Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Franţa se pregăteşte de reformarea sistemului de pensii

Reforma cuprinde atât măsuri care vizează creşterea vârstei de pensionare, de la 60 la 62 sau 63 de ani, cât şi găsirea unor noi surse de finanţare.

Franţa se pregăteşte de reformarea sistemului de pensii
Premierul francez Francois Fillon. Foto: Reuters.

Articol de Roxana Vasile, Paris, 16 Iunie 2010, 09:21

Franţa se pregăteşte să reformeze sistemul de pensii. Reforma cuprinde atât măsuri care vizează creşterea vârstei de pensionare, de la 60 la 62 sau 63 de ani, cât şi găsirea unor noi surse de finanţare.

Pe de altă parte, premierul Francois Fillon urmează să le ceară miniştrilor să renunţe pe durata mandatului la încasarea pensiei de parlamentar, dar deja sindicatele franceze au stabilit calendarul protestelor împotriva proiectului de reformă a pensiilor.

Circa 23 de mii de persoane potrivit poliţiei şi 70 de mii, potrivit organizatorilor, au răspuns apelului făcut de "Forţa muncitorească", una din cele şapte centrale sindicale din Franţa, pentru a protesta faţă de proiectul guvernamental de reformare a sistemului de pensii, celelalte şase urmând să-şi mobilizeze simpatizanţii pe 24 iunie.

Propunerea de act normativ este prezentată joi, dar sindicatele nu vor lua cunoştinţă de ea decât cu o jumătate de oră înainte, pentru a se evita scurgerile în presă.

Cu toate acestea, din surse se cunosc deja din măsurile pe care le va conţine proiectul. Se prevede, în primul rând, prelungirea progresivă a vârstei legale de pensionare de la 60 de ani, cât este în prezent, la 62 sau 63 de ani.

Se mai ştie şi că, pentru asigurarea echilibrului sistemului de pensii, urmează să fie definite noi resurse de finanţare din partea întreprinderilor şi a persoanelor cu venituri mari.

Pentru a mai aplana din nemulţumiriule populaţiei, se vorbeşte totodată de reformarea sistemului extrem de avantajos de pensii de care beneficiază încă din 1904 parlamentarii: în vizor, dubla cotizare de care se bucură senatorii şi deputaţii.

În cazul lor, un an cotizat este echivalat cu doi, ceea ce le permite la ora actuală să obţină o pensie integrală de aproximativ 6.200 de euro, după numai 22,5 ani de mandat. În atenţia guvernului este şi cumulul pensiei de parlamentar cu salariul de ministru în cazul câtorva dintre membrii sexagenari ai guvernului, premierul Francois Fillon anunţând că le va cere acestora ca pe perioada mandatului în guvern să renunţe la pensia de ales.

După prezentarea sa, mâine dimineaţă proiectul de reformă a sistemului de pensii va fi prezentat în Consiliul de Miniştri pe 13 iulie şi dezbătut apoi în septembrie de Adunarea Naţională.

Franţa doreşte reducerea deficitului bugetar la 3%
În lume 15 Iunie 2010, 09:39

Franţa doreşte reducerea deficitului bugetar la 3%

Încă de la începutul lunii mai, guvernul francez a anunţat o serie de măsuri vizând micşorarea deficitului bugetar. În...

Franţa doreşte reducerea deficitului bugetar la 3%
Îmbolnăvirile care pot fi evitate prin vaccinare
În lume 24 Aprilie 2025, 19:38

Îmbolnăvirile care pot fi evitate prin vaccinare

Serurile au salvat peste 150 de milioane de vieţi în ultimele patru decenii, a subliniat şeful Organizaţiei Mondiale a...

Îmbolnăvirile care pot fi evitate prin vaccinare
50 de şefi de stat şi de guvern şi 10 suverani vor lua parte la funeraliile Papei Francisc
În lume 24 Aprilie 2025, 19:24

50 de şefi de stat şi de guvern şi 10 suverani vor lua parte la funeraliile Papei Francisc

Printre cei care vor veni se numără preşedintele american Donald Trump, cel francez Emmanuel Macron, precum şi regele Felipe...

50 de şefi de stat şi de guvern şi 10 suverani vor lua parte la funeraliile Papei Francisc
Donald Trump: "Nu sunt mulţumit de loviturile ruseşti asupra Kievului"
În lume 24 Aprilie 2025, 18:49

Donald Trump: "Nu sunt mulţumit de loviturile ruseşti asupra Kievului"

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi-a exprimat joi nemulţumirea faţă de loviturile ruseşti de peste noapte asupra...

Donald Trump: "Nu sunt mulţumit de loviturile ruseşti asupra Kievului"
Vatican/ În direct: Un ultim rămas bun de la Papa Francisc
În lume 24 Aprilie 2025, 16:50

Vatican/ În direct: Un ultim rămas bun de la Papa Francisc

Guvernul a declarat zi de doliu național în România pentru sâmbătă, 26 aprilie 2025, când vor avea loc funeraliile Papei...

Vatican/ În direct: Un ultim rămas bun de la Papa Francisc
Zeci de mii de oameni îi aduc un ultim omagiu Papei Francisc
În lume 24 Aprilie 2025, 16:24

Zeci de mii de oameni îi aduc un ultim omagiu Papei Francisc

Până acum, spun autorităţile Sfântului Scaun, au trecut pe la căpătâiul Suveranului Pontif peste 60.000 de credincioşi.

Zeci de mii de oameni îi aduc un ultim omagiu Papei Francisc
AFP: Un poluant foarte răspândit, detectat în vinurile europene, potrivit unui ONG
În lume 24 Aprilie 2025, 15:06

AFP: Un poluant foarte răspândit, detectat în vinurile europene, potrivit unui ONG

Analiza a aproximativ cincizeci de vinuri - roșii, albe și roze din zece țări ale Uniunii Europene, printre care Franța,...

AFP: Un poluant foarte răspândit, detectat în vinurile europene, potrivit unui ONG
9 morți și peste 70 de răniți în urma unui atac rusesc asupra Kievului
În lume 24 Aprilie 2025, 14:37

9 morți și peste 70 de răniți în urma unui atac rusesc asupra Kievului

Un atac combinat cu rachete şi drone ruseşti a declanşat incendii, a distrus noaptea trecută clădiri şi a îngropat locuitorii...

9 morți și peste 70 de răniți în urma unui atac rusesc asupra Kievului