Prima ediție de vacanță a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România a început miercuri, în Piața Sfatului din Brașov
Prima ediție de vacanță a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România a început miercuri, în Piața Sfatului din Brașov.
Articol de Florin Lepădatu, 06 Iulie 2023, 07:33
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - La noi, prima ediție de vacanță a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România a început ieri, în Piața Sfatului din Brașov. Evenimentul face parte din Caravana Gaudeamus, proiect de anvergură națională inițiat și desfășurat de peste 20 de ani de Radio România.
De la Brașov transmite Mihaela Chiriac: ”Ediția brașoveană se derulează până în data de 9 iulie și este organizată de echipa Gaudeamus și Radio România Brașov FM. Târgul de carte a adunat peste 50 de brand-uri, iar printre comercianții de carte sunt și standuri cu muzică. În ultima vreme, la mare căutare sunt vinylurile, în detrimentul CD-urilor. Având în vedere acest lucru, mai mulți comercianți au venit la târg cu lăzi pline cu discuri, iar prețurile variază între 9,99 lei la standul anticariat și pot ajunge până la 1.000 lei, după cum ne spune Ciprian Tufan de la MusicON.
Ciprian Tufan: ”Avem o ofertă foarte generoasă. Sunt nişte mii de vinyluri aici, o grămadă CD-uri, blu-ray-uri, DVD-uri și mai mult /.../. Sunt ceva ani de când vinylul creşte şi, practic, odată cu streamingul, vânzarea pe CD a scăzut.”
Discul în valoare de 1.000 lei este un album în ediție limitată semnat Jimi Hendrix, disc imprimat la sfârșitul anilor '60.”