Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Partid extremist francez, împrumut de la o bancă rusească

Lidera Frontului Popular, Marine Le Pen, acuză puterea că a privat formaţiunea sa politică de resursele care ar fi trebuit să le primească pentru campania electorală.

Partid extremist francez, împrumut de la o bancă rusească
Liderul Frontului Naţional din Franţa, Marine Le Pen. Foto: captură youtube.com

25 Noiembrie 2014, 07:10

În Franţa, un nou scandal de proporţii zdruncină scena politică. Frontul Naţional, partidul de extremă dreapta, condus de Marine Le Pen, a împrumutat nouă milioane de euro de la o bancă rusească.

Este vorba despre prima bancă ceho-rusă.

O primă tranşă de două milioane de euro a intrat deja în conturile partidului din acest credit, potrivit unui contract semnat în luna septembrie.

Lidera partidului, Marine Le Pen, contraatacă acum şi acuză puterea că a privat formaţiunea sa politică de resursele care ar fi trebuit să le primească pentru campania electorală de la un stat cu adevărat democratic, spune ea.

La aceasta s-a adăugat refuzul băncilor franceze de a acorda Frontului Naţional banii de care ar fi avut nevoie.

Apelul partidului la o bancă rusească este pus în legătură cu un document.

Despre strategia Moscovei a apărut astăzi în presa germană, care arată că preşedintele rus Vladimir Putin a fost sfătuit să influenţeze Europa, prin partidele de dreapta populiste, între care şi Alternative für Deutschland din Germania.

Site-ul de informaţii Mediapart a anunţat că Frontul Naţional a luat, la sfărşitul lunii septembrie, nouă milioane de euro împrumut de la banca rusească First Czech Russian Bank, după un lobby intens al liderilor frontişti la Moscova.

Mediapart vorbeşte, între altele, de o întâlnire între lidera Frontului Naţional, Marine Le Pen, şi deputatul rus naţionalist Alexander Mihailovici Babakov, aflat pe lista persoanelor vizate de sancţiunile impuse Rusiei de Uniunea Europeană.

Marine Le Pen s-ar fi întâlnit chiar şi cu preşedintele rus Vladimir Putin

În orice caz, banca în chestiune este în mâinile unui fost responsabil din sistemul bancar rusesc de stat. Marine Le Pen spune că este vorba despre calomnii şi dă explicaţii cu privire la împrumut.

"Nu m-am dus în Rusia. Am încercat să găsesc împrumutul oriunde în afară de Franţa, deoarece în Franţa nicio bancă, niciuna nu a acceptat să ne împrumute bani. Să fi început oare această reticenţă după ce s-a aflat că fostul preşedinte Nicolas Sarkozy a trişat în ce priveşte conturile sale de campanie sau este vorba de o atitudine rezervată Frontului Naţional? Nu ni s-a împrumutat niciun ban, nici partidului şi nici candidaţilor săi, şi asta pune o problemă într-o democraţie.

"Noi nu avem milionari printre candidaţi. Candidaţii noştri sunt oameni obişnuiţi care nu îşi pot finanţa singuri campania, deci avem nevoie să împrumutăm. Vă semnalez că alegerile departamentale şi cele regionale ne-au costat 30 de milioane. Am fost deci obligată să caut un împrumut în străinătate - în Statele Unite, în Asia, în Europa, în Rusia, în ţările de Est - şi o bancă ruso-cehă a acceptat să ne împrumute. Nu văd nicio legătură între o bancă ruso-cehă şi guvernul domnului Vladimir Putin. Încă o dată, totul este absolut legal. Aş fi preferat să împrumut de la o bancă franceză. Mi se interzice însă acest lucru, ceea ce pune o problemă democratică, dar, în orice caz, nu mi-am creat nicio obligaţie", afirmă Marine Le Pen.

