Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Taxele şi impozitele ar putea creşte din 2013

Impozitele pe clădiri, pe terenuri, pe mijloacele de transport, dar şi mai multe taxe s-ar putea majora de anul viitor cu 16,05%, potrivit unui proiect iniţiat de ministerul finanţelor.

Taxele şi impozitele ar putea creşte din 2013
Foto: Arhivă.

Articol de Iulian Olescu, 26 Martie 2012, 18:45

Taxele şi impozitele ar putea creşte de anul viitor cu 16,05%, reprezentând rata inflaţiei cumulată pe ultimii trei ani.

Creşterea este prevăzută într-un proiect de hotărâre de guvern iniţiat de ministerul finanţelor.

Proiectul de hotărâre de guvern prevede actualizarea nivelului taxelor şi impozitelor locale, dar şi a unor amenzi aplicabile începând cu anul fiscal 2013, cu rata inflaţiei pentru perioada de trei ani de la ultima indexare, adică pentru perioada 2010-2012.

Astfel, impozitele pe clădiri, pe terenuri, pe mijloacele de transport, dar şi taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţilor s-ar putea majora de anul viitor cu 16,05%.

În aceeaşi proporţie vor creşte şi anumite amenzi sau taxele extrajudiciare de timbru pentru eliberarea certificatelor, pentru eliberarea sau preschimbarea actelor de identitate, pentru examinarea conducătorilor de autovehicule în vederea obţinerii permiselor auto, pentru înmatricularea autovehiculelor şi remorcilor, şi pentru eliberarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor dobândite în baza legii fondului funciar.

Veniturile la bugetele locale vor creşte cu 891 de milioane de lei

Analistul economic Constantin Rudniţchi consideră injustă aplicarea acestui act normativ în actualele circumstanţe.

"Principial vorbind, nu este deloc o lege corectă.

"Ceea ce mi se pare incorect este aplicarea unei inflaţii din urmă, adică o creştere în raport cu o inflaţie din anii 2010-2011 şi 2012, pentru că deja suma poate deveni mare pentru personalul bugetar care a avut parte de reduceri de salarii, pentru salariaţii din sectorul privat care poate că au fost restructuraţi sau care, de asemenea, au primit salarii înjumătăţite, unii dintre ei, sau mai mici în orice caz", susţine Constantin Rudniţchi.

Analistul economic consideră că o altă problemă vine din faptul că mulţi dintre pensionari sunt în continuare proprietari, plătesc impozite şi taxe locale.

"Deci orice referire la inflaţie, când vine vorba de stat, că trebuie să plătească, fie că sunt pensii, fie că sunt penalităţi de întârziere, fie că sunt întârzieri la plata unor facturi, nu se aplică. Atunci când vine vorba să plătească cetăţeanul, ele automat intră în calcul şi se dă lege şi cetăţeanul este obligat să le plătească.

"Din acest punct de vedere, mi se pare incorect. Altfel, pot accepta ideea că impozitele şi taxele locale sunt la un nivel relativ scăzut şi că ele pot fi crescute, însă, repet, nu atât de brusc, aşa cum o face statul şi cu argumente de tipul acesta, legate de inflaţie", a adăugat Constantin Rudniţchi.

Proiectul de hotărâre de guvern este elaborat în baza prevederilor Codului Fiscal, iar în urma indexării la inflaţie a impozitelor şi taxelor locale se preconizează că veniturile anuale ale bugetelor locale vor creşte cu 891 de milioane de lei.

Impozitele şi taxele locale "ar putea fi majorate"
Economie 27 Decembrie 2011, 16:34

Impozitele şi taxele locale "ar putea fi majorate"

Ministrul finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat că guvernul va analiza, miercuri, majorarea impozitelor şi taxelor...

Impozitele şi taxele locale "ar putea fi majorate"
Aproape 40.000 de persoane angajate, în primele trei luni ale anului, prin intermediul ANOFM
Economie 24 Aprilie 2025, 14:43

Aproape 40.000 de persoane angajate, în primele trei luni ale anului, prin intermediul ANOFM

Peste 19.000 dintre acestea au peste 45 de ani, urmate de cele cu vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani.

Aproape 40.000 de persoane angajate, în primele trei luni ale anului, prin intermediul ANOFM
Banca Mondială și FMI estimează o încetinire a creșterii economice a României
Economie 24 Aprilie 2025, 07:47

Banca Mondială și FMI estimează o încetinire a creșterii economice a României

Potrivit raportului publicat de Banca Mondială, economia românească va creşte anul viitor cu 1,9%,

Banca Mondială și FMI estimează o încetinire a creșterii economice a României
Programul Rabla din acest an va avea un buget record
Economie 23 Aprilie 2025, 16:15

Programul Rabla din acest an va avea un buget record

Noutatea constă în majorarea valorii ecotichetului pentru maşinile electrice la aproximativ 7.500 de euro, faţă de 5.000, cât...

Programul Rabla din acest an va avea un buget record
Eurostat: Malta și România, cel mai ridicat deficit guvernamental în ultimele trei luni din 2024
Economie 23 Aprilie 2025, 14:46

Eurostat: Malta și România, cel mai ridicat deficit guvernamental în ultimele trei luni din 2024

La polul opus, au fost state membre care au înregistrat excedent guvernamental, precum Cipru, Danemarca, Grecia sau Bulgaria.

Eurostat: Malta și România, cel mai ridicat deficit guvernamental în ultimele trei luni din 2024
Guvernul reafirmă ținta de deficit de 7%
Economie 23 Aprilie 2025, 07:11

Guvernul reafirmă ținta de deficit de 7%

Anunțul vine după ce România a înregistrat un deficit record în UE.

Guvernul reafirmă ținta de deficit de 7%
România a încheiat anul 2024 cu cel mai mare deficit bugetar raportat la PIB din UE
Economie 22 Aprilie 2025, 16:18

România a încheiat anul 2024 cu cel mai mare deficit bugetar raportat la PIB din UE

România are cel mai mare deficit, finalizând anul 2024 cu un minus de 9,3%, în creștere față de anul anterior.

România a încheiat anul 2024 cu cel mai mare deficit bugetar raportat la PIB din UE
FMI a înrăutăţit estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an
Economie 22 Aprilie 2025, 16:11

FMI a înrăutăţit estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an

Fondul Monetar Internaţional a înrăutăţit estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,3% cât...

FMI a înrăutăţit estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an