Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Creşte încrederea în economia României

Indicele aşteptărilor analiştilor privind economia românească a urcat.

Creşte încrederea în economia României

12 Ianuarie 2010, 15:14

Situaţia economică din România se va îmbunătăţi în următoarele şase luni, susţin specialiştii austrieci de la Erste Group şi cei ai Centrului European de Cercetări Economice - ZEW, cu sediul la Mannheim.

Potrivit analizei , există perspective mai bune atât pentru economie, cât şi pentru moneda naţională şi bursă.

Începând cu 22 noiembrie, indicele aşteptărilor analiştilor privind economia românească a crescut cu 16, 7 puncte.

Cifrele reprezintă raportul dintre răspunsurile cu caracter pozitiv şi cele pesimiste, privind chestiunile puse în discuţie de Centrul European de cercetări economice, care calculează, cu sprijin din partea grupului Erste Bank, asteptarile economice intr-un orizont de timp sase luni pentru regiunea Europa Centrală şi de Est.

Optimism şi în ceea ce priveşte cursul leului, indicatorul urcând de la 2,2 puncte la 18,6.

Totodată, experţii se aşteaptă ca în primul trimestru al anului 2010 bursele pe acţiuni din Europa Centrală şi de Est să înregistreze o evoluţie pozitivă puternică.

Cel mai mare potenţial de creştere bursieră îl oferă România - susţin analiştii grupului austriac.

Etichete : economie bursa leu
Impactul schimbărilor de la Palatul Victoria asupra economiei româneşti
Economie 15 Octombrie 2009, 20:41

Impactul schimbărilor de la Palatul Victoria asupra economiei româneşti

Analistul economic Ilie Şerbănescu consideră că economia va scădea în continuare pentru că nu s-au luat suficiente măsuri de...

Impactul schimbărilor de la Palatul Victoria asupra economiei româneşti
Cifra de afaceri, în scădere
Economie 17 Aprilie 2025, 13:38

Cifra de afaceri, în scădere

Unul dintre motive este că producția industrială este pe scădere.

Cifra de afaceri, în scădere
Titlurile de stat pentru populaţie Fidelis, emise în aprilie, sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti
Economie 17 Aprilie 2025, 12:47

Titlurile de stat pentru populaţie Fidelis, emise în aprilie, sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti

Ministerul Finanţelor a atras în această lună aproape 838 de milioane de lei şi 101 milioane de euro prin şase emisiuni de...

Titlurile de stat pentru populaţie Fidelis, emise în aprilie, sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti
Ministerul Transporturilor: O să vedem din în ce mai multe vagoane și locomotive modernizate în sistemul feroviar românesc
Economie 17 Aprilie 2025, 09:26

Ministerul Transporturilor: O să vedem din în ce mai multe vagoane și locomotive modernizate în sistemul feroviar românesc

"Apel matinal" - Invitat: Ionuț Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Ministerul Transporturilor: O să vedem din în ce mai multe vagoane și locomotive modernizate în sistemul feroviar românesc
Indicele ROBOR la trei luni a scăzut la 5,89%
Economie 16 Aprilie 2025, 13:43

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut la 5,89%

Și IRCC este în scădere, ajungând la 5,55 procente.

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut la 5,89%
Zona montană Rânca este aproape pustie în perioada sărbătorilor de Paşte
Economie 16 Aprilie 2025, 13:20

Zona montană Rânca este aproape pustie în perioada sărbătorilor de Paşte

Incertitudinea economică şi politică afectează modul în care românii îşi planifică vacanţa de Paşte, arată un studiu publicat...

Zona montană Rânca este aproape pustie în perioada sărbătorilor de Paşte
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi
Economie 16 Aprilie 2025, 09:19

Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi

Principalul indice al Bursei, BET, s-a apreciat cu 0,28%.

Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi
Primul tren modernizat prin PNRR va circula de miercuri pe ruta Bucureşti Nord - Constanţa şi retur
Economie 16 Aprilie 2025, 09:14

Primul tren modernizat prin PNRR va circula de miercuri pe ruta Bucureşti Nord - Constanţa şi retur

CFR Călători a semnat, la finalul anului 2023, un contract de finanţare prin PNRR care prevede investiţii în materialul...

Primul tren modernizat prin PNRR va circula de miercuri pe ruta Bucureşti Nord - Constanţa şi retur