Intermediarul între Frontul Naţional şi First Czech Russian Bank este, potrivit ziarului "Le Monde", deputatul european Jean-Luc Schaffhauser, care a condus şi lista frontistă la municipalele din oraşul Strasbourg.

Pe de altă parte, el a fost şi singurul francez în sânul celor 30 aşa-zişi observatori la alegerile organizate la început de noiembrie de separatiştii pro ruşi din regiunea ucraineană Donbas.

Să mai spunem că nu o dată Marine Le Pen a ţinut partea Rusiei şi a preşedintelui Vladimir Putin, inclusiv în polemica privind navele militare Mistral, construite de Franţa pentru Rusia, dar a căror livrare a fost întârziată din cauza crizei ucrainene.

Lidera Frontului Naţional a spus chiar astăzi că Franţa trebuie să respecte contractul şi să livreze navele, să nu se comporte ca un caniche al Statelor Unite.

Vladimir Putin anunță un "armistițiu unilateral de Paște" în conflictul din Ucraina
În lume 19 Aprilie 2025, 17:27

Vladimir Putin anunță un "armistițiu unilateral de Paște" în conflictul din Ucraina

ACTUALIZARE: Ministrul ucrainean de externe, Andri Sibiha, a declarat că Ucraina nu poate avea încredere în președintele rus...

Vladimir Putin anunță un "armistițiu unilateral de Paște" în conflictul din Ucraina
Roma: JD Vance, întrevedere cu Giorgia Meloni
În lume 19 Aprilie 2025, 11:10

Roma: JD Vance, întrevedere cu Giorgia Meloni

Giorgia Meloni: Sunt mândră să am o relație specială cu Statele Unite și cu această administrație.

Roma: JD Vance, întrevedere cu Giorgia Meloni
Europa se încălzește de două ori mai repede față de restul globului
În lume 19 Aprilie 2025, 11:03

Europa se încălzește de două ori mai repede față de restul globului

2024 a fost pentru 'Bătrânul Continent' cel mai cald din istorie.

Europa se încălzește de două ori mai repede față de restul globului
O româncă a câștigat o etapă importantă dintr-un proces intentat gigantului Tesla
În lume 18 Aprilie 2025, 17:19

O româncă a câștigat o etapă importantă dintr-un proces intentat gigantului Tesla

Faptele datează din anul 2014, când Cristina Bălan era un membru important al echipei Tesla și a semnalat o problemă de...

O româncă a câștigat o etapă importantă dintr-un proces intentat gigantului Tesla
SUA și Iran reiau negocierile privind programul nuclear, la Roma
În lume 18 Aprilie 2025, 13:39

SUA și Iran reiau negocierile privind programul nuclear, la Roma

Directorul AIEA a avertizat că Iranul este deja pe punctul de a obține arma nucleară, motiv pentru care nu ar mai fi mult...

SUA și Iran reiau negocierile privind programul nuclear, la Roma
Președinta BCE a adus în discuție moneda euro digitală
În lume 18 Aprilie 2025, 13:31

Președinta BCE a adus în discuție moneda euro digitală

Christine Lagarde afirmă că este important să se stabilească rapid cadrul legislativ pentru a pregăti terenul pentru...

Președinta BCE a adus în discuție moneda euro digitală
Italia: Patru turiști morți după ce o telecabină s-a prăbușit
În lume 18 Aprilie 2025, 10:01

Italia: Patru turiști morți după ce o telecabină s-a prăbușit

Cablul unei telecabine care traversa o zonă abruptă a muntelui Faito s-a rupt.

Italia: Patru turiști morți după ce o telecabină s-a prăbușit
Paris: Negocieri pentru pace în Ucraina
În lume 18 Aprilie 2025, 09:56

Paris: Negocieri pentru pace în Ucraina

Președintele Emmanuel Macron a prezidat o reuniune lărgită cu ocazii vizitei secretarului de stat american, Marco Rubio, la...

Paris: Negocieri pentru pace în Ucraina