Grupul de modă Versace cumpărat cu 2 miliarde de dolari
Înfiinţată în 1978 de stilistul Gianni Versace şi fratele lui, Santo, casa Versace este o legendă a modei italiene.
Articol de Mihaela Mihai, 25 Septembrie 2018, 17:56
Grupul american de modă Michael Kors a anunţat oficial astăzi că va cumpăra casa italiană Versace, confirmând informaţiile apărute în presa internaţională.
France Presse relatează că tranzacţia se ridică la peste 2 miliarde de dolari. Înfiinţată în 1978 de stilistul Gianni Versace şi fratele lui, Santo, casa Versace este o legendă a modei italiene şi a lansat de-a lungul anilor numeroase colecţii spectaculoase.
După asasinarea lui Gianni Versace în 1997, casa de modă a trecut prin câţiva ani dificili. A revenit însă în prim plan datorită iniţiativelor Donatellei Versace, sora celor doi fondatori.
Grupul american Michael Kors a cumpărat anul trecut o altă marcă importantă din lumea modei. Este vorba de producător de încălţăminte de lux, Jimmy Choo.