Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Colaborare militară între Franţa şi Marea Britanie

Marea Britanie şi Franţa au semnat un tratat de colaborare militară, valabil pe 50 de ani, prin care vor să arate că au depăşit mentalităţile de rivalitate istorică în domeniul militar.

Colaborare militară între Franţa şi Marea Britanie
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy(stânga) şi premierul britanic David Cameron. Foto: Reuters.

Articol de Dan Vasiliu, Radio România Cultural, 02 Noiembrie 2010, 19:34

Colaborarea militară dintre Marea Britanie şi Franţa presupune în primul rând crearea unei forţe expediţionare comune care să acţioneze în zonele de conflict.

Potrivit datelor preliminare, se pare că fiecare ţară va contribui cu câte 5.000 de soldaţi, aceştia urmând să participe la o serie de exerciţi militare comune.

Comandantul acestui detaşament va fi stabilit în funcţie de misiunile programate.

De asemenea, cele două state vor putea să-şi folosească reciproc echipamentele din dotare, în tratatul încheiat marţi existând chiar un amendament care impune prezenţa permanentă a unui portavion între cele două ţări care să poată fi folosit atât de aviaţia franceză cât şi de cea britanică.

Cel de-al doilea pact vizează cooperarea nucleară dintre Londra şi Paris.

Un centru de cercetări urmează sa fie deschis în Marea Britanie, în timp ce în Franţa va funcţiona din 2014 un laborator de teste.

Tratatul va fi valabil pentru următorii 50 de ani

Atât David Cameron cât şi Nicolas Sarkozy au dat asigurări că aceste tratate nu presupun înfinţarea unei armate europene şi nici nu vor afecta suveranitatea naţională a celor două ţări.

"Acest tratat priveşte apărarea intereselor naţionale. E vorba despre cooperarea intensă dintre două ţări suverane. Astfel vom putea împărţi costurile pentru cercetare şi pentru echipamente. Dacă vom reuşi să îndeplinim aceste obiective, atunci vom putea să devenim mai puternici chiar şi într-un moment în care resursele sunt limitate", a spus primul ministru britanic.

De cealaltă parte, preşedintele Nicolas Sarkozy şi-a exprimat încrederea că nu vor exista disensiuni între cele două ţări şi că se vor găsi soluţii chiar şi atunci când unul din aliaţi se opune unei operaţiuni militare.

Deşi tratatul va fi valabil pentru următorii 50 de ani, liderul francez a precizat că ţara sa îşi va respecta angajamentele indiferent de forţele politice aflate la guvernare.

"Unele lucruri sunt permanente şi nu ţin cont dacă la putere este dreapta sau stânga. Indiferent cine va conduce Franţa, pe viitor se va confrunta cu aceeaşi realitate în care va avea ca vecin Marea Britanie, aşa că trebuie să gândim deschis şi să acceptăm că această colaborare este şi în interesul Franţei", a afirmat preşedintele francez.

Semnarea acestor tratate vine la scurt timp după ce guvernul Marii Britanii a decis să reducă cu 8% bugetul destinat Ministerului Apărării.

În urma acestei decizii, mai mulţi militari vor fi disponibilizaţi, în timp ce aviaţia şi marina britanică vor trebui să renunţe la mai multe unităţi, între care un portavion şi escadroanele de avioane de tip Harrier.

David Cameron, noul premier al Marii Britanii
În lume 12 Mai 2010, 08:55

David Cameron, noul premier al Marii Britanii

Conservatorul Davin Cameron va împărţi puterea cu liberal-democraţii, în prima coaliţie, pe care Marea Britanie o are în...

David Cameron, noul premier al Marii Britanii
”Care e motivul real pentru care unii de la dreapta îl urăsc pe Volodimir Zelenski?”
În lume 04 Martie 2025, 21:43

”Care e motivul real pentru care unii de la dreapta îl urăsc pe Volodimir Zelenski?”

THE SPECTATOR: Cel mai urât aspect dintre toate, Ucraina e învinovățită tocmai pentru năpasta căzută asupra ei, invazia...

”Care e motivul real pentru care unii de la dreapta îl urăsc pe Volodimir Zelenski?”
În legătură cu taxele vamale, premierul Canadei i-a transmis lui Donald Trump că face un lucru prostesc
În lume 04 Martie 2025, 21:39

În legătură cu taxele vamale, premierul Canadei i-a transmis lui Donald Trump că face un lucru prostesc

Premierul canadian a declarat că prin impunerea de taxe vamale ţării vecine, Donald Trump urmăreşte prăbuşirea economiei...

În legătură cu taxele vamale, premierul Canadei i-a transmis lui Donald Trump că face un lucru prostesc
ReArm Europe - fonduri de 800 de miliarde de euro
În lume 04 Martie 2025, 18:56

ReArm Europe - fonduri de 800 de miliarde de euro

Comisia Europeană propune statelor membre un plan de reînarmare a Europei.

ReArm Europe - fonduri de 800 de miliarde de euro
Un avion al Rusiei a hărțuit o dronă franceză deasupra Mării Mediterane
În lume 04 Martie 2025, 18:08

Un avion al Rusiei a hărțuit o dronă franceză deasupra Mării Mediterane

Avionul rusesc a efectuat trei treceri consecutive în apropierea imediată a dronei, ceea ce a generat preocupări cu privire...

Un avion al Rusiei a hărțuit o dronă franceză deasupra Mării Mediterane
Orientarea administrației americane către Rusia "este puțin probabil să aducă pacea în Ucraina"
În lume 04 Martie 2025, 14:45

Orientarea administrației americane către Rusia "este puțin probabil să aducă pacea în Ucraina"

Donald Trump a modificat politica SUA față de Ucraina și Rusia de la preluarea mandatului, deschizând dialogul cu Moscova și...

Orientarea administrației americane către Rusia "este puțin probabil să aducă pacea în Ucraina"
Spania: Situația rămâne alarmantă din cauza ploilor masive
În lume 04 Martie 2025, 14:26

Spania: Situația rămâne alarmantă din cauza ploilor masive

În ultimele 12 ore au căzut cantități record de ploaie în zona Valenciei.

Spania: Situația rămâne alarmantă din cauza ploilor masive
CE: Plan de reînarmare continentală în valoare de 800 de miliarde de euro
În lume 04 Martie 2025, 13:26

CE: Plan de reînarmare continentală în valoare de 800 de miliarde de euro

Preşedintele Comisiei, Ursula von der Leyen, a trimis marți dimineaţă o scrisoare către liderii statelor membre în care...

CE: Plan de reînarmare continentală în valoare de 800 de miliarde de euro