Românii au nevoie de o autorizaţie obligatorie de călătorie dacă vor să ajungă în Marea Britanie
Documentul costă 10 lire sterline, care pot fi achitate online şi este valabil doi ani.

Articol de Radio România Actualităţi, 31 Martie 2025, 09:30
Românii, la fel ca ceilalţi europeni, au nevoie, începând de miercuri, de o autorizaţie obligatorie de călătorie dacă vor să ajungă în Marea Britanie. Documentul costă 10 lire sterline, care pot fi achitate online şi este valabil doi ani. Toţi călătorii, inclusiv copiii şi bebeluşi, vor avea nevoie de această autorizaţie electronică de călătorie pentru şederi pe termen scurt, dar şi pentru tranzit prin Regatul Unit, de exemplu, la schimbarea avionului.
Ca să obţină documentul, europenii trebuie să nu aibă cazier judiciar şi să nu fi comis în trecut încălcări ale legislaţiei privind imigraţia în Regatul Unit sau în altă parte. De altfel, guvernul britanic a impus această măsură ca să reducă imigraţia ilegală şi să întărească securitatea la frontiere./editor Florin Lepadatu/