Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Negocierile privind programul nuclear iranian, "la final"

La Geneva, un acord între marile puteri şi Iran pe tema programului nuclear al Teheranului pare din ce în ce mai plauzibil şi ar putea fi încheiat chiar vineri.

Negocierile privind programul nuclear iranian, "la final"
Reactorul nuclear de la Busherh, Iran. Foto: Arhivă Reuters.

Articol de Laurenţiu Văduva, 08 Noiembrie 2013, 16:20

La Geneva, un acord între marile puteri şi Iran pe tema programului nuclear al Teheranului pare din ce în ce mai plauzibil şi, potrivit agenţiilor de presă internaţionale, ar putea fi încheiat chiar vineri.

Experţii spun deja că ar fi o înţelegere istorică, rod al unor negocieri complexe, care au culminat cu discuţiile începute joi în Elveţia, sub medierea Uniunii Europene.

Detaliile finale ale acordului cu Iranul vor fi discutate la o reuniune restrânsă, în această seară, între ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, secretarul de stat american John Kerry, şefa diplomaţiei europene Catherine Ashton şi omologul francez Laurent Fabius.

Potrivit corespondentului nostru la Moscova, Alexandr Beleavski, şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov nu va merge vineri la Geneva la negocieri, dar a declarat în această dimineaţă că exista şansa să fie convenită o abordare comună şi unitară, care va include foaia de parcurs privind închiderea defintivă a dosarului nuclear iranian şi că informaţiile care parvin acum de la Geneva permit această speranţă.

France Presse a vorbit de negocieri extrem de complexe, care au plecat de la o propunere iraniană, care prevede renunţarea graduală la sancţiunile economice internaţionale, în schimbul unor concesii ale Teheranului privind activităţile sale nucleare.

De altfel, joi, în prima zi a negocierilor, marile puteri s-au arătat gata să accepte propunerea Iranului şi să relaxeze sancţiunile dacă Teheranul va consimţi să îngheţe o parte din programul său nuclear şi să ofere dovezi concrete şi garanţii că nu urmăreşte construirea armei atomice.

Perspectiva unui acord internaţional cu Iranul în aceşti termeni a fost însă respinsă la Ierusalim, unde premierul Benjamin Netanyahu a catalogat acceptul occidental drept "o eroare istorică" şi a reiterat că nu trebuie să se renunţe la sancţiuni până când Teheranul nu aduce dovezi certe că a renunţat complet la îmbogăţirea uraniului.

Netanyahu a comunicat această poziţie şi secretarului de stat american, care s-a aflat în această dimineaţă într-o scurtă vizită în Israel, pentru ca apoi să se reîntoarcă la Geneva.

De menţionat că ministrul iranian de externe a spus joi că renunţarea totală la programul nuclear este exclusă.

Trei dintre cei patru soldaţi americani dispăruţi în Lituania, găsiţi morți în vehiculul blindat
În lume 31 Martie 2025, 20:16

Trei dintre cei patru soldaţi americani dispăruţi în Lituania, găsiţi morți în vehiculul blindat

Soldații și vehiculul blindat în care se aflau au dispărut pe terenul de antrenament Pabrade, în apropierea graniței cu Belarus.

Trei dintre cei patru soldaţi americani dispăruţi în Lituania, găsiţi morți în vehiculul blindat
Reuniunea G5+, la Madrid: Nevoia unei Europe unite în fața unei Rusii amenințătoare este evidentă
În lume 31 Martie 2025, 18:49

Reuniunea G5+, la Madrid: Nevoia unei Europe unite în fața unei Rusii amenințătoare este evidentă

Tema principală este planul de reînarmare europeană, prin care Uniunea își propune să investească peste 800 de miliarde de...

Reuniunea G5+, la Madrid: Nevoia unei Europe unite în fața unei Rusii amenințătoare este evidentă
Japonia, China și Coreea de Sud fac front comun împotriva taxelor vamale impuse de Donald Trump
În lume 31 Martie 2025, 18:35

Japonia, China și Coreea de Sud fac front comun împotriva taxelor vamale impuse de Donald Trump

Japonia și Coreea de Sud doresc să importe materii prime pentru semiconductori din China, în timp ce China este interesată să...

Japonia, China și Coreea de Sud fac front comun împotriva taxelor vamale impuse de Donald Trump
Republica Moldova îi expulzează pe trei angajați ai Ambasadei Rusiei la Chișinău
În lume 31 Martie 2025, 17:19

Republica Moldova îi expulzează pe trei angajați ai Ambasadei Rusiei la Chișinău

Misiunea diplomatică a Rusiai l-a ajutat pe un apropiat al oligarhului fugar Ilan Șor să fugă din Chișinău la Tiraspol, în...

Republica Moldova îi expulzează pe trei angajați ai Ambasadei Rusiei la Chișinău
Șefa diplomației europene acuză Moscova că doar se preface că vrea pace în Ucraina
În lume 31 Martie 2025, 16:28

Șefa diplomației europene acuză Moscova că doar se preface că vrea pace în Ucraina

Reprezentanții Uniunii Europene consideră că opinia publică internațională ar trebui să ia act de noua realitate în...

Șefa diplomației europene acuză Moscova că doar se preface că vrea pace în Ucraina
Franța: Marine Le Pen nu va putea candida la viitoarele alegeri prezidențiale
În lume 31 Martie 2025, 14:57

Franța: Marine Le Pen nu va putea candida la viitoarele alegeri prezidențiale

Tribunalul Penal din Paris a condamnat-o luni la patru ani de închisoare, dintre care doi sub controlul unei brățări...

Franța: Marine Le Pen nu va putea candida la viitoarele alegeri prezidențiale
Belgia: Grevă generală în urma tăierilor de fonduri anunțate de guvern
În lume 31 Martie 2025, 13:38

Belgia: Grevă generală în urma tăierilor de fonduri anunțate de guvern

Transportul public rutier și feroviar este afectat, iar zborurile au fost anulate.

Belgia: Grevă generală în urma tăierilor de fonduri anunțate de guvern
Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, găsită vinovată de deturnare de fonduri europene
În lume 31 Martie 2025, 13:33

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, găsită vinovată de deturnare de fonduri europene

Instanța a recunoscut un prejudiciu de 2,9 milioane de euro deturnați din fondurile Parlamentului European în profitul...

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, găsită vinovată de deturnare de fonduri europene