Transferul încărcăturii de acid sulfuric din cisterna răsturnată a fost încheiat
Autoritățile au fost nevoite să evacueze din zonă 28 de persoane, dintre care șase minori.

31 Martie 2025, 11:31
Pompierii anunță că operațiunea de transfer a încărcăturii de acid sulfuric din cisterna cu defecțiune aflată pe DN1, în zona localității Comarnic, a fost încheiată.
De asemenea, echipa specializată de la Ciolpani a făcut noi măsurători, care au arătat că nu mai sunt scurgeri de substanță periculoasă.
Autoritățile au fost nevoite să evacueze din zonă 28 de persoane, dintre care șase minori.
Cea mai apropiată locuință se află la aproximativ 30 metri de locul incidentului.
Traficul în zonă este în continuare deviat pe rute ocolitoare, anunță autoritățile.