Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Alegeri anticipate în Egipt, "până la începutul lui 2014"

Decretul a fost semnat luni seară, în timp ce pe străzi au continuat protestele susţinătorilor fostului preşedinte Morsi. Documentul stabileşte un calendar al tranziţiei politice.

Alegeri anticipate în Egipt, "până la începutul lui 2014"
Manifestaţii în Egipt. Foto: Arhivă

Articol de Mihaela Mihai, 09 Iulie 2013, 08:51

Liderul interimar al Egiptului a anunţat organizarea de noi alegeri legislative până la începutul anului viitor.

Un decret în acest sens a fost semnat luni seară târziu, în timp ce pe străzi au continuat protestele susţinătorilor fostului preşedinte, Mohamed Mursi, îndepărtat săptămâna trecută de la putere de armată.

Decretul de aseară al preşedintelui interimar Adly Mansour stabileşte un calendar al tranziţiei politice.

Astfel, în mai puţin de 15 zile urmează să fie numit un comitet care se va ocupa de revizuirea Constituţiei redactată de forţele islamiste ale fostului preşedinte Muhammad Mursi şi suspendată săptămâna trecută odată cu îndepărtarea acestuia de la putere.

Propunerile de modificare a legii fundamentale vor fi prezentate în termen de două luni liderului interimar şi supuse o lună mai târziu unui referendum.

Vor fi organizate apoi alegeri legislative, după care va urma un nou scrutin, cel pentru desemnarea unui preşedinte al ţării.

Susţinătorii lui Morsi au rămas noaptea pe străzile din Cairo

Frăţia Musulmană, mişcarea islamistă a fostului preşedinte, nu a făcut până acum nici un comentariu.

Au continuat în schimb protestele.

BBC relatează că mii de susţinători ai Muhammad Mursi au rămas noaptea trecută pe străzile din Cairo, unde luni 51 de oameni şi-au pierdut viaţa în confruntările dintre protestatari şi militari.

Alţi peste 400 de oameni au fost răniţi.

Pentru marţi, Frăţia Musulmană anunţă noi proteste.

Statele Unite au cerut armatei să acţioneze cu maximă reţinere şi au anunţat că tăierea ajutorului militar acordat Egiptului nu este în interesul Washingtonului.

La rândul său, secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, vrea o anchetă imparţială a incidentelor de luni din Egipt.

CE: Plan de reînarmare continentală în valoare de 800 de miliarde de euro
În lume 04 Martie 2025, 13:26

CE: Plan de reînarmare continentală în valoare de 800 de miliarde de euro

Preşedintele Comisiei, Ursula von der Leyen, a trimis marți dimineaţă o scrisoare către liderii statelor membre în care...

CE: Plan de reînarmare continentală în valoare de 800 de miliarde de euro
Ţările arabe se reunesc la Cairo privind situația din Gaza
În lume 04 Martie 2025, 10:33

Ţările arabe se reunesc la Cairo privind situația din Gaza

Ţările arabe se reunesc la Cairo pentru a discuta propria soluţie de reglementare durabilă a conflictului din Gaza.

Ţările arabe se reunesc la Cairo privind situația din Gaza
Medicii sunt rezervaţi în privinţa diagnosticului Papei Francisc
În lume 04 Martie 2025, 10:30

Medicii sunt rezervaţi în privinţa diagnosticului Papei Francisc

Papa Francisc, care a suferit luni după-amiază două episoade de insuficienţă respiratorie acută, a rămas în permanenţă...

Medicii sunt rezervaţi în privinţa diagnosticului Papei Francisc
Şedinţă solemnă în Adunarea Naţională a Franţei dedicată situaţiei din Ucraina
În lume 04 Martie 2025, 08:46

Şedinţă solemnă în Adunarea Naţională a Franţei dedicată situaţiei din Ucraina

Premierul François Bayrou a salutat de la tribuna Parlamentului faptul că președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a...

Şedinţă solemnă în Adunarea Naţională a Franţei dedicată situaţiei din Ucraina
SUA vor să-i aducă pe ruşi la masa de negocieri, susţine secretarul de stat Marco Rubio
În lume 04 Martie 2025, 08:11

SUA vor să-i aducă pe ruşi la masa de negocieri, susţine secretarul de stat Marco Rubio

Secretarul de stat american Marco Rubio a oferit o declaraţie pentru a justifica decizia de a întrerupe ajutorul militar...

SUA vor să-i aducă pe ruşi la masa de negocieri, susţine secretarul de stat Marco Rubio
Doi morţi şi zece răniţi în urma atacului din Mannheim, Germania
În lume 04 Martie 2025, 08:00

Doi morţi şi zece răniţi în urma atacului din Mannheim, Germania

Două persoane - o femeie de 83 de ani şi un bărbat de 54 de ani - au fost ucise după ce un vehicul a intrat în mulţime într-o...

Doi morţi şi zece răniţi în urma atacului din Mannheim, Germania
Papa Francisc a suferit o nouă criză respiratorie severă
În lume 04 Martie 2025, 07:56

Papa Francisc a suferit o nouă criză respiratorie severă

Sunt deja 19 zile de când Papa Francisc se află internat la Spitalul Gemelli din Roma, în urma diagnosticului de dublă...

Papa Francisc a suferit o nouă criză respiratorie severă
Tratativele privind a doua fază a acordului dintre Israel şi Hamas, în impas
În lume 03 Martie 2025, 23:47

Tratativele privind a doua fază a acordului dintre Israel şi Hamas, în impas

Armata israeliană, între timp, a început să publice anchete parţiale pe marginea evenimentelor din 7 octombrie 2013.

Tratativele privind a doua fază a acordului dintre Israel şi Hamas, în impas