Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Creşterea taxelor aduce firmele din Ungaria în România

Nemulţumite de creşterea TVA-ului din Ungaria la 27%, de supraimpozitarea băncilor, fapt ce a afectat creditarea, zeci de companii maghiare şi-au mutat sediul fiscal în România.

Creşterea taxelor aduce firmele din Ungaria în România
Premierul ungar, Viktor Orban. Foto: Agerpres.

03 Ianuarie 2012, 19:40

Zeci de companii din Ungaria şi-au mutat sediul fiscal în România.

Patronii lor spun că sunt nemulţumiţi de politica fiscală dusă de Guvernul condus de Viktor Orban.

Acesta a mărit TVA-ul la 27%.

Mai mult, guvernul de la Budapesta a supraimpozitat băncile, ceea ce a afectat creditarea.

În general, firmele care s-au mutat din Ungaria sunt companii de dimensiuni mici şi mijlocii din domenii precum alimentaţia publică ori industria mobilei.

Membrii Camerei de Comerţ Româno-Maghiară Carpatia spun că fiscalitatea nu este singurul motiv al mutării, ci şi faptul că salariile din România sunt mai mici decât cele din Ungaria.

Mai contează şi faptul că mulţi dintre angajaţii din Transilvania vorbesc limba maghiară, dar şi piaţa locală, nu doar firmele din Ungaria se mută în Transilvania.

Golul investiţional, lăsat de închiderea fabricii de telefoane mobile din comuna Jucu ar putea fi umplut de companiile olandeze.

În acest an sunt programate investiţii de peste 30 de milioane de euro.

Companiile olandeze sunt interesate de România, pentru că economia locală are perspective bune, spune preşedintele Clubului Oamenilor de afaceri olandezi din Cluj, Kees Oosting.

"Cred că, în comparaţie cu alte ţări din Uniunea Europeană, România are o poziţie excelentă. Dacă ne uităm la rezultatele financiare, vedem, în primul rând, creşterea economică, iar creşterea economică generează bani, lucru care face mai uşoară plata datoriilor pe care le aveţi, plata tuturor datoriilor. De asemenea, mă aştept ca România să aibă parte de mai puţine efecte negative ale crizei economice decât alte ţări precum Franţa, Italia sau Grecia", a afirmat preşedintele Clubului Oamenilor de afaceri olandezi din Cluj.

Pentru 2012, investiţiile olandeze vizează mai ales domeniul industrial.

De exemplu, în zona platformei industriale de pe Bulevardul Muncii va fi ridicată o fabrică, ce va produce benzi transportoare pentru marile fabrici ori pentru depozitele logistice.

Valoarea acestei investiţii este de 8,5 milioane de euro.

O altă mare investiţie este programată pentru parcul industrial din comuna Apahida.

O companie olandeză doreşte să investească suma de 20 de milioane de euro pentru ridicarea unei fabrici, ce va produce ambalaje pentru industria alimentară, ne-a transmis corespondentul Radio România la Cluj, Claudiu Pădurean.

Veşti proaste pentru oamenii de afaceri din Ungaria

Noul an a adus în Ungaria o serie de majorări de taxe şi scumpiri ale mai multor categorii de produse şi servicii, ne-a transmis corespondentul Radio România la Budapesta, Emil Groza.

Preţul energiei electrice a crescut cu 2,7%, majorări de 4,2% fiind înregistrate şi la tarifele pentru energie termică şi gaze naturale.

Creşterea TVA a adus cu sine şi scumpirea benzinei şi motorinei cu şase, respectiv, şapte forinţi, iar deprecierea monedei naţionale în raport cu dolarul american este de aşteptat să determine de miercuri o nouă majorare a preţurilor carburanţilor.

O veste proastă, pentru şoferii care intenţionează doar să tranziteze Ungaria sau să utilizeze autostrăzile din această ţară pentru puţine zile, este şi creşterea preţurilor vinietelor, în medie cu aproximativ 7,5% şi eliminarea vinietei de patru zile, care a fost cea mai ieftină până anul acesta.

O nouă majorare de 30%, introdusă în cazul companiilor de asigurări auto, va duce şi la mărirea sumelor pe care le vor plăti şoferii, asiguratorilor.

Şi fumătorii vor trebui să scoată mai mulţi bani din buzunar, deoarece creşterea accizelor la tutun va duce treptat la scumpirea ţigărilor.

