Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Opoziţia de la Kiev ameninţă cu o moţiune de cenzură

Liderii opoziţiei discută situaţia din ţară cu diplomaţi străini şi ameninţă cu o moţiune de cenzură în urma reprimării violente a demonstraţiilor.

Opoziţia de la Kiev ameninţă cu o moţiune de cenzură
Manifestanţii pro-europene masive la Kiev. Foto: captură youtube.com.

02 Decembrie 2013, 18:49

Opoziţia de la Kiev anunţă că va depune mâine o moţiune de cenzură împotriva guvernului, după ce manifestaţiile pro-europene au fost reprimate cu violenţă de forţele de ordine.

Până atunci, se poartă discuţii între liderii opoziţiei ucrainene şi diplomaţi străini, inclusiv ambasadorii SUA şi ai Uniunii Europene, a anunţat un purtător de cuvânt.

Consiliul Europei propune asistenţă Kievului, în vreme ce manifestanţii pro-europeni încep să se strângă din nou în centrul oraşului.

În Ucraina, disputele sunt din ce în ce mai politizate, notează France Presse, care sesisează că mai mulţi lideri ai opoziţiei se evidenţiază în frunte cu Vitali Klitschko, campion mondial la box.

Opoziţia discută în spatele uşilor închise cu diplomaţii străini. Concluziile ar urma să fie prezentate în cursul serii.

SUA îi cer preşedintelui Viktor Ianukovici să nu ignore mesajele transmise de stradă, a spus în această după-amiază la televiziunea publică ucraineană ambasadorul american la Kiev, Geoffrey Pyatt.

"Am rămas cu adevărat impresionat de discuţiile pe care le-am avut cu tinerii din mai multe oraşe. Am receptat un mesaj puternic, referitor la dorinţa ucrainenilor de a se apropia de Europa, de valorile europene, de oportunităţile economice şi de stilul de viaţă european. Sperăm că preşedintele Ianukovici va ţine cont şi va răspunde acestor semnale", spune Geoffrey Pyatt.

Protestatarii cer demisia preşedintelui

Uniunea Europeană îndeamnă autorităţile din Ucraina şi opoziţia să dea dovadă de calm după violenţele înregistrate aseară la Kiev.

De dimineaţă, mii de protestatari blochează sediul guvernului, cerând demisia lui Ianukovici.

Cu puţin timp în urmă, un grup de protestatari, majoritatea femei, s-a postat în faţa forţelor de ordine şi a vopsit pe scuturi inimioare în albastru şi galben.

Iar în sediul primăriei ocupat de demonstranţi încă de ieri, încercarea unui deputat al puterii de a sta de vorbă cu oamenii nu a avut succes. Aceştia au strigat "Ruşine!".

Am stat de vorbă prin telefon cu Ania, o tânără translator de 27 de ani. Ea crede că cei care ies în stradă nu prea ştiu pentru ce o fac, dar că vor, evident, o schimbare.

Ania: Am tot vorbit cu diverse persoane şi mi-am dat seama că nimeni nu ştie exact ce ne poate oferi Europa. Oamenii cred că vor putea vizita peste noapte Europa fără vize.

Reporter: Ania mai spune că în Kiev nu este o stare generală de panică.

Ania: Sunt foarte surprinsă, aici la Kiev lumea se poartă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Locuiesc aproape de Piaţa Independenţei, mă uit pe fereastră şi văd tot ce se întâmplă, autorităţile susţin că scânteia de aseară de la care au pornit ciocnirile a fost declanşată de refuzul unui grup de protestatari de a părăsi piaţa, pentru a permite instalarea unui brad de sărbători.

Posibile discuţii Ucraina-UE

Aseară, în Piaţa Independenţei s-au strâns zeci de mii de oameni, peste 100.000, potrivit agenţiilor internaţionale de ştiri.

La această oră, la Kiev, grupuri de manifestanţi se îndreaptă spre piaţa, însă în număr mult mai mic, comparativ cu aseară, potrivit imaginilor transmise în direct pe mai multe platforme de internet.

Informaţii de ultimă oră susţin că preşedintele Ianukovici ar fi cerut Comisiei Europene să primească o delegaţie din Ucraina, pentru o discuţie referitoare la, citez, anumite aspecte ale asocierii şi zonei de liber schimb.

Între timp partidul Iuliei Timoşenko anunţă pe site-ul său o campanie de strângere de fonduri pentru a-i sprijini pe manifestanţii pro-europeni.

În lume 05 Aprilie 2025, 03:51

Cutremur cu magnitudinea de 6,9 grade în largul coastei insulei New Britain

A fost declanşată o avertizare de tsunami care ulterior a fost ridicată.

Cutremur cu magnitudinea de 6,9 grade în largul coastei insulei New Britain
În lume 04 Aprilie 2025, 19:35

Furtuna Nuria afectează peninsula iberică și arhipelagul insulelor Canare

Cel puțin trei oameni au murit în sudul Spaniei și mai mulți au fost răniți, după ce zona a fost traversată de două tornade....

Furtuna Nuria afectează peninsula iberică și arhipelagul insulelor Canare
În lume 04 Aprilie 2025, 18:36

Mark Rutte: Problema tarifelor vamale nu va afecta relațiile din interiorul NATO

Tratatul de înființare a NATO prevede, la Articolul 2, că statele aliate trebuie să evite conflictele economice între ele.

Mark Rutte: Problema tarifelor vamale nu va afecta relațiile din interiorul NATO
În lume 04 Aprilie 2025, 17:37

Moscova expulzează 3 angajați ai Ambasadei Republicii Moldova

Rusia expulzează trei angajați ai Ambasadei Republicii Moldova la Moscova, ca represalii pentru expulzarea de către Chișinău...

Moscova expulzează 3 angajați ai Ambasadei Republicii Moldova
În lume 04 Aprilie 2025, 15:11

China introduce noi taxe vamale pe bunurile vândute de SUA

China a anunțat că va impune noi taxe și restricții comerciale asupra Statelor Unite într-un răspuns la măsurile de...

China introduce noi taxe vamale pe bunurile vândute de SUA
În lume 04 Aprilie 2025, 13:56

UE şi Asia Centrală - Parteneriat strategic

Decizia apare în declarația comună a primului summit între blocul comunitar și țările din Asia Centrală.

UE şi Asia Centrală - Parteneriat strategic
În lume 04 Aprilie 2025, 13:50

Planul de înarmare al UE, discutat în cadrul NATO

Consiliul miniştrilor de externe din statele membre NATO continuă la sediul central al alianţei de la Bruxelles.

Planul de înarmare al UE, discutat în cadrul NATO
În lume 04 Aprilie 2025, 08:01

Marco Rubio: Statele Unite nu vor abandona NATO

Secretarul american de stat a insistat că restul aliaţilor trebuie să ajungă la 5% din PIB pentru apărare.

Marco Rubio: Statele Unite nu vor abandona NATO