Turneul internațional "Remember Enescu", la Institutul Cultural Român de la Londra
Doi muzicieni de talie internațională - violonistul Alexandru Tomescu și pianista Sînziana Mircea - vor prezenta în repertoriu opere de Jules Massenet, Niccolo Paganini și George Enescu.
Articol de Radiojurnal, 08 Noiembrie 2023, 18:26
Turneul internațional "Remember Enescu" ajunge mâine la Institutul Cultural Român de la Londra.
Doi muzicieni de talie internațională - violonistul Alexandru Tomescu și pianista Sînziana Mircea - vor prezenta în repertoriu opere de Jules Massenet, Niccolo Paganini și George Enescu.
Această serie de concerte se desfășoară fără întrerupere, sub egida Societății Enescu din Marea Britanie, încă din 2007.
De-a lungul anilor au concertat sute de muzicieni uniți prin pasiunea pentru talentul marelui compozitor român.