O nouă lege, intrată în vigoare la începutul anului, interzice şi fumatul în spaţiile publice închise.

Cote de impozitare în funcţie de venit

Guvernul a decis mărirea salariului minim cu aproximativ 19%, pentru ca cei cu venituri mici să fie mai puţin afectaţi de creşterea taxelor, iar cota unică de impozitare a veniturilor, de 16%, a fost modificată temporar.

Astfel ,cei care au salarii brute, mai mari de două sute două mii de forinţi, adică, de circa 640 de euro, vor plăti, pentru partea care depăşeşte această sumă, un impozit de 20%, faţă de cei cu venituri mai mici, care vor fi impozitaţi cu 16 procente.

Un impozit simplificat, plătit de întreprinzători, a fost menţinut, chiar dacă, iniţial, guvernul maghiar intenţiona eliminarea acestuia, dar, a fost majorat, de la 30, la 37%.

Îmbolnăvirile care pot fi evitate prin vaccinare
În lume 24 Aprilie 2025, 19:38

Îmbolnăvirile care pot fi evitate prin vaccinare

Serurile au salvat peste 150 de milioane de vieţi în ultimele patru decenii, a subliniat şeful Organizaţiei Mondiale a...

Îmbolnăvirile care pot fi evitate prin vaccinare
50 de şefi de stat şi de guvern şi 10 suverani vor lua parte la funeraliile Papei Francisc
În lume 24 Aprilie 2025, 19:24

50 de şefi de stat şi de guvern şi 10 suverani vor lua parte la funeraliile Papei Francisc

Printre cei care vor veni se numără preşedintele american Donald Trump, cel francez Emmanuel Macron, precum şi regele Felipe...

50 de şefi de stat şi de guvern şi 10 suverani vor lua parte la funeraliile Papei Francisc
Donald Trump: "Nu sunt mulţumit de loviturile ruseşti asupra Kievului"
În lume 24 Aprilie 2025, 18:49

Donald Trump: "Nu sunt mulţumit de loviturile ruseşti asupra Kievului"

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi-a exprimat joi nemulţumirea faţă de loviturile ruseşti de peste noapte asupra...

Donald Trump: "Nu sunt mulţumit de loviturile ruseşti asupra Kievului"
Vatican/ În direct: Un ultim rămas bun de la Papa Francisc
În lume 24 Aprilie 2025, 16:50

Vatican/ În direct: Un ultim rămas bun de la Papa Francisc

Guvernul a declarat zi de doliu național în România pentru sâmbătă, 26 aprilie 2025, când vor avea loc funeraliile Papei...

Vatican/ În direct: Un ultim rămas bun de la Papa Francisc
Zeci de mii de oameni îi aduc un ultim omagiu Papei Francisc
În lume 24 Aprilie 2025, 16:24

Zeci de mii de oameni îi aduc un ultim omagiu Papei Francisc

Până acum, spun autorităţile Sfântului Scaun, au trecut pe la căpătâiul Suveranului Pontif peste 60.000 de credincioşi.

Zeci de mii de oameni îi aduc un ultim omagiu Papei Francisc
AFP: Un poluant foarte răspândit, detectat în vinurile europene, potrivit unui ONG
În lume 24 Aprilie 2025, 15:06

AFP: Un poluant foarte răspândit, detectat în vinurile europene, potrivit unui ONG

Analiza a aproximativ cincizeci de vinuri - roșii, albe și roze din zece țări ale Uniunii Europene, printre care Franța,...

AFP: Un poluant foarte răspândit, detectat în vinurile europene, potrivit unui ONG
9 morți și peste 70 de răniți în urma unui atac rusesc asupra Kievului
În lume 24 Aprilie 2025, 14:37

9 morți și peste 70 de răniți în urma unui atac rusesc asupra Kievului

Un atac combinat cu rachete şi drone ruseşti a declanşat incendii, a distrus noaptea trecută clădiri şi a îngropat locuitorii...

9 morți și peste 70 de răniți în urma unui atac rusesc asupra Kievului
Pelerini din toată lumea continuă să ajungă la Vatican
În lume 24 Aprilie 2025, 13:38

Pelerini din toată lumea continuă să ajungă la Vatican

De miercuri de dimineață, peste 55.000 persoane au adus un ultim omagiu Papei Francisc.

Pelerini din toată lumea continuă să ajungă la Vatican