Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Valentin Gheorghiu şi Gabriel Croitoru la Sala Radio

Comunicat Radio România: Doi dintre cei mai mari muzicieni români îşi dau întâlnire cu... Beethoven, într-un recital extraordinar pe scena Sălii Radio.

Valentin Gheorghiu şi Gabriel Croitoru la Sala Radio
Valentin Gheorghiu şi Gabriel Croitoru. Foto: Virgil Oprina

Articol de Radio România, 30 Ianuarie 2015, 09:01

Valentin Gheorghiu şi Gabriel Croitoru la Sala Radio, cu Integrala Sonatelor pentru pian şi vioară de Beethoven, partea a II-a.

Doi dintre cei mai mari muzicieni români – pianistul Valentin Gheorghiu şi violonistul Gabriel Croitoru, îşi dau întâlnire cu... Beethoven, într-un recital extraordinar pe scena Sălii Radio!

După Integrala Sonatelor pentru pian şi vioară de Beethoven – partea I (sonatele nr.1, 5 şi 8) – eveniment ce a închis şi a încununat stagiunea 2013-2014 a Sălii Radio (27 iunie 2014), miercuri, 4 februarie (ora 19:00), cei doi artişti vă invită să ascultaţi cea de-a doua parte a acestui frumos „periplu” muzical.

Veţi avea plăcerea de a asculta alte trei dintre cele 10 sonate create de marele compozitor: Sonata pentru pian şi vioară în la major, op.12 nr.2, Sonata pentru pian şi vioară în mi bemol major, op.12 nr.3 şi Sonata pentru pian şi vioară în do minor nr. 7, op. 30 nr. 2.

Două instrumente muzicale de valoare vor „ţine companie” maeştrilor care le vor da viaţă: noul pian Steinway al Sălii Radio şi vioara Guarneri, care a aparţinut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional George Enescu - ce se află din 2008, prin concurs, în folosinţa violonistului Gabriel Croitoru.

Legătura artistică dintre cei doi muzicieni este construită pe baza unei frumoase poveşti de destin în lumea muzicii: Gabriel Croitoru este un strălucit discipol al marelui violonist Ştefan Gheorghiu (fratele pianistului).

Valentin Gheorghiu s-a remarcat ca un excepţional pianist şi compozitor român, colaborând cu nume importante ale vieţii muzicale, alături de care a evoluat în Austria, Franţa, Germania, SUA, Elveţia, Italia, Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Canada, Spania, Japonia etc. Pe lângă o activitate solistică de excepţie, marcată de recitaluri şi concerte, Valentin Gheorghiu se dedică şi muzicii de cameră. A efectuat numeroase înregistrări, multe dintre acestea editate de case de discuri din ţară sau din străinătate.

A fost distins cu numeroase premii obţinute în competiţii internaţionale dedicate pianului, în prezent făcând parte din juriile a numeroase concursuri. De-a lungul timpului, Valentin Gheorghiu a obţinut Menţiunea I în cadrul Premiilor George Enescu (1946), a fost distins cu Premiul Academiei Române (1961), iar atât Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti cât şi Universitatea de Arte George Enescu din Iaşi i-au conferit titlul de Doctor Honoris Causa.

Gabriel Croitoru, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, se bucură de peste o mie de apariţii scenice. A evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră Regina Sofia, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, S.U.A. Începând din 2011 a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură sub titlul Duelul viorilor (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi Vioara lui George Enescu la sate (alături de Horia Mihail).

Pe 22 ianuarie, Gabriel Croitoru a fost aplaudat alături de violonistul Liviu Prunaru şi de pianistul Horia Mihail într-un recital extraordinar la Londra, parte a unui amplul program de evenimente dedicate lui George Enescu, la 60 de ani de la moartea compozitorului, manifestări organizate de Institutul Cultural Român din Londra.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu - autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368.

Seară germană la Sala Radio: BRAHMS și SCHUMANN
Cultură 03 Martie 2025, 13:28

Seară germană la Sala Radio: BRAHMS și SCHUMANN

Vineri, 7 martie 2025 (19.00), aveți ocazia de a asculta la Sala Radio Simfonia nr. 3 – Renana semnată de Robert Schumann, în...

Seară germană la Sala Radio: BRAHMS și SCHUMANN
Pentru creştinii ortodocşi şi greco-catolici începe Postul Paştelui
Cultură 03 Martie 2025, 09:07

Pentru creştinii ortodocşi şi greco-catolici începe Postul Paştelui

Pentru creştinii ortodocşi şi greco-catolici începe luni Postul Paştelui, perioadă de pregătire de şapte săptămâni pentru...

Pentru creştinii ortodocşi şi greco-catolici începe Postul Paştelui
Jurnalista RRA Elena Postelnicu, aleasă în funcția de președintă a Organizației Presei Străine din Italia
Cultură 01 Martie 2025, 10:05

Jurnalista RRA Elena Postelnicu, aleasă în funcția de președintă a Organizației Presei Străine din Italia

Organizația reunește 500 de corespondenți din 50 de țări în cele două filiale ale sale, de la Roma și Milano.

Jurnalista RRA Elena Postelnicu, aleasă în funcția de președintă a Organizației Presei Străine din Italia
Romanul Solenoid de Mircea Cărtărescu, nominalizat la Booker Prize
Cultură 26 Februarie 2025, 18:30

Romanul Solenoid de Mircea Cărtărescu, nominalizat la Booker Prize

Este pentru prima dată când un roman semnat de un autor român este nominalizat la această competiţie.

Romanul Solenoid de Mircea Cărtărescu, nominalizat la Booker Prize
Xavier de Maistre invitat la Sala Radio
Cultură 26 Februarie 2025, 12:47

Xavier de Maistre invitat la Sala Radio

Xavier de Maistre va cânta Concertul pentru harpă şi orchestră semnat de compozitorul francez François-Adrien Boieldieu.

Xavier de Maistre invitat la Sala Radio
Credincioșii s-au strâns pentru a se ruga pentru sănătatea Papei Francisc
Cultură 26 Februarie 2025, 07:16

Credincioșii s-au strâns pentru a se ruga pentru sănătatea Papei Francisc

Zeci de credincioși s-au strâns în Piața Sfântul Petru din Roma, dar și la Cluj, pentru a se ruga pentru sănătatea Papei...

Credincioșii s-au strâns pentru a se ruga pentru sănătatea Papei Francisc
Radu Jude, premiat cu Ursul de Argint la Festivalul Internațional de Film de la Berlin
Cultură 23 Februarie 2025, 08:20

Radu Jude, premiat cu Ursul de Argint la Festivalul Internațional de Film de la Berlin

Distincția i-a fost acordată pentru cel mai recent film al său, "Kontinental '25", o producție filmată cu un telefon în doar...

Radu Jude, premiat cu Ursul de Argint la Festivalul Internațional de Film de la Berlin
Producţia SRR "Nebuna din Chaillot", nominalizată la Gala Premiilor UNITER
Cultură 21 Februarie 2025, 10:26

Producţia SRR "Nebuna din Chaillot", nominalizată la Gala Premiilor UNITER

Producţia Societăţii Române de Radiodifuziune "Nebuna din Chaillot" de Jean Giraudoux a fost nominalizată la categoria "Cel...

Producţia SRR "Nebuna din Chaillot", nominalizată la Gala Premiilor UNITER