Palestinienii sărbătoresc o decizie a Israelului
Mii de palestinieni au sărbătorit suspendarea măsurilor de securitate impuse la intrarea într-un lăcaş sfânt din Ierusalim, Muntele Templului Haram Ash-Sharif.
Articol de RADOR, 27 Iulie 2017, 10:43
Mii de palestinieni au sărbătorit suspendarea măsurilor de securitate impuse la intrarea într-un controversat lăcaş sfânt din Ierusalim, Muntele Templului Haram Ash-Sharif.
Balustradele şi schelele au fost scose în cursul nopţii, la o zi după ce Israelul renunţase şi la detectoarele de metale. Detectoarele de metale şi celelalte măsuri de securitate fuseseră instituite în urma unui atac mortal asupra a doi poliţişti israelieni, semnalat cu două săptămâni în urmă.
Palestinienii considerau că prin aceste măsuri Israelul îşi sporeşte un control nepermis asupra lăcaşului şi s-au înregistrat ciocniri cu forţele de securitate israeliene.