Priorităţile Franţei la conducerea Uniunii Europene
Printre proiectele legislative urmărite se numără salariul minim european, combaterea schimbărilor climatice şi reformarea Spaţiului Schengen de liberă circulaţie.
Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 19 Ianuarie 2022, 14:56
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron,care a preluat pentru 6 luni conducerea Uniunii Europene, şi-a prezentat azi priorităţile în Parlamentul de la Strasbourg.
Potrivit trimisului RRA, printre proiectele legislative urmărite se numără salariul minim european, combaterea schimbărilor climatice şi reformarea Spaţiului Schengen de liberă circulaţie.
Discursul liderului francez este urmat de interpelările eurodeputaţilor.
Presa de la Paris susţine că Macron ţinteşte depotrivă electoratul francez în perspectiva apropiatelor alegeri prezidenţiale, la care se prezintă drept singurul candidat sută la sută pro-european.