Proteste antiguvernamentale de amploare la Bagdad
Demonstranţii au protestat faţă de corupţia generalizată, lipsa locurilor de muncă și față de serviciile de o calitate îndoielnică.
Articol de Sergiu Şteţ, 02 Octombrie 2019, 17:32
Forţele irakiene de securitate au dispersat o mulţime de oameni care participa pentru a doua zi consecutivă la o demonstraţie antiguvernamentală în Bagdad.
Conform BBC, demonstranţii protestau faţă de lipsa locurilor de muncă, de serviciile de o calitate îndoielnică şi de corupţia generalizată.
Cel puţin şapte persoane au fost rănite în cursul unei manifestaţii din oraş, când poliţiştii au pulverizat gaz lacrimogen şi au tras focuri de avertisment în aer. Protestele de marţi au fost mult mai ample decât cele anterioare.