Rezultatul financiar record al Petrom s-ar datora, potrivit companiei, creşterii vânzărilor cu 23% ca urmare a preţului...
Ministrul american de finanţe, Timothy Geithner, a cerut ţărilor din zona Asia-Pacific să ia măsuri de stimulare a creşterii...
Agenţia de rating Standard & Poor's susţine că a lansat joi, din greşeală, un mesaj către abonaţii unui serviciu al companiei...
Aproximativ 5 miliarde de euro, aproape 3% din totalul depozitelor bancare, au fost retraşi de greci în ultimele zile în urma...
Comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn, a declarat că în 2012 creşterea produsului intern brut al...
În trecut, o rată a dobânzii de 7% a forţat Portugalia, Grecia şi Irlanda să ceară ajutor financiar, aminteşte BBC.
Agenţia de evaluare financiară Moody's susţine că măsura a fost luată ca urmare a reducerii capacităţii Ciprului de a-şi...
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că scăderea preţurilor s-ar putea menţine până spre primăvara anului 2012, fapt...
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că este posibil ca în martie 2012 rata inflaţiei să ajungă la 2%.
Creditele în lei se vor ieftini, însă nu şi cele în euro, apreciază directorul ING România, Mişu Negriţoiu. Acesta a precizat...
Rata şomajului în SUA a scăzut la 9% în luna octombrie, ca urmare a suplimentării locurilor de muncă disponibile.
Reprezentatul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a atenţionat că este nevoie de schimbarea atitudinii administraţiei fiscale...
Premierul Emil Boc a declarat că bugetul pentru 2012 trebuie să asigure mai departe stabilitatea macroeconomică, obţinută...
Economistul francez Christian de Boissieu consideră că Europa este afectată de competitivitatea redusă a unor state, printre...
Banca Centrală Europeană a redus rata dobânzii de politică monetară cu un sfert de punct procentual, de la 1,5 la 1,25%,...
Bănca Naţională a României a redus pentru prima dată în ultimul an şi jumătate rata dobânzii de politică monetară, cu 0,25...
Potrivit noului regulament intrat în vigoare de la 1 noiembrie, persoanele fizice nu pot depăşi un nivel maxim de îndatorare...
Bursele europene au scăzut puternic cu până la 7% iar acţiunile bancare s-au devalorizat după ce Grecia a anunţat organizarea...
Italianul Mario Draghi îi va succeda, marţi, în mod oficial, francezului Jean-Claude Trichet, în funcţia de preşedinte al...
România îşi menţine obiectivul de adoptare a monedei euro în cursul anului 2015, a declarat premierul Emil Boc în urma...
Deţinătorul din 2006 al proiectului City Mall l-a cumpărat cu 17,3 milioane de euro după ce, în urmă cu cinci ani, l-a vândut...
Luni, 31 octombrie, este ultima zi în care angajatorii mai pot depune registrul general de evidenţă a salariaţilor în format...
Cei mai importanţi o sută de economişti din Marea Britanie i-au cerut ministrului de finanţe să înceteze cu tăierile şi să se...
Trei agenţii de rating, Standard and Poor's, Moody's şi Fitch au acordat fondului european de salvare pentru zona euro nota...
Bursa locurilor de muncă ce se desfăşoară la Sala Palatului din capitală este una foarte căutată de absolvenţii de studii...
Cetăţenii care şi-au pierdut statutul de persoana activă pe piaţa muncii după 22 iulie au în continuare drept de muncă,...
Ministrul spaniol al economiei, Elena Salgado, şi-a exprimat convingerea că cele cinci mari bănci spaniole care au nevoie de...
În construcţia bugetară pentru 2012 nu se va pleca de la creştere economică de 3,5%, aşa cum se prognoza iniţial, ci cel mai...
Pachetul de măsuri menit să ajute la ieşirea din criză adoptat de liderii din zona euro prevede reducerea datoriei Greciei cu...
Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, susţine că în contextul economic actual, protecţia României nu trebuie să fie...
Preşedintele Comisiei Europene i-a cerut preşedintelui Traian Băsescu să se implice personal în accelerarea absorbţiei...
Pentru 2012 este prevăzută o majorare a contribuţiei de la 3% la 3,5%, ceea ce, conform cifrelor existente la acest moment,...
Aproximativ 10 mii de angajaţi ai uzinelor Renault din Europa vor avea programul redus de lucru. În România nu se vor lua...
Însănătoşirea bugetului şi consolidarea creşterii economice sunt soluţiile avansate de guvernatorul BNR, în timp ce fostul...
Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România cere guvernului să adopte măsuri pentru a opri creşterea preţurilor la combustibil.
Agenţia de evaluare financiară Moody's este de părere că înrăutăţirea situaţiei economiei globale şi volatilitatea pieţelor...
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că dacă nu vor fi luate măsuri de menţinere a nivelului de expunere la situaţia din...
Preşedintele Traian Băsescu a declarat la plecarea spre Bruxelles că băncile greceşti "au o expunere majoră pe piaţa...
Eurostat a retras rezerva asupra datelor transmise de România privind deficitul şi datoria guvernamentală din perioada...
România a coborât în 2011 şapte locuri, fiind pe poziţia 63, într-un clasament cu 183 de state în care a fost analizată...
Investitorii recomandă revenirea TVA la 19 procente, micşorarea cotei de asigurări sociale şi scutirea totală de la plata...
Aproape o cincime dintre români au venituri sub media naţională, conform unui studiu al Institutului de Cercetare a Calităţii...
Bursele europene au deschis miercuri în urcare după ce The Guardian a publicat marţi seară un articol potrivit căruia...
Premierul Emil Boc a declarat că există pericolul unei reveniri în recesiune dar a apreciat că România, deşi nu este imună la...
Spre deosebire de sistemul de stat, axat pe solidaritatea între generaţii, fondurile de pensii facultative şi opţionale se...
Reprezentantul Comisiei Europene, Maarten Verwey, a declarat că resursele publice şi cele private sunt mai reduse astăzi, iar...
Preşedintele bãncii, Jean-Claude Trichet, a afirmat pentru "Financial Times" că BCE a ajuns la limita posibilităţii de...
În rezoluţia votată joi, Parlamentul European arată că recapitalizarea băncilor trebuie să se facă la nivelul Uniunii...
Viitorul ghid Lonely Planet pentru Europa de Est cuprinde în secţiunea acordată României legenda lui Dracula, dar...
Leonard Orban a prezentat, joi, priorităţile mandatului la conducerea ministerului afacerilor europene, special înfiinţat în...
Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu susţine că prognoza de creştere economică pe 2012 trebuie revizuită....
Lideri politici şi înalţi clerici de toate confesiunile din întreaga lume îl omagiază pe Papa Francisc, care a murit la vârsta de 88 de ani.
Primul suveran pontif latino-american avea 88 de ani.
Procedura pe care Vaticanul o declanșează în urma decesului unui papă privește, pe de o parte, pregătirile funeraliilor...
Numărul accidentelor rutiere din primele trei luni ale acestui an a scăzut cu aproximativ o cincime față de anul trecut,...
Papa Francisc a decedat în această dimineață, la vârsta de 88 de ani, în a doua zi de Paște. Liga italiană a anunţat că...
Jelena Ostapenko a câștigat turneul WTA 500 Porsche Tennis Grand Prix, de la Stuttgart, după ce învins-o în finală pe...