Fidel Castro împlineşte 83 de ani
Fostul preşedinte cubanez nu a mai avut nicio apariţie publică după ce i-a cedat puterea fratelui său Raul Castro în iulie 2006.
Articol de Ioana Dogaru, 13 August 2009, 13:02
În semn de omagiu pentru împlinirea vârstei de 83 de ani de către fostul preşedinte cubanez, o culegere de 1.978 aforisme ale lui Fidel Castro a fost pusă în vânzare la Havana.
Fidel Castro Ruz s-a născut la Biran, în provincia Oriente. A frecventat cursurile şcolilor iezuite Colegio Lassale şi Colegio Dolores din Santiago, apoi Colegio Belén din Havana. Ulterior, a urmat Facultatea de Drept din Havana, obţinând doctoratul în 1950. A practicat avocatura la Havana, clienţii săi fiind în general oameni săraci.
La 26 iulie 1953, a condus atacul asupra cazărmii Moncada din Santiago de Cuba, moment ce a marcat declanşarea luptei armate împotriva regimului instituit de generalul Fulgencio Batista. A fost arestat şi condamnat la 15 ani de detenţie, dar a fost amnistiat după doi ani. A luat drumul exilului şi s-a stabilit în Mexic, unde a fondat mişcarea de gherilă 'Movimiento 26 de Julio'. În decembrie 1956, a revenit în Cuba împreună cu 81 de partizani, printre care şi Ernesto (Che) Guevara. Organizează mişcarea de rezistenţă împotriva regimului Batista şi reuşeşte să preia puterea la 1 ianuarie 1959. Este proclamat eliberator al Cubei.
A fost desemnat prim-ministru la 16 februarie 1959, funcţie pe care o va îndeplini până în 1976. Guvernează Cuba cu o mână de fier. Naţionalizează industria, terenurile agricole sunt trecute în proprietatea statului, averile cetăţenilor străini sunt naţionalizate. În 1961 fondează 'Organiziacones Revolucionarias Integradas' (ORI), precursor al Partido Unido de la Revolucion Socialista Cubana (PURSC), viitorul Partid Comunist din Cuba (PCC), şi este ales prim-secretar al PURSC.
După tentativa eşuată de cucerire a insulei de către cubanezii din exil, cu sprijin american, în aprilie 1961, Fidel Castro proclamă Cuba stat socialist. A urmat naţionalizarea şcolilor bisericeşti şi expulzarea tuturor preoţilor care nu se născuseră în Cuba. Recunoaşterea doctrinei marxist-leniniste ca linie directoare pentru evoluţia viitoare a Cubei spre socialism a avut drept consecinţă excluderea Cubei, la 22 ianuarie 1962, din Organizaţia Statelor Americane (OSA), la presiunile Washingtonului.
Semnarea, în iulie 1962, la Moscova, a unui acord militar sovieto-cubanez, a avut drept consecinţă instituirea de către preşedintele SUA, John F. Kennedy, a blocadei navale împotriva Cubei, fapt ce a determinat în cele din urmă retragerea rachetelor ofensive sovietice de pe insulă.
În 1962, Fidel Castro a instituţionalizat sistemul partidului unic. A fost ales prim-secretar al PCC în 1965. În decembrie 1975, primul Congres al Partidului Comunist din Cuba a adoptat statutul partidului şi un proiect de Constituţie conceput după modelul sovietic. În decembrie 1976, odată cu constituirea Adunării Naţionale a Puterii Populare ca for legislativ al ţării, Fidel Castro a devenit preşedintele nou-creatului Consiliu de Stat şi, totodată, al Consiliului de Miniştri. Prim-adjunct al lui Fidel Castro pentru ambele funcţii a fost desemnat fratele acestuia Raul Castro.
După preluarea funcţiei de preşedinte al SUA de către Jimmy Carter, Fidel Castro şi-a exprimat dorinţa de normalizare a relaţiilor cu SUA. Cuba a fost deschisă turiştilor străini şi, în august 1977, 80 de cubanezi de origine americană şi familiile lor au primit vize pentru SUA. În septembrie 1977, au fost deschise reprezentanţe consulare la Havana şi Washington, fapt ce a marcat primul pas în restabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale. În 1978, Cuba a fost gazda Festivalului Internaţional al Tineretului.
Relaţiile Cubei cu SUA au cunoscut o nouă tensionare după invadarea Grenadei de către trupe americane, în octombrie 1983, când o serie de cubanezi înarmaţi din insula au fost luaţi prizonieri de americani. În 1984, Cuba şi-a exprimat disponibilitatea de a dialoga cu SUA, concomitent cu distanţarea de Moscova datorată atitudinii 'dogmatice' a acesteia, inclusiv în problema revoluţiilor naţionale.