Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Au crescut câştigurile salariale

Salariul mediu net a ajuns în octombrie la 1.375 de lei, cu o creştere de 1,2 %.

Au crescut câştigurile salariale

Articol de Sorin Solomon, 07 Decembrie 2009, 10:41

Câştigul salarial mediu nominal net din octombrie a crescut cu 16 lei faţă de luna septembrie.

Creşterea a fost mai mică comparativ cu nivelul înregistrat în lunile martie, aprilie, iunie, respectiv iulie ale acestui an, potrivit Institutului Naţional de Statistică.

Câştigurile cele mai mari s-au înregistrat în transporturile aeriene, salariul din acest domeniu fiind de 3.282 lei, iar cele mai mici caştiguri s-au înregistrat în activităţile de hoteluri şi restaurante de 769 lei.


Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.881 lei, cu 1,1% mai mare faţă de luna precedentă.

Nivelul câştigului salarial mediu net a fost în uşoară creştere, ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv prime de vacanţă), drepturi în natură şi ajutoare băneşti din fondul de salarii şi realizărilor de producţii mai mari.

Cea mai mare creştere a câştigului salarial mediu net s-a înregistrat în domeniul fabricării produselor din tutun, unde salariile au urcat cu 10,2%.

Salariul mediu net în la tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor a avansat cu 8,4%.

Majorări între 4% şi 7% au fost înregistrate în sănătate şi asistenţă socială, extracţia cărbunelui, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, învăţământ, fabricarea de mobilă, fabricarea produselor textile.

Scăderile câştigului salarial mediu net în octombrie faţă de luna precedentă au fost cauzate de restrângerea activităţii, precum şi de acordarea de premii ocazionale în luna anterioară.

Astfel, câştigurile salariale au scăzut între 11% şi 25% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, extracţia minereurilor metalifere, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului.

Scăderi mai mici, între 3% şi 8%, au fost raportate în fabricarea produselor farmaceutice, activităţi de editare, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, hoteluri şi restaurante.

Comparativ cu luna octombrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 3,6%.


Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 99,3%.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 124,1%, cu 0,9 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna august 2009.

Scad investiţiile din România
Economie 04 Decembrie 2009, 11:59

Scad investiţiile din România

Investiţiile nete din economie au fost cu aproape 30 % mai mici în trimestrul trei.

Scad investiţiile din România
Aproape 40.000 de persoane angajate, în primele trei luni ale anului, prin intermediul ANOFM
Economie 24 Aprilie 2025, 14:43

Aproape 40.000 de persoane angajate, în primele trei luni ale anului, prin intermediul ANOFM

Peste 19.000 dintre acestea au peste 45 de ani, urmate de cele cu vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani.

Aproape 40.000 de persoane angajate, în primele trei luni ale anului, prin intermediul ANOFM
Banca Mondială și FMI estimează o încetinire a creșterii economice a României
Economie 24 Aprilie 2025, 07:47

Banca Mondială și FMI estimează o încetinire a creșterii economice a României

Potrivit raportului publicat de Banca Mondială, economia românească va creşte anul viitor cu 1,9%,

Banca Mondială și FMI estimează o încetinire a creșterii economice a României
Programul Rabla din acest an va avea un buget record
Economie 23 Aprilie 2025, 16:15

Programul Rabla din acest an va avea un buget record

Noutatea constă în majorarea valorii ecotichetului pentru maşinile electrice la aproximativ 7.500 de euro, faţă de 5.000, cât...

Programul Rabla din acest an va avea un buget record
Eurostat: Malta și România, cel mai ridicat deficit guvernamental în ultimele trei luni din 2024
Economie 23 Aprilie 2025, 14:46

Eurostat: Malta și România, cel mai ridicat deficit guvernamental în ultimele trei luni din 2024

La polul opus, au fost state membre care au înregistrat excedent guvernamental, precum Cipru, Danemarca, Grecia sau Bulgaria.

Eurostat: Malta și România, cel mai ridicat deficit guvernamental în ultimele trei luni din 2024
Guvernul reafirmă ținta de deficit de 7%
Economie 23 Aprilie 2025, 07:11

Guvernul reafirmă ținta de deficit de 7%

Anunțul vine după ce România a înregistrat un deficit record în UE.

Guvernul reafirmă ținta de deficit de 7%
România a încheiat anul 2024 cu cel mai mare deficit bugetar raportat la PIB din UE
Economie 22 Aprilie 2025, 16:18

România a încheiat anul 2024 cu cel mai mare deficit bugetar raportat la PIB din UE

România are cel mai mare deficit, finalizând anul 2024 cu un minus de 9,3%, în creștere față de anul anterior.

România a încheiat anul 2024 cu cel mai mare deficit bugetar raportat la PIB din UE
FMI a înrăutăţit estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an
Economie 22 Aprilie 2025, 16:11

FMI a înrăutăţit estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an

Fondul Monetar Internaţional a înrăutăţit estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,3% cât...

FMI a înrăutăţit estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an