu un pod terestru către Crimeea, Rusia își poate consolida forțele de rachete din peninsulă și își poate sprijini mai bine flota Mării Negre, reducând viabilitatea comercială a Odesei.

Ucraina este al optulea cel mai mare producător de grâu din lume; economia sa se bazează pe exporturile de grâu, oțel și petrol pentru a supraviețui. Fără porturile sale majore, Ucraina trebuie să dezvolte noi rute de export pentru a-și ține economia în mișcare, mai ales dacă vrea să supraviețuiască unui război lung, chiar și cu sprijin financiar occidental.

Există câteva soluții limitate. Ucraina și-a crescut exporturile feroviare către portul Constanța al României. S-a orientat către porturi mai mici de-a lungul bazinului Dunării, pentru a completa capacitatea Odesei. Și și-a maximizat legăturile feroviare cu Europa Centrală, pentru a extinde capacitatea.

Dar porturile mai mici de la Marea Neagră nu pot înlocui infrastructura de la Mariupol, Berdiansk și Herson; capacitatea feroviară este limitată de diferențele de ecartament dintre rețeaua post-sovietică a Ucrainei și cea a vecinilor săi. Astfel, nu există un substitut pentru accesul la portul ucrainean.

Atâta timp cât navele de război rusești patrulează în Marea Neagră, transportul maritim ucrainean rămâne în pericol. Astfel, dacă Rusia păstrează controlul asupra sudului Ucrainei și asupra Mării Negre, poate strânge într-o menchină economia ucraineană. Un acord de pace nu va remedia acest lucru. Doar eliberarea sudului ocupat al Ucrainei o va face.

Pe termen scurt și mediu, această eliberare pare imposibilă. O contraofensivă în Donbas este deja o sarcină grea. La fel ca adversara sa rusă, armata Ucrainei se apropie de epuizare, în ciuda afluxului constant de provizii occidentale și a moralului ridicat al soldaților săi.

În plus, Ucraina ar trebui să-și dubleze forțele de manevră pentru a desfășura o ofensivă pe mai multe axe împotriva Rusiei, care a recucerit Herson, Berdiansk și Mariupol, în timp ce apăra Donbasul. Cu excepția unei capitulări improbabile a Rusiei, Ucraina nu poate garanta folosirea tuturor porturilor sale în următoarele opt luni.

Cu toate acestea, dacă Ucraina sparge controlul maritim al Rusiei, își poate extinde capacitatea la Odesa și în porturile sale mai mici din jur, sporind în același timp producția către Constanța și, probabil, către Varna, în Bulgaria.
Distrugerea flotei ruse din Marea Neagră și distrugerea capacității de atac rusești în peninsula Crimeea ar asigura acest obiectiv. În plus, în absența adâncimii strategice maritime și a capacității de a-și proiecta puterea din Crimeea, Rusia ar fi mai vulnerabilă în sudul Ucrainei, permițând un viitor contraatac.

Ucraina a demonstrat o competență semnificativă pe mare, în ciuda faptului că a fost depășită numeric. Anexarea Crimeei din 2014 a distrus puterea navală ucraineană. Când a început invazia rusă, marina ucraineană a trimis doar o mână de ambarcațiuni de patrulare americane și sovietice de mâna a doua și patru canoniere de construcție locală.

Ucraina și-a valorificat rachetele de croazieră antinavă în curs de dezvoltare, cu un efect uriaș, folosind sprijinul informațiilor occidentale și tacticile creative pentru a scufunda crucișătorul Moskva din clasa Slava, nava amiral a Flotei ruse a Mării Negre și cel mai puternic sistem al său de apărare aeriană.

A reutilizat o rachetă balistică cu rază scurtă de acțiune pentru a lovi o navă rusească de asalt amfibie, în port; a atacat ambarcațiunile rusești de patrulare cu sisteme de artilerie Multiple Long Range System (MLRS), o utilizare neortodoxă, dar eficientă a sistemului de bombardare, și a minat zonele pe care le frecventau navele de război rusești.

