Negocierile pentru un acord post-Brexit au înregistrat progrese
Negocierile pentru un acord post-Brexit au înregistrat progrese, susţine negociatorul-şef al UE.

Articol de Florin Lepădatu, 17 Decembrie 2020, 17:31
Negociatorul-şef al Uniunii Europene, Michel Barnier, a declarat joi că s-a înregistrat progres în cadrul negocierilor pentru un acord post-Brexit, dar un oficial britanic a declarat că şansele ajungerii la un acord sunt mai mici de 50%.
"Progresul este bun, dar ultimele obstacole persistă.
Vom semna doar un acord care să protejeze interesele şi principiile UE", a declarat pe Twitter Michel Barnier.
Anterior, ministrul secretar de stat britanic Michael Gove a declarat că şansele ajungerii la un acord comercial post-Brexit între Marea Britanie şi UE sunt mai mici de 50%, relatează Reuters, citată de Rador.