Ascultă Radio România Actualitaţi Live

La Liman, în Doneţk,au fost descoperite 146 de cadavre într-o groapă comună

Majoritatea victimelor pare că au murit din cauza rănilor provocate de schije şi din cauze naturale. Dar unele dintre cadavre prezentau semne de moarte violentă.

La Liman, în Doneţk,au fost descoperite 146 de cadavre într-o groapă comună
Foto: Arhivă/Sergei SUPINSKY/ AFP

Articol de Sergiu Şteţ, 21 Octombrie 2022, 12:21

Poliţia ucraineană a încheiat lucrările de exhumare a cadavrelor dintr-o groapă comună descoperită în Liman, în regiunea Doneţk (est), după ce oraşul a fost eliberat din mâinile trupelor ruse, relatează EFE preluată de Agerpres.

Aceasta este, potrivit poliţiei, cea mai mare groapă comună descoperită în acest oraş eliberat de ucraineni după ocuparea sa de forţele ruse şi care se află într-una din cele patru regiuni pe care Moscova le-a anexat recent.

Au fost găsite în total 111 corpuri de civili şi 35 aparţinând unor militari ucraineni, a precizat într-un comunicat departamentul principal din regiunea Doneţk al poliţiei naţionale ucrainene, citat de agenţia de presă Ukrinform.

Alte 25 de locuri de înmormântare au fost descoperite în Liman, unde echipe de anchetă cercetează în prezent, conform poliţiei.

Printre victimele civile figurează 85 de bărbaţi, 66 de femei, cinci băieţi mici şi zece cadavre al căror sex nu a fost încă identificat.

Potrivit informaţiilor preliminare, majoritatea victimelor au murit din cauza rănilor provocate de schije şi din cauze naturale. Dar unele dintre cadavre prezentau semne de moarte violentă.

Anchetatorii ucraineni au anunţat că numărul soldaţilor care au fost executaţi de militarii ruşi va fi confirmat imediat ce toate expertizele vor fi finalizate.

Doneţk, alături de Lugansk, în est, şi Zaporojie şi Herson, în sud -toate anexate de Rusia - constituie locul unde s-au concentrat luptele între ucraineni şi ruşi în ultimele săptămâni şi unde, potrivit Kyivului, forţele ucrainene au recucerit segmente importante de teritoriu.

Întâlnire la Washington între preşedintele Donald Trump şi premierul italian Giorgia Meloni
În lume 17 Aprilie 2025, 23:45

Întâlnire la Washington între preşedintele Donald Trump şi premierul italian Giorgia Meloni

Preşedintele Trump s-a declarat 100% sigur că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană privind taxele vamale.

Întâlnire la Washington între preşedintele Donald Trump şi premierul italian Giorgia Meloni
Spania este ţara europeană cu cei mai mulţi imigranţi marocani şi columbieni
În lume 17 Aprilie 2025, 23:43

Spania este ţara europeană cu cei mai mulţi imigranţi marocani şi columbieni

Uniunea Europeană introduce Marocul, Columbia şi Tunisia pe lista ţărilor sigure, măsură care permite expulzarea imigranţilor...

Spania este ţara europeană cu cei mai mulţi imigranţi marocani şi columbieni
Aurul s-a scumpit anul acesta cu aproape 30%
În lume 17 Aprilie 2025, 22:00

Aurul s-a scumpit anul acesta cu aproape 30%

Preţul aurului a scăzut de la suma record atinsă miercuri, 16 aprilie, în condiţiile în care investitorii optează...

Aurul s-a scumpit anul acesta cu aproape 30%
Papa Francisc s-a deplasat la o închisoare din centrul Romei
În lume 17 Aprilie 2025, 19:41

Papa Francisc s-a deplasat la o închisoare din centrul Romei

În vârstă de 88 de ani şi slăbit, Suveranul Pontif nu a mai îndeplinit, ca până acum, ritul din Joia Mare al spălării...

Papa Francisc s-a deplasat la o închisoare din centrul Romei
O importantă delegație americană se află în vizită la Paris
În lume 17 Aprilie 2025, 17:01

O importantă delegație americană se află în vizită la Paris

Secretarul de stat american, Marco Rubio, însoţit de trimisul special al preşedintelui Statelor Unite pentru Ucraina,...

O importantă delegație americană se află în vizită la Paris
CE a autorizat un medicament pentru tratamentul precoce al bolii Alzheimer
În lume 17 Aprilie 2025, 16:34

CE a autorizat un medicament pentru tratamentul precoce al bolii Alzheimer

Este un medicament pentru tratarea deficienţelor cognitive uşoare în stadiile incipiente ale bolii Alzheimer.

CE a autorizat un medicament pentru tratamentul precoce al bolii Alzheimer
Maia Sandu: Aderarea la UE, „în următorii patru ani”
În lume 17 Aprilie 2025, 13:41

Maia Sandu: Aderarea la UE, „în următorii patru ani”

Președinta Maia Sandu a ținut un discurs în plenul Parlamentului de la Chișinău, în care a făcut apel la unitate și menținere...

Maia Sandu: Aderarea la UE, „în următorii patru ani”
Atac masiv la Dnipro, soldat cu trei morţi şi aproape 30 de răniţi
În lume 17 Aprilie 2025, 07:41

Atac masiv la Dnipro, soldat cu trei morţi şi aproape 30 de răniţi

Ruşii au atacat masiv oraşul Dnipro, miercuri seară, atacul soldându-se cu incendii, distrugeri şi victime.

Atac masiv la Dnipro, soldat cu trei morţi şi aproape 30 de răniţi