Cu toate acestea, aceste capacități sunt total insuficiente dacă Ucraina dorește să încline balanța navală, atacând flota rusă a Mării Negre și distrugând capacitatea sa de atac din Crimeea. Sunt necesari patru pași.

În primul rând, SUA ar trebui să acorde prioritate trimiterii de rachete și lansatoare antinavă pentru a întări capacitățile navale ale Ucrainei. Este posibil ca Ucraina să primească lansatoare antinavă Harpoon și Brimstone furnizate de britanici și ar putea obține racheta Naval Strike a Norvegiei și Blue Spear a Israelului. Brimstone are o rază de acțiune doar 40 până la 60 de km, fiind utilă pentru apărarea de coastă, dar nu și pentru lovituri cu rază mai lungă.

Harpon sunt mai eficiente. Au o rază de 120 km. Gama ar acoperi nord-vestul Mării Negre, de la Crimeea până la coasta ucraineano-română. Racheta Naval Strike și posibila introducere a rachetei anti-navă israeliene Gabriel au, în schimb, o rază de aproximativ 200 km, care ar oferi Ucrainei capacitatea de a lovi vestul Crimeii. Toate cele patru tipuri de rachete ar trebui duse de urgență în Ucraina, iar SUA ar trebui să contribuie la facilitarea procesului de transfer.

În al doilea rând, SUA ar trebui să ia în considerare să ofere Ucrainei rachete de croazieră cu rază mai lungă de acțiune, inclusiv rachete de atac terestre Tomahawk (TLAM), coloana vertebrală a capabilităților de rachete tactice americane și aliate. Cu toate acestea, raza extinsă ar permite distrugerea de ținte în întreaga Crimee, punând presiune pe capabilitatea și logistica rusă.

În al treilea rând, SUA ar trebui să ia în considerare extinderea suportului pentru vehiculele aeriene de luptă fără pilot (drone) în Ucraina, inclusiv desfășurarea celor mai vechi, MQ-1 Predator. SUA nu și-au putut vinde cea mai mare parte din flota Predator retrasă odată ce au trecut la Reaper, parțial din cauza cerințelor implicite pe care le-a creat Regimul de control al tehnologiei rachetelor (MCTR).

Cu toate acestea, atât SUA, cât și Ucraina sunt părți la MCTR și, deoarece acordul este informal, ar putea fi ocolit. Ucraina a demonstrat abilități semnificative în operarea dronelor turcești TB2 și probabil ar putea trece rapid la Predator. Furnizarea de rachete Hellfire Ucrainei, alături de drone Predator, ar spori, cel puțin, capacitatea terestră de atac a Ucrainei.

Dar Hellfire a fost testată într-o capacitate navală – iar creativitatea operațională a Ucrainei ar adapta-o la această circumstanță. În al patrulea rând, pe termen lung, SUA ar trebui să gestioneze un acord de partajare a tehnologiei între Ucraina și membrii NATO din Europa de Est – Polonia, România și Bulgaria – care să permită acelor țări să producă drone ASCM Neptune pentru ucraineni.

Raza de acțiune de 300 km a dronelor Neptune le permite să lovească ținte până în Marea Neagră, oferind Ucrainei marja de luptă și raza de acțiune de care ar avea nevoie pentru a contesta controlul maritim rusesc.

Controlul Mării Negre este esențial pentru obiectivele Rusiei: consolidarea controlului asupra Crimeii, întreruperea legăturilor maritime ale Ucrainei cu piețele internaționale, garantarea accesului neîntrerupt al Rusiei la porturi pe tot parcursul anului, intimidarea membrilor NATO România și Bulgaria și asigurarea comunicațiilor sigure cu forțele navale ruse de la bazele din Siria.

Geografia Ucrainei și lupta pentru supraviețuire ilustrează dependența adesea interconectată a războiului pe mare, pe uscat și în aer. Respingerea invaziei ruse necesită ca asistența SUA și a aliaților Ucrainei să acționeze în baza acestui fapt. Politica SUA ar trebui să sprijine apărarea navală a Ucrainei și să facă posibilă victoria acesteia pe mare.

Autor: Seth Cropsey, fondator și președinte Yorktown Institute

Traducerea: Cristina Zaharia/RADOR.